Mincarea ieftina a basarabenilor, care a tinut de foame atitor romani la fel de saraci, s-a imputinat in piete. La Botosani, judet de granita romano-moldava, politica mare face ravagii pe tarabe si se simte in stomac.

Pe basarabeni ii recunosti din prima:o parte din marfa poarta inscriptiicu caractere chirilice. Pe basarabencele tabircindu-si tuhalii de rafie plini cu tot felul de maruntisuri ieftine le intilneai la tot pasul prin Botosani pina anul acesta, cind Uniunea Europeana s-a intins pina la Prut. Erau cu miile. Nici nu se simtea, pe strazi, ca alte mii de botosaneni au plecat in lume, la un cistig mai bun. „Acum mai sint vreo douazeci in piata... Erau sute, se rupeau tarabele de marfa. Mincarea la ei era in jumate fata de magazin. Asta conta intr-un judet sarac ca Botosaniul, poate numai Vasluiul e mai sarac", spune Dumitru Isac, seful pietei centrale din Botosani, un ins rumen si rotofei, parca ar fi din alt judet. „Imi pare rau dupa ei... Cumparam de la ei si de mila lor, si de mila mea... Eh, saracii!...", ofteaza batrinul Dumitru Duduc. Cind era maistru la fabrica de suruburi, avea zahar si ulei pitite in debara, un porc la Avrameni, cumpara salam de la magazinul central si purta pantofi de la Romarta, dar acum, la pensie, numai de la basarabeni maninca si poarta haine de doc facute la Balti.

Batrinul se uita descumpanit si parca speriat in jur. „Aici era unul Vasile... Volodia... Si tot Duduc il chema. Din Drochia. De vreo cinci ani luam numai de la el orez, gem, o votca, acolo, sosete, fidea, sare, piper... Ne-am imprietenit, stateam de vorba la taraba, ne tineam de urit. Nu-l mai vad, nu mai stiu nimic de el de o saptamina. Imi dadea si pe datorie... Iaca, punga-i goala. Eh, unde-o fi, ce-o fi patit Vasile al meu?" „Da-i dracului de pirliti!", ii taie vorba un vlajgan, cu celular la briu, care a tras cu urechea.

„Grea e munca de basarabean"

E amiaza si Maria Nicolaievna Cimpoesu, din Edinet, a vindut doar doua conserve de peste, niste prune uscate si un calup de halva. Oamenii vin, se uita, intreaba de pret si se muta la alta taraba, li se par mari preturile. „Sa deie de doua ori pe-atita la magazin", zice femeia. „Nu stii dumneatale ce hopinteala e cu marfa asta. Caram cu gentile, ni se rup miinile, dam bacsis la vama, dam amenzi in piata, stam aici pina intapinim... Si pentru ce? Pentru oleaca, pentru aproape ninica." Femeia prinde intr-o fraza tulburatoare, oftind de sa-si dea sufletul, conditia ei si a celorlalti basarabeni din piata: „Voi nu stiti, nu stiti voi ce grea ii munca de basarabean!".

Moldova, Moldovioara mea

Maria Nicolaievna a auzit la tranzistorul de pe taraba cum Voronin a sarit la gitul lui Basescu ca-i ia pe toti basarabenii din Moldova. Dar e exact pe dos, explica vinzatoarea, adica Voronin si clica lui de comunisti ii alunga pe basarabeni din tara „nu cu ciomagul, dar cu foamea si cu someriatul, cu leaca de bani, cit sa nu mori de foame".

Ca si alte femei care, in dorul de-acasa, asculta Chisinaul la radio, muzica populara, de-ai zice ca e o veselie generala intre Prut si Nistru, Maria Nicolaievna si-a incuiat casa, a batut usa in scinduri - pe o strada intreaga din Edinet nu mai sta nimeni, toti sint in Romania -, si-a luat copiii si sta, mai legal, cu viza de 90 de zile, mai dosit, in Botosani. Era contabila la gospodaria Edinetului, tinea in timburucul pixului canalizarea si gunoiul orasului, o ducea bine si deodata n-a mai avut ce scrie in catastifele ei, ca nici apa la robinet nu mai venea, nici gunoi de carat nu mai era in tirgul parasit pe jumatate. Ana, fata ei, s-a maritat cu un zidar din Botosani si l-a infiat pe Vasilica, fratele mai mic, sa-l poata da la scoala. Dar ginerele nu cistiga cine stie ce, tot fosta contabila ii tine pe toti cu ce scoate din vinzare. „Un neam de-al meu cumpara marfa de pe unde poate, spune femeia, o trece de vama si eu o vind aici, ii trimit si lui cam cite 50 de dolari la luna, cu atita traieste el cu femeia si inca zici ca-i bine pe linga altii, zici ca are salar de profesor."

Cind nu s-a mai putut trai, a taiat gistele, a incuiat casa cu tot ce era in ea, cine s-o cumpere?, si a venit dincoace, s-a bajenit. Pe neamul acela care-i face negustoria dincolo de Prut il vede tot la doua luni, cind ii aduce marfa, si altceva nimic n-o mai leaga de Edinet, numai de ciine i se face mila citeodata, ca l-a lasat slobod, cu pacat, si-o flaminzi, saracul, pe strazi, „daca nu si-a facut cineva mila de el sa-i dea cu ceva in cap, cum trebuie si la atita lume nacajita".

Dansul foamei

Citeva tarabe mai incolo, o alta basarabeanca, Luminita Andreievna Sulugiuc, priveste in gol, framinta si ea in gind niste dureri de destarata, nimeni n-o intreaba nici de marfa, daramite de ce-o chinuieste in suflet. Deodata se trezeste din incremenire si incepe sa joace pe loc, ca zarghitele, o maruntica moldoveneasca; vecina incepe sa-i tina hangul si, unul dupa altul, citiva basarabeni i se alatura si tropaie, e ca in poezia unuia din nenumaratii lor poeti: „Moldovenii cind se string/ Si-n petreceri se avinta,/ La un colt de masa pling,/ La alt colt de masa cinta".

Oamenii se opresc si se uita mirati la grupul care bate pamintul in picioare si chiuie. Dar Ioan Costescu le cunoaste felul. „Pe aistea, ii vezi?, nimica nu-i pune la pamint, nu-i indoi usor. Amu pling, amu chiuie. Saraci cum sint, vai de capul lor, uite, imi dau si mie o piine, dau si la altii. Amu, daca intra mai greu in tara, lasa marfa s-o vindem noi." Costica vinde si el cot la cot cu basarabenii, maninca aceeasi scrumbie, ia ca si ei cite o amenda in fiecare zi si plateste numai una pe saptamina, ii injura si el pe Voronin, pe Basescu si pe toti politicienii la gramada cu UE, NATO, tot si cercul polar.

Mii de botosaneni, strimtorati si ei, cu datorii cit casa la intretinere, faceau un ban gazduindu-i pe basarabeni cu marfa lor cu tot, cinci lei pe noapte, cind veneau cu miile. Trei microbuze faceau doua-trei curse pe zi intre Botosani si vama Stinca-Costesti, plus, fara numar, soferi cu Daciile lor, pe traseul de 60 de kilometri chioscurile de prin sate aveau marfa din fosta Uniune Sovietica, ceva-ceva raminea in urma vinturarii fara istov a basarabenilor.

Ia ni panimaiu

Constantin Bojescu, purtatorul de cuvint al firmei care administreaza pietele, ii stie pe basarabeni pe fiecare in parte, dupa nume, cu povestile lor, cu durerile lor. „Nimic nu doare mai tare decit atunci cind vezi ca basarabenii sint tratati aici ca oameni de mina a doua. Cei mai multi cumpara de la ei fiindca sint la fel de saraci. Altii cumpara de mila sau fiindca nu gasesc in alta parte untura de bursuc, sa zicem, buna la bolile plaminului. Dar am vazut botosaneni, remarca el, cumparind de la basarabeni cu fereala, sa nu fie vazuti - vezi Doamne, e dezonorant, jenant sa tirguiesti de la ei. Ieftin si prost. In piete vezi cit de bine stam in relatia cu basarabenii, nu in vorbele pe care le flutura la tribuna patriotii de cariera. Cum au ajuns acesti oameni negustori de mai nimic, cum am ajuns noi sa traim din te miri ce, cum am ajuns sa ne rusinam unii de altii, eu nu inteleg. Ia ni panimaiu, ti ni panimaies, on ni panimaiet."

Cine mai trece Prutul In primele doua luni ale anului 2007, la nivelul frontierei cu Republica Moldova s-au inregistrat peste 131.500 de treceri cetateni, fata 304.000 in acelasi interval, anul trecut. De la 1 ianuarie 2007, cetatenii Republicii Moldova au nevoie de viza pentru a intra in Romania. Ei sint obligati sa respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra si, dupa caz, de a ramine pe teritoriul tarii noastre. In perioada 1 ianuarie-28 februarie 2007, cetatenii moldoveni au comis la frontiera 105 infractiuni si 207 contraventii.

Ambasadori cu galosi de cauciuc Gheorghe Pricopi (foto) vede lucrurile cu detasare din fotoliul lui de director general al Urban Serv SA, firma care administreaza cele doua piete ale orasului. „Nu trebuie sa exageram rolul puhoiului de basarabeni in economia locala, spune el. Chiriile pe tarabele lor insemnau oleaca peste unu la suta din veniturile pietei centrale. Cind unesti o saracie cu alta saracie, tot saracie iese. Vind marfa ieftina si proasta fiindca botosaneanul inca nu are cultura calitatii sau este prea sarac sa-si permita marfa de calitate si aici, da, s-ar putea spune ca au avut un rol in aprovizionarea unei populatii dezavantajate. Marele lor merit in faptul ca de ani intregi au impinzit orasul e altul. Anume ca au facut cu adevarat o legatura intre romanii din tara si cei de peste Prut. S-au imprietenit, s-au incuscrit, s-au de toate, pe linia asta au facut mai mult decit toate podurile de flori si decit toti politicienii si toti ambasadorii."