"Cel putin din ce ne-a declarat Santion, nu are nici o baza, nu are fapte care sa sustina acuzatiile", au aratat sursele. Vizita de ieri a lui Marian Santion la Comisia de aparare a fost una strict informala, membrii forului urmand sa decida astazi daca este necesar sa-l audieze oficial pe procuror. "Din punctul nostru de vedere, asteptam sfarsitul anchetei care se desfasoara in acest moment la MAI si concluziile din actul de control, iar maine (marti - n.r.), in plenul comisiei, vom delibera daca va fi cazul sa il invitam pe domnul Santion la o audiere", a spus vicepresedintele Comisiei, Marian Saniuta. El a aratat ca procurorul a avut o activitate de doi ani, cu rezultate notabile, ca a avut sustinerea necesara, dar, probabil, a existat "un anumit moment care a facut sa detoneze acest caz". Sursele au aratat ca Santion ar fi lasat impresia ca a avut un conflict cu sistemul in care isi desfasura activitatea. Potrivit acestora, Santion a precizat ca oamenii din sistem l-au lasat in pace pana la momentul integrarii Romaniei in UE, dupa care "au pus pret" pe capul lui. Fostul sef DGA ar fi spus in fata comisiei ca, la 32 de ani, nu doreste sa fie implicat intr-un scandal mediatic, pentru ca i-ar "frange" cariera profesionala. Intrebat punctual daca s-au facut presiuni asupra lui pentru a porni sau opri vreo ancheta, fostul sef DGA a raspuns "nu", au precizat sursele. Procurorul a refuzat sa faca declaratii despre discutiile cu membrii comisiei. (R.I.P.)
Santion nu poate dovedi acuzatiile
"Cel putin din ce ne-a declarat Santion, nu are nici o baza, nu are fapte care sa sustina acuzatiile", au aratat sursele. Vizita de ieri a lui Marian Santion la Comisia de aparare a fost una strict informala, membrii forului urmand sa decida astazi d
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Santion nu poate dovedi acuzatiile":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
