Fostul sef al DGA le-a dat ieri de inteles deputatilor din Comisia de aparare ca s-a razgindit in privinta acuzatiilor aduse conducerii MAI.
Fostul Sef al DGA Marin Sintion (foto) a negat ieri, in cadrul unei intilniri informale cu membrii Comisiei pentru aparare din Camera, existenta unor presiuni din partea conducerii MAI in efectuarea unor anchete, sustin surse care au parti-cipat la discutii.
Sintion a incercat sa arunce toata vina, sustin aceleasi surse, pe conflictul pe care il are cu seful Departamentului National Anticoruptie, Daniel Morar, dar si pe lipsa finantarilor pentru institutia pe care a condus-o.
Dezamagirea deputatilor a fost atit de mare incit este posibil ca deputatii din Comisia de aparare sa renunte la audierea oficiala de azi a fostului sef al DGA. „Asteptam sfirsitul anchetei care se desfasoara in acest moment la MAI si concluziile din actul de control si dupa aceea vom decide miine (astazi - n.a.) daca va fi cazul sa il invitam pe dl Sintion la o audiere oficiala", ne-a declarat deputatul PSD Marian Saniuta.
Dupa discutii, Sintion a refuzat sa dea declaratii in fata presei. El a precizat ca a spus totul in fata deputatilor. In fata ziaristilor, Sintion a confundat initial intilnirea informala cu o audiere, dar a revenit. El a mai spus ca nu a venit la Parlament din proprie initiativa si ca nu doreste sa isi lege cariera de magistrat de un scandal mediatic.
L-a acuzat pe Blaga de presiuni
Procurorul Marian Sintion a demisionat pe 6 martie a.c., dupa ce a refuzat o verificare a Corpului de Control al MAI. O saptamina mai tirziu, seful demisionar al DGA l-a acuzat pe ministrul Vasile Blaga ca ar fi facut presiuni asupra sa pentru a renunta la unele anchete. Sintion a formulat acuza in sedinta Comitetului Strategic al DGA, cind seful Directiei de Informatii din MAI, Virgil Ardelean, l-a intrebat daca insusi ministrul a facut presiuni asupra lui. „Da. Pe cazul Jandarmeria (generalul Costica Silion - seful Jandarmeriei Romane - n.r.)", a raspuns Sintion, apoi a continuat: „Mi-a spus: «Lasa-l in pace. Sa te duci dracului, ca nu a inceput lumea asta cu tine»".
Sintion da inapoi in Parlament
Fostul sef al DGA le-a dat ieri de inteles deputatilor din Comisia de aparare ca s-a razgindit in privinta acuzatiilor aduse conducerii MAI.
Fostul Sef al DGA Marin Sintion (foto) a negat ieri, in cadrul unei intilnir
Fostul Sef al DGA Marin Sintion (foto) a negat ieri, in cadrul unei intilnir
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Sintion da inapoi in Parlament":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
