Casa Regala, autointitulata asa cu de la sine putere, ne face cadou un proiect frumos invelit in tipla si staniol: „Romania – O viziune pe 30 de ani". Textul propriu-zis al brosurii este semnat de principesa Margareta si de „printul consort" Duda, iar prefata apartine fostului rege Mihai. Izbeste din inceput faptul ca niciuna din aceste persoane nu este calificata sa elaboreze conturul obiectivelor pe care le proiecteaza in viitor, fiind in discutie o treaba de specialisti. Iar prefata fostului rege, comparata cu ceea ce principesa si „principele" insista sa ne propuna, spune altceva decat ne-am fi asteptat. „Nu este o analiza – spune Mihai - , ci un mesaj de iubire pentru tara." Si ne ingaduim sa-i adresam o intrebare nevinovata: nu s-ar putea ca acest mesaj de iubire sa ne fie transmis, daca este posibil, pe gratis? Pentru ca asta e situatia: nimeni nu stie cat ne costa intretinerea pe picior a injghebarii pretentioase din Palatul Elisabeta, incepand cu cheltuielile de intretinere a localului, continuand cu ce consuma familia diurn si terminand cu sumele exorbitante prapadite in frecventele calatorii ale „printului" in strainatate. Chiar si acest proiect a costat, pentru ca cei angajati sa-si expuna evaluarile, de obicei, lucreaza pe bani, nu pe arsice. Cum ca „printul" si Margareta ar fi redactat aceste evaluari e o poveste de adormit copiii. Ce cunostinte pot sa aiba acestia despre dezvoltarea infrastructurii, despre construirea de autostrazi pe rute avantajoase economic si turistic si despre dezvoltarea porturilor si aeroporturilor? E clar ca proiectul a fost redactat de altii si ei l-au onorat numai cu semnaturile.
Este de apreciat, totusi, efortul unei persoane de aproape 90 de ani de a prospecta viitorul pe 30 de ani de-acum inainte. De apreciat, dar si periculos, deoarece viitorul e plin de necunoscute si de situatii mai mult sau mai putin agreabile. Asa ca ii propunem sa se intoarca in urma cu vreo 60 si ceva de ani,
intr-un trecut inca tenebros si niciodata explicat de protagonistii lui. Cum se justifica faptul ca fostul rege Mihai, in august 1944, a mintit intreaga natiune, amagind-o ca armistitiul cu rusii ar fi fost incheiat? Si cum deconteaza aruncarea in moarte sau prizonierat a celor 160-170.000 de ofiteri, subofiteri si simpli soldati romani?
Stim, este foarte greu sa lamuresti subteranele unor fapte pe care le-ai provocat, scapandu-le de sub orice control, si totodata sa ti le asumi, cu toate consecintele de rigoare. Dar un monarh responsabil, dupa umila noastra parere, nu se joaca cu supusii lui de-a v-ati ascunselea prin istorie. Cu atat mai mult cu cat joaca aceasta s-a incheiat printr-o tragedie de mari proportii, cu urmari pana in zilele noastre. Acesta fiind si motivul pentru care fostul rege a fost si mai e aclamat numai de cei ce au facut razboiul la Capsa si de aptii necombatanti, care n-au participat la campania din rasarit. Sa nu fi stiut el ca totul se plateste pana la ultimul leu si ca va ramane stigmatizat pentru totdeauna? Din generatia celor ce au facut razboiul la Capsa se trage si o anume generatie de astazi, gata sa fuga de greu in orice imprejurari si prin orice mijloace, prin trageri de sfori si prin toate pilele de care dispune. O vedem cum se agita in asa-zisa societate civila, parca facuta sa ramana pe o margine a istoriei, orice situatii ar putea sa survina. Si mai are si pretentia ca ea ar fi in miezul istoriei si ca ea ii orienteaza directiile. Ceea ce echivaleaza cu un soi aparte de fals in acte publice, nu in actele intelese ca niste hartii, ci in acte efective, savarsite in vazul lumii intregi. Nu intamplator aceasta parte a societatii civile se gudura cum se gudura pe langa fostul rege, pe langa printesa Margareta si pe langa „printul consort", precum si pe langa Palatul Elisabeta, in general.
Acestea fiind spuse, ne asteptam la o replica, daca asa-zisa „Casa Regala" are decenta si eleganta sa comunice cu cetatenii romani. Pentru ca, spre norocul nostru, am incetat sa mai fim supusi. Suntem ceea ce s-ar chema oameni liberi, liberi in primul rand de slugarnicie si in drept sa adreseze oricui intrebari, chiar si stanjenitoare, si in drept totodata sa primim si raspunsuri. Si in absenta acestor raspunsuri este normal sa privim cu o suspiciune vadita proiectele pe care ni le face cadou Palatul Elisabeta, fara sa ne intrebe daca avem nevoie de ele sau nu.
S-ar putea sa ne prisoseasca, daca nu putem culege din ele decat o colectie de semnaturi. O colectie de semnaturi aduse regal din condei, care nici macar nu suna a gol, ci a toba sparta.