Ieri, la Palatul Victoria, s-a semnat Memorandumul privind retrocedarea domeniului Peles catre Casa Regala. Memorandumul a fost semnat de secretarul general al Guvernului, Radu Stroe, si de seful Casei Regale, Andrew Popper, cel care a negociat cu autoritatile romane problema retrocedarii castelelor Peles si Pelisor. La semnarea documentului nu a fost prezent ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, cel care, cu aproximativ trei saptamani in urma, a semnat decizia de retrocedare a Pelesului si Pelisorului catre Casa Regala a Romaniei, domeniu in care este inclus si terenul aferent celor doua castele. Tot atunci, a fost semnata, de directorul Centrului European de Cultura Sinaia, decizia de retrocedare catre Casa Regala a vilelor Stavilari (hotel-restaurant) si Casa Ceramicii (complex). „Prin ace st Memorandum, Majestatea sa Regele Mihai primeste proprietatile care i se cuveneau si se angajeaza sa transforme muzeul Peles in muzeu al statului roman, evident contra unei sume de bani ce va fi negociata. De asemenea, Majestatea sa Regele Mihai isi asuma obligatia de a nu mai revendica bunurile din cadrul Castelului Peles care, evident, sunt fundamentale in existenta unui muzeu de asemenea anvergura pentru natiunea romana“, a spus Radu Stroe.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
David Pușcaș a făcut publică decizia procurorilor în dosarul deschis de...
Sursa: kudika.ro
9AM recomanda:
Urmareste-ne si pe Facebook
TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?
Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.