Cazul agresarii inspectorului de politie, Ionut Bratu (batut, rapit, si internat inexplicabil la Spitalul nr. 9 in stare critica) devine tot mai misterios pe zi ce trece. Cu toate ca saptamana trecuta, doua institutii cheie au anuntat ca s-au auto
Cazul agresarii inspectorului de politie, Ionut Bratu (batut, rapit, si internat inexplicabil la Spitalul nr. 9 in stare critica) devine tot mai misterios pe zi ce trece. Cu toate ca saptamana trecuta, doua institutii cheie au anuntat ca s-au autosesizat din presa scrisa si audiovizuala - Ministerul de Interne si Parchetul Inaltei Curti, si ca ar fi inceput verificarile in cazul agresarii ofiterului, in realitate, nici un anchetator nu a luat legatura cu Bratu.
De-a ancheta
Ieri, reporterii ZIUA au reusit sa intre, in premiera, in legatura telefonica cu inspectorul Bratu, prin intermediul unei persoane aflate la Spitalul 9. La discutie au participat si doi procurori din cadrul Parchetului Inaltei Curti (care nu sunt angrenati in ancheta) si care pot confirma oricand convorbirea. Telefonic, ofiterul ne-a implorat: "Scoteti-ma de aici!" El ne-a declarat ca nici un politist si nici un procuror nu a venit sa-l intrebe de agresiune din data cand a fost internat in spital (n.red. - 6 martie a.c.), ca ancheta in privinta lui este o mare farsa si ca este tinut inchis si nu poate sa plece de acolo. La nivelul Parchetului Inaltei Curti, procurorii care au lucrat cu politistul Bratu sunt consternati de lipsa de reactie a sefilor institutiei. Vineri, in urma dezvaluirilor de presa, Parchetul Capitalei s-a autosesizat pe tentativa de omor. N-a facut insa nimic in dosar. Cauza a fost preluata de Sectia de urmarire penala a Parchetului Inaltei Curti, dar nimeni nu s-a deranjat ieri sa faca ceva. Dosarul Bratu are momentan doar trei file: procesul-verbal de autosesizare si articolele din ziare.
Persoanele care s-au aflat ieri langa Bratu la spital ne-au confirmat ca urmele agresiunii se vad inca: "are un hematom in partea stanga a capului, iar lovitura de la falca inca se vede". Aceleasi persoane ne-au declarat ca Bratu e in deplinatatea facultatilor mintale si ca in primele zile scuipa sange.
Bratu a mai relatat celor din jur ca inainte de pierderea cunostintei a fost lovit de persoane necunoscute care au coborat dintr-un Audi negru cu numar de Maramures. Mama lui Bratu a insistat zilele trecute ca fiul ei sa fie scos din spital, fara succes, si a declarat ca acesta nu a avut niciodata afectiuni de sanatate.
Precizam ca persoane rau-intentionate au lansat in saptamana trecuta zvonuri false, potrivit carora ofiterul ar mai fi fost internat la spitale de nebuni.
Un raport de ochii lumii
Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a cerut ieri sa-i fie prezentat un raport de catre IGPR, in legatura cu acest caz. Raportul, intocmit de Directia de Cercetari Penale a IGPR, amplifica suspiciunile ca anumite persoane din aceasta structura ar avea interesul ca Bratu, colegul lor, sa stea inchis la "nebuni", pentru ca dosarele grele la care acesta lucra sa fie musamalizate. Astfel, raportul nu explica de ce ofiterul nu a fost internat in reteaua medicala a Internelor, fiind dus in schimb direct la Spitalul 9 si internat la "persoane cu comportament periculos", dupa ce a fost gasit aproape mort in comuna Voluntari. Raportul demonstreaza ca nu au fost cercetate leziunile ofiterului, invocandu-se faptul ca: "din foaia de observatie clinica a pacientului, dar si din discutiile cu seful sectiei medicale, a rezultat ca inspectorul nu a prezentat la internare semne de violenta".
Cei care au formulat acest raport s-au acoperit insa, intr-o eventuala confruntare cu realitatea, adaugand in final: "din cauza starii precare de sanatate a lui Bratu Ionut si la recomandarea medicilor curanti, in timpul verificarilor nu s-au purtat discutii cu acesta in legatura cu expunerea unui punct de vedere referitor la cele intamplate". Este uimitor cum o asa-zisa ancheta privind agresarea unui politist poate fi facuta fara a-l intreba pe acesta, fara a lua legatura cu el si a examina urmele de lovituri de pe corp, vazute de apropiati si personalul medical. Insasi o declaratie a unui medic, difuzata saptamana trecuta la PrimaTV, atesta existenta unei "pete rosii" la falca ofiterului.
Vor sa-l tina sase luni la "periculosi"
Raportul DCP din IGPR, prezentat conducerii MAI, vorbeste despre posibilele intentii in cazul Bratu: "in prezent ofiterul este sub observatie medicala si tratament antipsihotic iar, in opinia medicilor psihiatri, care au precizat ca afectiunea medicala constatata a debutat brusc, DIAGNOSTICUL VA PUTEA FI STABILIT CU CERTITUDINE DUPA SASE LUNI DE TRATAMENT SI DISPENSARIZARE". Aceasta este concluzia anchetei "profesionistilor" de la DCP din IGPR in cazul unui ofiter maltratat. Doctorii nu pot spune ce are, dar e nevoie de sase luni de internare ca sa se ajunga la un diagnostic. Un timp suficient pentru ca faptasii cercetati de inspectorul Ionut Bratu sa doarma linistiti.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.