Crizele sint acele momente in care paradoxul e rege. Ilogicul si nonsensul dantuiesc in extaz feroce la televizor, pe prima pagina a ziarelor si in cabinetele politichiei noastre.

Ne-am obisnuit de citiva ani sa injuram clasa politica. Partea simpatica este ca tot mai multi politicieni, la rindu-le, simtind trendul, vorbesc despre clasa politica in termeni peiorativi. Ca sa ne cistige simpatia, oamenii astia sint in stare sa se injure pe ei insisi la ore de maxima audienta, sa se palmuiasca singuri, sa se blesteme si sa se renege. La final, ceea ce trebuie sa le ramina este fotoliul larg, din piele de Cordoba, de la fostul Palat al Poporului.

Asadar, macar declarativ, politicienii se detesta, si intre ei, si pe ei insisi, dar cauta solutii de supravietuire meschina. Stim, deja, de doi ani: o vasta majoritate a parlamentarilor nu vrea alegeri anticipate. Cei care vor, le vor numai pentru ca sint siguri ca s-ar alege cu ceva mai mult de pe urma lor. Dar acestia sint foarte putini. Pe de alta parte, Parlamentul acesta e in imposibilitate de a forma o majoritate stabila, care sa sustina un guvern. Sa spui ca Parlamentul lucreaza normal cind e incapabil sa sustina un guvern e ca si cum ai spune ca inima bate, dar bate intr-un borcan de formol si nu intr-un corp viu. Nu ma mira ca, la consultarile de la Cotroceni, dl Basescu a preferat sa asculte si ca si-a luat un ragaz pentru a comunica, apoi, concluzia sa tuturor partidelor. Ce ar fi putut spune? Pe linga acuzatii si cereri ilare de demisie, partidele nu au facut decit sa exprime punctele de vedere ireconciliabile pe care le stim deja foarte bine. Presedintele, la rindul sau, se afla intr-unul dintre cele mai delicate momente ale carierei sale politice. Poate ca reflecteaza la o schimbare de atitudine. Sau poate ca isi aduna fortele pentru continuitate. Oricum, omul politic de mare succes electoral care este dl Traian Basescu, pentru care esecul nu este o varianta de lucru, trebuie sa se reinventeze. Asa cum, intreaga clasa politica despre care vorbeam la inceput, din care dl Basescu nu doar ca provine, dar pe care, cred, o exprima cel mai bine, ar trebui sa se reinventeze. Iar noi va trebui sa tragem si de aceasta speranta, pentru ca, o spun raspicat, povestea schimbarii clasei politice, in sensul inlocuirii actualei garnituri cu oameni de alta factura, este o fantasma.

La noi, nu poti ajunge om politic decit printr-unul dintre marile partide deja coagulate. In interiorul acestor partide, promovarea spre virf se face dupa reguli aproape imuabile. Se pot inventa noi politici de management al resurselor umane, se pot aduce consilieri straini, se pot face cursuri de iarna si scoli de vara. Dar, fundamental, lucrurile nu se vor schimba. Intr-un partid existi si, prin urmare, ai o voce pe scena politica, numai daca patrunzi in „gasca", numai daca grupul conducator al partidului te accepta si, e logic, aceste grupuri nu vor accepta decit ceva asemanator. Am doua exemple. Primul, PSD-ul dlui Nastase, de acum citiva ani. Al doilea, PNL-ul dlui Tariceanu de acum. Si, adaug, situatia este identica in absolut toate partidele. In PSD-ul dlui Nastase, s-a produs o schimbare de garda, la inceput timida, acum pe deplin consacrata. Noi politicieni, precum dnii Ponta si Corlatean, dar si alti citiva au erupt pe scena politica. In anii de glorie ai dlui Nastase, sa ne amintim, acesti domni erau niste clone perfecte ale liderului. Vorbeau ca el, aveau aceleasi grimase, priveau ca el, incercau acelasi tip de umor nefericit, imprumutasera chiar ceva din aerul faraonic al Intii Statatorului. Din fericire, nu imprumutasera si lacomia dlui Nastase si, probabil, asta i-a si slavat. La fel in PNL, astazi. Dl Tariceanu nu are un stil propriu, e greu de desenat un profil al sau si numai al sau. Tinerii promovati de Domnia sa, dnii Olteanu, Voicu, Motreanu, David si altii, sint, si ei, la fel: incolori, inodori, insipizi, ca apa de robinet. Ce vreau sa spun? Schimbarea dramatica de care e nevoie nu poate veni din reproducerea acestei clase politice. E nevoie de o revolutie si ni se propune o evolutie. Ni se tot vira sub nas povestea cu tineretea. Ca si cum, daca ai 30 de ani, nu poti avea defectele unuia de 55. Este emblematic, poate, faptul ca unul dintre cei mai mari trimbitatori ai virtutii tinerilor este dl Codrin Stefanescu de la PC, un personaj de toata jena, care de cite ori vorbeste despre „noi, tinerii", ma face sa protestez fata de destinul care m-a aruncat in aceeasi categorie de virsta cu Domnia sa.

Criza politica de azi este criza unui fel de a fi in politica. Un alt fel de a fi in politica, unul normal dupa mintea mea, ar fi fost acela dupa care, daca e limpede ca nu putem avea o majoritate parlamentara confortabila sau, macar, functionala, care sa sustina un guvern, mergem la urne sa o producem. Felul de a fi in politica al celor de acum este altul: e limpede ca nu putem avea o majoritate parlamentara care sa sustina un guvern, sa mai stam asa, fara majoritate asumata, inca vreo doi ani. Se tot spune ca solutia crizei e in Parlament. Dar nimeni nu poate spune care anume este aceea, din simplul motiv ca, daca partidele care compun Parlamentul acum mai au un dram de luciditate si nu se lanseaza in parteneriate halucinante, de gen PNL + PSD, aceasta solutie nu exista. Teama de alegeri a politicianului roman din anul 2007, similara cu teama repetentului de teza, este un sindrom foarte periculos, dupa opinia mea. Poate cel mai periculos.