Am vazut pe N24 un scurt material de informatie in care un grup de tineri, membri ai unei organizatii non-guvernamentale, manifesta la Sibiu impotriva razboiului. Aveau luminari aprinse si incercau sa-i convinga pe trecatori sa li se alature in demersul lor pacifist. Reporterul i-a intervievat pe citiva dintre ei. Fireste, urau razboiul si iubeau pacea. O adolescenta vioaie si zimbareata a spus chiar ca este „impotriva tuturor conflictelor, atit exterioare, cit si interioare". Foarte frumos! Totusi, povestea asta cu „lupta pentru pace" si „sa punem capat razboiului" ma intriga de fiecare data. A fi impotriva razboiului este ca si cum ai spune ca nu esti de acord cu raul. Razboaiele, asa cum se intimpla ele de-adevaratelea, la cele purtate de oameni ma refer, sint drame colective atit de complicate, incit simplul dezacord nu numai ca nu rezolva problema, dar chiar lasa impresia ca oamenii sint impartiti in doua tabere: unii care-si doresc razboiul si altii care-l urasc. De fiecare data cind un reporter de razboi o ia la goana spre Irak sau spre Gaza, o face pentru ca acolo se intimpla ceva deosebit: se darima o statuie cu un dictator sau are loc o operatiune militara de proportii pe care una dintre partile implicate a reusit s-o mediatizeze in defavoarea celeilalte, generind un val de informatie pe televiziunile globale si pe marile agentii de presa. In rest, seara de seara, oamenii se uita linistiti la televizor, vad planeta rascolita de razboaie si-si doresc pacea. Cred ca e important ca in timp ce-ti doresti pacea sa incerci sa afli care sint dramele razboinicilor, motivele pentru care se ucid, detaliile adinci ale conflictului. Altfel, a-ti dori pacea mondiala e ca si cum ai milita impotriva ideii de moarte.