Jurnalul de stiri e din ce in ce mai tipizat. Ordinea in care se difuzeaza stirile dintr-un obisnuit jurnal de seara ar trebui sa fie ordinea importantei lucrurilor pe lume. Si totusi, aceasta succesiune de informatii in imagini pare sa corespunda di
Jurnalul de stiri e din ce in ce mai tipizat. Ordinea in care se difuzeaza stirile dintr-un obisnuit jurnal de seara ar trebui sa fie ordinea importantei lucrurilor pe lume. Si totusi, aceasta succesiune de informatii in imagini pare sa corespunda din ce in ce mai pregnant unui portret-robot al curiozitatii umane. Un soi de standardizare conceputa pentru un om generic, un fel de personaj hranit cu hormoni informationali a carui viata se scurge precum un produs pe o banda rulanta. Sectiunea internationala este acel calup in care cetateanul se uita ingrozit la imagini sfisietoare cu consecintele atentatelor, asteptind nerabdator sa apara sinii crainicei sportive si declaratiile lui Borcea si Piturca. Am observat ca in sectiunea internationala a stirilor tv apare destul de des cazul unui animal care a facut un gest spectaculos. Un urs panda urias de la nu stiu ce gradina zoologica a nascut un pui in captivitate, un babuin a fost surprins de un cameraman amator in timp ce fura banane din casa unui indian sau o veverita cu coada mov a incercat sa traverseze o autostrada din statul american California si, pentru a nu fi ucisa de soferi, politia a blocat circulatia timp de mai multe ore. Cred ca in foarte scurt timp un jurnal standard de stiri va contine si o sectiune de stiri cu si pentru animalul din noi. Ne vom aseza frumos in fotolii seara si vom vedea banalitatile politice autohtone, apoi citeva stiri cu iz economic (pina aici ne vom indigna), vor urma cele cu atentate sinucigase din Gaza (pentru tristete si empatie cu suferinta semenilor), sectiunea cu intimplari hazlii din viata animalelor (pentru destindere si zimbet), iar in final rubrica meteo (ca sa stim cum ne imbracam a doua zi).


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.