Indecizia prezidentiala in legatura cu functia de ministru de Externe nu ii mai baga puncte in buzunar locatarului de la Palatul Cotroceni.

Continutul Raportului Comisiei Voiculescu despre prezumtivele „fapte anticonstitutionale" ale presedintelui Romaniei nu cred ca a fost o surpriza pentru nimeni. Nici atitudinea parlamentarilor - de dispret constant – fata de legea ANI si nici faptul ca aceiasi parlamentari au considerat, in cadru oficial, ca referendumul pentru votul uninominal este acum inoportun. Miercuri, 21 martie, a avut insa, din punct de vedere politic, un moment memorabil: Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca va prelua personal interimatul functiei de ministru de Externe.

Mutarea facuta de premier este, ma grabesc sa o spun, una extraordinara. Foarte inteligenta, e parca smulsa din arsenalul - plin de surprize - al lui Traian Basescu. Cred ca asumarea de catre Calin Popescu Tariceanu a functiei de ministru de Externe echivaleaza cu ceea ce, in artele martiale, e cunoscut ca lovitura care preia pe cea a adversarului. Refuzul repetat si incapatinat al lui Traian Basescu de a accepta nominalizarea lui Adrian Cioroianu pentru portofoliul lasat liber de Mihai Razvan Ungureanu era, in prima instanta, macar o tentativa a sefului statului de a lovi, si pe frontul „externelor", in dusmanul sau neimpacat, premierul Tariceanu. De altfel, din momentul in care seful actual al Guvernului Romaniei a cerut demisia lui MRU pe un ton care excludea razgindirea, a devenit evident ca politica externa va ajunge cimp de lupta in politica interna, si anume teritoriul pe care se vor contra liderii celor doua Palate. De la inceput discutabile, argumentele care sustineau refuzul presedintelui de a-l accepta pe Cioroianu au fost atacate in „nervul" lor de citeva evenimente ulterioare care le-au micsorat mult din forta. Virf de lance in lantul acestor evenimente: demisia din fruntea SIE a lui Claudiu Saftoiu, gest care il pune pe seful statului intr-o pozitie delicata atunci cind vorbeste despre imperativul competentei. Cireasa de pe tort a fost pusa de premier: dovedind o incapatinare de substanta basesciana, acesta si-a mentinut propunerea si a plusat, trecind el la cirma „externelor". E drept ca refuzul presedintelui de a accepta numirea cu pricina are logica sa; logica de razboi, mai exact. Numai ca, daca acum seful statului isi inchipuie ca puncteaza si ca, asa cum joaca in zona externelor, il indiguieste pe Tariceanu, s-ar putea sa se insele amarnic. Basescu miza pe inconsecventa proverbiala a premierului; a primit de la Tariceanu, in replica, o proba de coerenta si de consecventa. La schimb, ofera o tifna care ii scade vizibil din rezervele de politician simpatic. Si, ca sa inchid cercul: daca Tariceanu il ataca „basescian", seful statului ii riposteaza „taricean". Cel putin in chestiunea - care incepe sa devina presanta - a Ministerului de Externe.