„Inaltul oficial“ roman mituit, potrivit presei israeliene, pentru a sprijini „evadarea“ lui Omar Hayssam ar putea fi, spun surse din serviciile secrete, prim-adjunctul unui serviciu de informatii sau un fost diplomat. Avocat
„Inaltul oficial“ roman mituit, potrivit presei israeliene, pentru a sprijini „evadarea“ lui Omar Hayssam ar putea fi, spun surse din serviciile secrete, prim-adjunctul unui serviciu de informatii sau un fost diplomat. Avocatul lui Hayssam, israelianul Mordechai Tzivin, a aranjat colaborarea sirianului cu Mossad, dupa o discutie telefonica avuta cu o ruda a lui Omar, aflata in Siria. Cel mai probabil, este vorba despre Abdullah Omar. Un apropiat al lui Hayssam, Abdulwahed Nour Ideen, aflat in Romania, a acceptat si el sa colaboreze cu Mossadul. El este un bogat om de afaceri sirian care vrea sa candideze in Parlamentul Siriei la viitoarele alegeri.

Presa israeliana acrediteaza ideea ca Omar Hayssam a fugit din Romånia cu sprijinul Mossad-ului si prin mituirea unui inalt oficial din cadrul unuia dintre serviciile secrete romånesti. Informatia transpare dintr-o convorbire telefonica purtata intre avocatul israelian angajat de Hayssam, Mordechai Tzivin, si un terorist sirian. In cadrul discutiei, cei doi vorbesc despre „evadarea“ din Romånia a sirianului judecat pentru teroris m in schimbul colaborarii cu serviciul secret israelian, Mossad.

Conform rezultatelor anchetei, publicate partial de cotidianele „Yom L'Yom“ si „Maariv“, in perioada in care avocatul israelian Mordechai Tzivin l-a reprezentat pe Hayssam in procesul intentat de autoritatile romane, Hayssam a acceptat verbal sa colaboreze cu Mossadul si s-a oferit sa ajute acest serviciu sa-si faca legaturi mai stranse cu lumea araba, in schimbul eliberarii sale din inchisoarea Rahova, unde era incarcerat. Familia lui a semnat chiar un contract scris in acest sens si, se pare, mai multi sirieni milionari, prieteni sau rude ale numitului Hayssam, care au afaceri si locuiesc in Romania, au acceptat aceasta colaborare. Hayssam le-a promis suplimentar israelienilor ca, imediat ce va fi liber, ii va ajuta sa recupereze osemintele lui Eli Cohen, un spion israelian care a fost asasinat la Damasc. In schimbul acestor servicii, avocatul Mordechai Tzivin i-a promis lui Omar Hayssam ca va fi „ajutat“ sa paraseasca teritoriul Romaniei.

Abdullah Omar?
Convorbirea telefonica inregistrata de politia israeliana contine o discutie intre sirianul respectiv si avocatul israelian privind modul in care un alt sirian va „evada“ din Romania, ca sa scape de acuzatia ca a participat la rapirea unor jurnalisti.
Sirianul inregistrat este o ruda apropiata a lui Omar Hayssam, aflata in Siria. Cel mai probabil este vorba despre Abdullah Omar, un fost asociat al lui Mukles Omar, varul lui Hayssam.

Reclamatia avocatului israelian
Scandalul a pornit de la o reclamatie facuta de Mordechai Tzivin la Departamentul de Investigare a Fraudelor al politiei israeliene. Avocatul a sesizat autoritatile ca angajatii Ministerului de Externe israelian nu-si fac datoria si prejudiciaza grav interesele statului Israel, pentru ca, desi a reusit sa obtina o colaborare „de exceptie pentru Mossad“, functionarii diplomatiei israeliene au aruncat raportul intr-un sertar si nu l-au inaintat organelor in drept.
Cazul a ajuns la deputatul Colet Avital, membru in Comisia de Afaceri Externe a Knesset-ului, iar apoi la generalul de brigada Shimon Hefez, ofiterul de legatura al armatei cu presedintele israelian. Acesta a inaintat imediat datele Mossadului si de aici a inceput ancheta.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.