Cei care mai spera intr-un Coridor Bucuresti-Bors au devenit victimele propriului vis si, cu nervii intinsi la maxim, pot doar sa mai rida de toate ciudateniile care li se intimpla.

Condamnati la ridicol. Asa par a fi soferii care viseaza cu ochii deschisi la momentul in care nu vor mai parcurge drumul de la Bucuresti la Brasov pe o sosea prea ingusta pentru grosul celor care cauta evadarea din Capitala. Si nici cei care vor sa ajunga mai departe, pina la Bors, nu sint tocmai fericiti. Par condamnati la ridicol de un lung sir de intimplari si sobolanii care i-au excitat la un moment dat cu ispita unei autostrazi moderne. Au fost, rind pe rind, achizitii dubioase, fara licitatie, apoi un scandal international, o renegociere, o recomandare voalata a presedintelui Basescu, o coincidenta ridicata la rang de birfa beton si citiva prieteni fericiti. Regi ai asfaltului, ai deszapezirii, ai soselelor, aceste capete incoronate au format un consortiu asemanator Sfintei Aliante ce se crease in secolul al XIX-lea ca masura de protectie a monarhiilor europene. Soferi si pasageri laolalta au stat si au privit, iar in ciuda haosului ce inlocuise logica unei constructii de dimensiuni nemaivazute in Europa de Est, au rasuflat usurati cind au prins de veste ca primele betoniere si buldozere vor incepe sa le consolideze visul. Sa le crute nervii de la a mai strabate tronsonul Posada-Predeal in zilele in care cozile pe DN1 atingeau zeci de kilometri.

Parea ca tot ce se putea intimpla ca lucrurile sa mearga rau, iar constructia sa stagneze s-au intimplat. Dar, spre deosebire de alte tipuri de condamnati, cei care sint atinsi de blestemul ridicolului nu cunosc cuvintul „niciodata" sau cuvintul „sfirsit". Pentru ca niciodata nu si-au putut bietii de ei imagina ca tocmai Decebal si Burebista li se vor opune. Ca sfirsitul corvoadei nu se afla intr-un viitor la care sperau cu totii, ci tocmai in epoca neoliticului, cind niste creaturi ce semanau a oameni s-au decis sa-si faca un sat taman pe locul pe unde mii de ani mai tirziu ar urma sa fie croita autostrada. Pentru ca niste situri arheologice din perioada neolitica si din perioada dacica au oprit constructia autostrazii.

Cu piciorul linga pedala buldozerelui, Dorel asteapta sa fie platit. Are un contract si va fi platit. Inconstienta celor care nu si-au dat seama ca toarna asfalt pe vestigii arheologice costa. Timp si bani. Si asa se intra intr-un cerc vicios, in care cei nervosi ca nu se mai face blestematia de drum afla ca, intr-un fel, tot ei il platesc pe Dorel. Ceea ce le face si mai multi nervi si se uita iar in portofel si isi aduc aminte si de alte dati cind simpla inconstienta a unor indivizi le-a facut gaura in buget. Mica, mare, nu mai conteaza suma. Nervii deja exista. Condamnati la ridicol, aflam fata tragica a ridicolului. Pentru ca atunci cind devine un mod de viata, ridicolul este al naibii de scump. Inconstienta a ramas insa destul de ieftina.