Bogdan Murat a terminat in 1989 Facultatea de Electrotehnica de la Iasi. A ajuns specialist in efecte speciale - Académie de Magie Paris, responsabil tehnic al muzeului si director.

Bogdan Murat, un electrotehnist care a ajuns expert in efecte speciale. Bine, ce parere aveti... romanii la cit de smecheri sint macar un director al magiei puteau da si ei, nu-i asa? Nu cred ca smecheria este cea care-i caracterizeaza pe romani (cel putin pe cei pe care i-am cunoscut eu). Ceea ce am remarcat eu la romanii pe care i-am intilnit in Franta sint munca, adaptarea si competenta. (Cred ca inteligenta romanilor de a se adapta este cea care-i impresioneaza cel mai mult pe francezi).

Cum e poporul nostru? Magic? Smecher? Milenar? Vampir?

Milenar.

Prin ce magie a ajuns un roman directorul Muzeului Magiei de la Paris?

Magia unei intilniri: interesul meu pentru domeniul efectelor speciale, al iluziilor optice si al electronicii m-a facut sa-l intilnesc in 1991 pe Georges Proust, creatorul Muzeului Magiei. Georges este o referinta mondiala in domeniul magiei si in acelasi timp unul dintre cei mai mari colectionari din lume in acest domeniu.

Ce magii stiti sa faceti?

Specialitatea mea sint efectele speciale. De exemplu, o persoana care traverseaza un zid sub ochii unei audiente de mii de spectatori.

Magia-secret

Ne puteti descrie si descifra un truc, macar? Aveti voie, conform regulamentului muzeului?

Magia e bazata pe secret. Scopul nostru este de a ne adresa imaginatiei si visului. Secretul odata divulgat, poezia si visul dispar…

Va rog, cel cu femeia taiata in doua, cum e? Sau, macar, porumbelul scos din mineca unde sta?

In ceea ce priveste femeia taiata in doua: exista cel putin 50 de metode prin care acest truc poate fi realizat. Iar porumbelul nu iese niciodata din mineca!

Cum arata muzeul? Ce magii are?

Muzeul Magiei se gaseste in Marais, unul dintre cele mai vechi cartiere ale Parisului. Vizita muzeului se prezinta ca un parcurs, animat de ghizi-magicieni, si urmata de un spectacol de magie de scena. Prezentam colectii private din domeniile magiei, curiozitatilor, iluziilor optice si automatelor. Toate aceste obiecte au apartinut unor magicieni celebri din secolele XIX si XX. Paralel cu muzeul functioneaza o scoala de magie si un magazin specializat in articole de magie.

Oamenii de azi, ca intotdeauna

Oamenii de astazi ce magii mai inghit?

Sintem primii care am creat acest concept, unic in lume: un muzeu in care publicul sa descopere cultura magica si „culisele" magiei. Oamenilor le place sa fie amuzati si surprinsi. Citeodata pot fi frustrati de a nu cunoaste secretul turului de magie ce i-a surprins. Toata arta magiei e de a transforma aceasta frustrare in poezie.

In lumea computerelor mai exista ceva surprinzator in muzeul impietrit?

Contrar a ceea ce am crede, in lumea de azi a tehnologiei, informaticii si super-stiintei, efectul iluziei ramine intreg, pentru ca ea se adreseaza imaginarului, sentimentelor si sensibilitatii, a ceea ce e profund ascuns in sufletul fiecarui om.

Magia-smecheria

E vreo magie in lumea magiei?

Da, a surprinde magicieni cu un efect de magie.

Ce este magia?

Magia este domeniul imposibilului. Magia nu trebuie sa pacaleasca, ci sa amuze si sa mire.

Ce este smecheria?

Smecheriile sint rezervate sarlatanilor.

Ce este iluzionismul?

Iluzionismul este crearea de efecte imposibile. Magia acopera multe domenii: iluzionism, prestidigitatie etc.

Omul

Ce vrea de fapt omul sa nu vada si nu vede niciodata?

Pe plan filosofic: propria moarte. Pe planul magiei: constientul prezent ar vrea sa cunoasca trucul, iar inconstientul face totul pentru a nu-l cunoaste.

Ce vrea omul sa vada mereu si nu se satura sa vada?

Dragostea, in general. Omul are nevoie in orice moment de iluzie si nu poate trai fara. Avem nevoie pentru a supravietui sa ne putem proiecta in viitor pentru sine, ai sai, pentru umanitate.

Exista Dumnezeu cind faci o magie sau e de ajuns magicianul, el e Dumnezeul?

Omul vrea tot timpul sa se autodepaseasca, iar magia e un suport ideal pentru aceasta. Dar in viata totul e iluzie, iar iluzia suprema este sa credem ca nu mai avem iluzii.

Cind mor magiile?

Magia moare cind imaginarul moare.

Magia lumii noastre desertificate

Cum ar trebui sa fie omul ca magia sa nu existe?

Omul fara imaginatie, fara fantezie si vis nu poate crea magie si nu poate vedea magia.

Lumea noastra asa cum este mai are vreo doza de magie? Se desertifica, se americanizeaza, e fara credinta.

Cred ca lumea de azi este magica prin felul in care a evoluat. Este adevarat ca relatiile interumane s-au schimbat, au evoluat, s-au simplificat sau poate s-au complicat. Un exemplu interesant este felul in care comunicam astazi: are ceva magic, dar in acelasi timp dezumanizeaza fiinta umana. Magia, azi, e usor de „produs". Societatea ne pregateste si ne deschide pentru emotia si socul unei noi descoperiri. Imaginatia nu are limite: sintem antrenati pentru aceasta lume a iluziilor citind, vizionind spectacole sau filme, sau conectindu-ne pe web.

Bogdan Murat

42 de ani, casatorit, doi copii A absolvit Facultatea de Electrotehnica Iasi – Sectia Electrotehnica (promotia 1989) Din 1993: responsabil tehnic si din 2000 - director, Musée de la Magie 1991 - 1993: specialist efecte speciale – Académie de Magie Paris Specializindu-se in efecte speciale, a colaborat sau a dirijat efectele speciale pentru spectacole la Opera de Paris, Opera de Karlsruhe, Casino de Paris, Théatre de La Bruyere, Parcul Asterix, Musée de Blois si pentru mai multe lungmetraje.