Cele 17 lucrari de pictura ale lui Toma Chituc (foto dreapta), tanar absolvent al Universitatii de Arta din Bucuresti, vor putea fi admirate, incepand de azi pana pe 7 aprilie, la Galeria de Arta a Cercului Militar National, Sala Ronda. Imediat du
Cele 17 lucrari de pictura ale lui Toma Chituc (foto dreapta), tanar absolvent al Universitatii de Arta din Bucuresti, vor putea fi admirate, incepand de azi pana pe 7 aprilie, la Galeria de Arta a Cercului Militar National, Sala Ronda. Imediat dupa sarbatoarea Bunei Vestiri si inainte de Sfintele Pasti, evenimentul "Buna Vestire", organizat de Galeria Posibila, aduce reprezentarea religioasa intr-un spatiu atipic, laic, independent de functia liturgica. Expozitia, prima personala de icoane a artistului, este insotita de catalogul "Toma Chituc. Icoane", o publicatie realizata in colaborare cu Square Media, tiparita de Inkorporate Print, cu fotografii si detalii dupa lucrari ale pictorului si cu un text semnat de criticul Vladimir Bulat.
Nascut in 1978, la Horezu, Toma Chituc a absolvit Universitatea de Arta din Bucuresti (2002) - Facultatea de Arte Decorative si Design, sectia Arta Murala, clasa prof. Viorel Grimalschi. Traieste si lucreaza in Bucuresti, iar de anul trecut este membru al Uniunii Artistilor Plastici.
Vernisajul expozitiei "Buna Vestire" are loc azi, la orele 16.00, galeria putand fi vizitata, intre orele 10.00-18.00, de luni pana duminica. Parteneri media: ZIUA, B-24-FUN, Avantaje, Elle, Casa si Gradina, Altitudini.
Ce inseamna pentru Toma din Horezu pictura religioasa?
Pentru mine icoana nu este doar pictura asa cum smerenia nu este nici pe departe doar umilinta. Realizarea unei icoane ar trebui sa implice o pregatire si o stare. Personal, sunt fericit atunci cand simt ca lucrurile vin de la sine, atunci cand zbaterea cautarilor, cand framantarile ce tin probabil de un fel de orgoliu, se opresc. Am multe de invatat, atat pentru tehnica, cat si pentru suflet. Am venit in Bucuresti atunci cand am inceput studiile de arta (mai intai liceu si apoi facultate). De Horezu, orasul natal, ma apropie sentimentul locurilor dragi, al ritmului linistit, al fiecarui lucru "la timpul sau", dar mai ales, raspunzand intr-un fel intrebarii, insemnatatea religioasa foarte puternica a acestui loc. Si apoi ganditi-va ca judetul Valcea este unul dintre spatiile impregante de istorie crestina a romanilor. Sunt complexe monastice in aceasta zona, biserici cu o pictura murala care m-a atras foarte mult, pe care am invatat sa o privesc in timp (Manastirile Hurezi, Dintr-un Lemn, Cozia, Surpatele, Arnota, Biserica de la Ursani si mai sunt). Realizez acum ca acest sentiment a fost in mine in stare latenta de foarte mult timp deoarece orice as fi facut imi era imposibil sa nu ma aproprii de o lucrare cu subiect religios. Cu alte cuvinte, sa pictez o icoana.
Dar o expozitie de icoane reunite sub un titlu atat de generos si plin de semnificatii cum este "Buna Vestire"?
Propriu-zis, scena Bunei Vestiri (foto stanga) pune temelia a ceea ce urmeaza sa fie Noul Adam (Noul Adam este Adam cel inviat de Domnul si curatat de pacate prin Rastignirea si Invierea Domnului. Este omul nou, omul mantuit de pacate). Vestea cea Buna a Nasterii Domnului prefigureaza secventele esentiale din viata oricarui crestin. Este unul dintre cele mai importante momente din inceputurile Noului Testament. Revenind la expozitie, nu am cautat neaparat un joc, o alaturare de semnificatii si concepte subordonate titlului "Buna Vestire" - ea insasi e generatoare de semnificatii si poti construi in jurul ei.
Imagini cu incarcatura crestina intr-un spatiu profund laic, Cercul Militar National...
Aveti icoane acasa?...
Cum se considera un artist aflat la o prima personala de icoane insotita de un catalog?
Nu vreau sa fiu fatarnic... Nu poti fi decat fericit! O expozitie personala insumeaza cautarile dintr-o anumita perioada ale unui artist. Un catalog care insoteste o expozitie fixeaza in timp respectivul moment si mai ales respectiva etapa. In cazul de fata, este inceputul unui dialog si, daca-mi permiteti o invitatie, acest dialog va continua prin intermediul catalogului pana la urmatoarea intalnire... Va doresc sarbatori linistite!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.