Orice s-ar spune, nu cred ca am putea aminti vreo generatie anume, din tara noastra, ori de aiurea, din Europa, care sa fi fost mistuita de dragul patriotismului, sau a loialitatii. Nici fata de societate, nici fata de propria lor devenire. Iar in Romania, in afara de generatia lui Mircea Eliade, Noica, Cioran, care au excelat pe taram cultural, nu cred ca am avut vreo alta, care sa se fi evidentiat prin ceva anume. Mai departe, un domn, Pieleanu, sociolog roman, ne spune in acelasi ziar de mare angajament (tineresc), ca aceasta categorie de tineri, (de data asta din Romania) se fereste de politica, este stressata, individualista si extrem de critica la adresa functionalitatii institutiilor statului. Pe tinerii din Romania de dupa 1989, ne spune mai departe d-l Pieleanu, ii intereseaza cum sa castige mai multi bani si cum sa-si cladeasca o cariera pe competente si nu pe criterii politice. Asa sa fie, oare? Pieleanu mai spune ca d-sale i se pare normal si european ca lucrurile sa arate asa. Ce s-a intamplat, deci? Cum au evoluat tinerele sperante post-decembriste? D-l Pieleanu nu ne lumineaza pana la capat, ceea ce, pentru un novice in ale sociologiei, dar curios fata de ceea ce se intampla cu aceste generatii de la care toata lumea asteapta definitiva salvare a neamului, judecatile si comparatiile par de neevitat.
Asadar, trebuie sa observam ca nici generatiile mai "vechi" nu se fereau de dorinta de a avea mai multi bani si nu erau mai putin preocupate, egoist, doar de propria cariera. Mai mult, pare ca si acestea au fost tot atat de "interesate" de patriotism, sfera sociala sau politica. Unde este atunci diferenta? Poate ca ceea ce se vede in culori negative ar putea fi "sentimentul de insecuritate si aversiunea impotriva lumii in care traiesc", ricaneaza din aceeasi pagina de ziar socioloaga poloneza Swida-Ziemba, si probabil ca are intrucatva dreptate. Cel putin in cazul Romaniei.
Cine nu cunoaste modul de a trai al tinerilor, a nevoii lor aprige de a-si ascunde propriile frici si frustrari intr-un grup, impreuna cu care "iesind" cat mai des, sa se simta puternici? Poate ca tocmai asta face din ei žo generatiei. E drept, actul lipsit de curaj de a ramane prizonierul propriei varste are, aparent un aer de confort protector. Dar numai aparent. Si ar mai fi ceva: dorinta de a distruge tot ce e vechi, etichetand totul ca "expirat". Intr-un film recent (si destul de slab) al unui tanar regizor, - cred ca se numeste Calin Mitulescu -, cativa copii incearca sa striveasca o broasca aruncand peste ea o piatra. "Mori scarbosenie, mori in chinuri!", striga copilul aruncand piatra, dar, din fericire (?) broasca scapa, multumita concavitatii intamplatoare a bolovanului. Asa cum, poate, mai scapa, din fericire pentru unii din "copiii teribili" ai generatiilor noii noastre Europe, obiceiuri mai "molcome" si mai "linistite", care vorbesc mai ales despre cariera, acumulare si metoda, "obiceiuri" ce se petrec mai ales acasa, la biblioteca si nu in oras.
Ca o broasca scapata de la strivire asemeni unei nostalgii a unui trecut care le-a devenit deodata strain si neimportant pentru a fi recuperat. Fiindca daca traiesti ca un mic soldatel intr-un pluton, nu mai ai personalitate si nu esti decat un exponent al unei noi "generatii" despre care poate vorbi cu aplomb, chiar si un domn pe nume Pieleanu.