Mai sint trei zile pina la confruntarea cu Van Basten. Ar trebui sa scriu un apel la mobilizare, plin de speranta si optimism despre ce minuni vor savirsi „ai nostri" la Rotterdam. Nu pot s-o fac…

Intii pentru ca mi-e teama sa nu ma inec cu rumegusul ce curge din limba de lemn care insoteste invariabil mesajul de acest tip. Apoi pentru ca „ai nostri" au devenit numai „ai lor". Nationala a ajuns un tabu maculat. Ultimul imbold al bucuriei de a te imbratisa cu necunoscutii pe strada s-a transformat doar intr-o tiparnita de valuta. Am avut privilegiul maturizarii o data cu „generatia Hagi". Mircea Sandu, Kassai si ceilalti padureni traiau si in acele vremi de aur. „Pietrisica" era tot neclintita in prapastia de la poalele Ligii lui Mitica, iar alde Gheorghe Constantin (sau invers!) nu socotea dreptatea de pe margine, ci chiar ii tinea calea la drumul mare! Exista si atunci un selectioner incapatinat si taciturn, opac la lumina tiparului si opus oricaror idei venite din vreo alta directie decit de la Cel de Sus. Dar noua nu ne pasa, pentru ca ei, jucatorii, erau altfel! Fiecare meci decisiv se juca sub presiunea unei debarcari normande, chiar daca Hagi nu avea nici macar un iaht in dotare! Gica Popescu nu se falea cu un metru patrat de tatuaje, iar Dan Petrescu si Ilie Dumitrescu dormeau in cantonamente nepaziti de cite un federal pe la fiecare etaj. Raducioiu se izbea si el de grebla, precum Lordul John al lui Cosbuc, dupa numai trei luni petrecute prin Italia, dar o facea cu candoare, nu cu ingimfarea cu accent toscan a lui Mutu. Astazi, Marica nu ma reprezinta nu pentru ca eu nu port Dolce&Gabbana, ci pentru ca el mesteca guma in timp ce noi, fraierii, incercam sa deslusim versurile de la „Desteapta-te, romane!" intre framintarile buzelor lui la intonarea imnului. Lobont e mult mai simpatic decit Stelea si uneori ne mai arata si cite un reflex! Dar n-are nimic din incrincenarea si daruirea lui Arnold, care a facut meciul vietii lui intr-o optime de finala mondiala, dintr-o dupa-amiaza blonda la Bordeaux, cind Croatia ar fi trebuit sa ne bata la scor de tenis (6-1) si n-am pierdut decit dintr-un penalty inventat. Tamas a fost in stare sa demonstreze pina acum doar ca tunsoarea de indian sioux nu imbunatateste marcajul la virful advers, iar Contra a devenit doiul de inima-negra cu care se incapatineaza Piturca sa inchida un careu de asi ce nu mai apare de mult intre cartile galbene. Ar mai fi Radoi, cel nascut cu gena de fotbalist, dar pe care si-a taiat-o in plexiglas la Bistrita si de atunci parca nu mai poate tine linia de plutire. Chiar daca a inteles, in sfirsit, ca jocul de orgolii oltenesti cu selectionerul il costa mai degraba pe el! Pentru ca tacimul sa fie complet si din tinichea, Chivu - ultimul meu pretext de entuziasm tricolor - si-a spart nasul si a predat banderola de capitan. Si totusi pina la urma am descoperit un motiv important sa-i batem pe batavi: sint atit de portocalii ca merita sa vada si ei cum e sa te umileasca niste neica-nimeni la tine-n tara!