Nerabdator, seful statului a dorit sa vada urgent cu ochii lui ce contin cele 700 de anexe, inregistrari ale convorbirilor pe care membrii Comisiei le-au avut pe parcursul celor trei saptamani de audieri cu diversi martori. In stilul caracteristic, presedintele a pus mana pe telefon si a sunat direct la cabinetul lui Nicolae Vacaroiu. Surpriza, acesta nu era in tara, iar raportul inca nu ajunsese pe masa acestuia. Consilierii presedintelui au sunat apoi la cabinet la Voiculescu, unde erau stransi membrii Comisiei pentru a vota raportul.
Presedintele a facut cerere oficiala
Oamenii presedintelui au fost repede „instiintati“ ca intre Administratia Prezidentiala si Parlament exista o relatie institutionala, iar procedurile regulamentare prevad ca pentru a intra in posesia raportului, seful statului trebuie sa faca o cerere oficiala. Asa a si facut. Raportul i-a fost trimis in cateva ore, dar nu sub semnatura celor doi presedinti ai Camerei si Senatului, plecati unul in China, altul la Viena. Cei care au avizat cererea presedintelui si i-au trimis raportul si anexele au fost... doi pesedisti membri ai Comisiei Voiculescu, insarcinati sa asigure conducerea interimara a Camerelor - Doru Ioan Taracila si Valer Dorneanu. „Asta ca sa vada presedintele ca pesedistii i-au copt-o“, comentau gurile rele.
Un dosar intreg cu Alro
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Antoni Porowski descoperă cele mai uimitoare destinații din lume într-o nouă...
Sursa: kudika.ro