Motiunea anti-Hardau a picat la Senat. N-a fost o victorie a puterii, ci mai degraba un efect al dezinteresului opozitiei.

Daca la motiunea anti-Macovei opozitia era in Senat cita frunza, cita iarba, ieri, la dezbaterea motiunii indreptate impotriva ministrului Educatiei, democratul Mihail Hardau, prin Camera superioara cam batea vintul. Abia cind s-a ajuns la vot, plenul s-a mai animat, insa triumviratul PSD-PRM-PC tot nu a reusit sa impuna textul motiunii. Cu 58 de voturi „pentru", opozitia nu a reusit sa intruneasca cvorumul necesar (69 de voturi), si asta desi, pe hirtie, au suficiente voturi (peste 70). Explicatia este simpla: de la PSD au absentat cinci senatori, de la PRM, 6 si de la PC, 3. Printre cei absenti s-a numarat si Vacaroiu. Cum miza nu era prea importanta, nici Coalitia n-a mai dat rateuri. PNL, PD, UDMR plus 10 independenti au reusit sa adune 52 de voturi impotriva motiunii pe tema Educatiei.

„Ma bucur ca a cazut motiunea. Au fost si voturi pro, dar si contra. Pot spune insa ca am fost foarte placut surprins de faptul ca am avut o dezbatere politica echilibrata si ca majoritatea acorda o atentie speciala invatamintului", a declarat Hardau la finalul dezbaterilor, promitind ca va tine cont de opiniile exprimate de la tribuna Senatului.

Acuzatii si raspunsuri

Motiunea simpla intitulata „Falimentul invatamintului si cercetarii romanesti" a fost semnata de exact 69 de senatori ai PSD-PRM-PC. Ieri, in plen, motiunea a fost citita de senatorul PSD Angel Tilvar. Lui Hardau i se reproseaza ca promisiunile sale „au realizare zero" in practica si ca pe timpul ministeriatului sau au avut loc cele mai ample greve din sistem, ca examenele nationale „au fost fraudate" sau ca mai mult de jumatate dintre unitatile de invatamint au fost neautorizate medico-sanitar la inceperea anului scolar in curs. Opozitia mai reproseaza si achizitionarea microbuzelor scolare „la suprapret si neconforme cu necesitatea de a transporta elevii la unitatile scolare".

Intr-un discurs lung, ministrul Hardau a raspuns punctual tuturor acuzatiilor. A explicat ca a crescut de 2,7 ori alocatiile elevilor, ca a asigurat cel mai mare buget postdecembrist, 5,2% din PIB, sau ca in 2007 cresterea salariilor in invatamint va fi de 57,2%. In plus, Hardau sustine ca rata de absorbtie a fondurilor europene nu este 18% cit scrie in motiune, ci 48%. In ceea priveste achizitionarea microbuzelor si publicarea pe site-ul ministerului a subiectelor la testele nationale si bacalaureat, Hardau sustine ca amindoua actiunile au fost un succes.

„Votati cu spatele ca sa nu fiti filmati" La votul secret cu bile pe marginea motiunii, presedintele de sedinta, senatorul PSD Doru Ioan Taracila, a luat toate masurile pentru a evita situatia de la votul anti-Macovei, cind senatorul PRM Claudiu Tanasescu a fost filmat votind de doua ori. Taracila nu a cerut cabina de vot asa cum a hotarit Biroul Permanent dupa motiunea impotriva ministrului Justitiei, insa i-a distribuit pe chestori astfel incit sa fie cit mai aproape de urna si le-a interzis senatorilor sa-si paraseasca scaunele pina nu sint strigati la vot. Iar cind ajungeau in fata urnelor, ii instruia: „Votati cu spatele la sala ca sa nu puteti fi filmati".