Rezultat al noii pozitionari a tarii noastre in linia intai a bataliei impotriva terorismului global si, in mod direct, a participarii noastre militare in Irak si Afganistan si a existentei unor baze americane pe teritoriul nostru. El adauga si ca pregatirea in vederea unor astfel de evenimente se face pe mai multe planuri, de la actiunile organismelor abilitate pana la existenta unor planuri nationale in caz de urgenta referitoare la refacerea infrastructurilor, functionarea centrelor medicale de urgenta, asigurarea transmisiunilor si transporturilor utilitare esentiale etc.
Aici cred ca avem o problema grava si cronica. In primul rand, ati auzit vreodata ca in CSAT sa fie evocata aceasta problema fundamentala pentru securitatea noastra nationala? In al doilea rand, nu exista o dezbatere publica pentru a informa populatia asupra noii situatii si riscurilor aferente. La fel, nu a existat nici un fel de preocupare pentru a organiza o informare, fie ea si minimala, asupra naturii situatiilor de urgenta potentiale si asupra organizarii raspunsului coerent la nivelul societatii civile. In consecinta, nimeni nu este informat asupra mecanismelor care se pot pune in miscare si comportamentului care trebuie adoptat in caz de alerta, fie si la nivelul minim al unui exercitiu de alarmare simuland un atac terorist cu bomba impotriva unei infrastructuri esentiale, metroul, o gara, un aeroport, o centrala electrica... Nici macar nu ne gandim ca ar fi fost absolut necesara simularea unui atac au arme chimice sau biologice la nivelul unei mari aglomerari urbane.
In plus, la nivelul societatii civile, nu a fost initiata nici o activitate care sa semene cu activitatea unui Centru national de studii pe problemele terorismului care sa poata elabora lucrari critice in domeniu si sa stimuleze procesul de constientizare a gravitatii situatiei la nivelul populatiei. Preocuparile sunt altele, dand impresia ca nu s-a inteles ca integrarea noastra in NATO si UE nu sunt doar formalitati diplomatice, ci implica si responsabilitati pe care tara noastra si le-a asumat pe deplin, odata cu riscurile.
Care sunt capacitatile noastre reale de reactie in cazul producerii unui eveniment terorist? Poate le avem. Atunci le ascundem chiar si de noi insine. Sau, alta varianta, nepasarea si nesimtirea liderilor politici se combina, de ani de zile, cu fatalismul oriental de tipul "lasa ca au aia altele de facut si n-or da cu bombardeaua la Dorohoi!". Si atunci, dupa un obicei stravechi, lasa totul balta in favoarea singurului lucru pe care stiu sa-l faca bine, anume circul politic in direct si la ore de maxima audienta.
Sa speram ca nu va fi cazul ca, vreodata, sa fie nevoie de spitale functionale si dotate cu necesarul pentru interventii complexe de urgenta. Sa nu ne intrebam de cate spitale mobile dispunem, dotate cu echipamente de interventie specializate in razboi chimic. Sa nu fie nevoie sa ne intrebam cate vaccinuri exista pentru cazuri de urgenta si cate corespund diferitelor maladii posibil de declansat printr-un atac bacteriologic si care este capacitatea de productie a Institutului Cantacuzino. Desigur, in asemenea cazuri intra in functiune cooperarea cu celelalte state NATO, dar, de regula, oricare dintre statele membre trebuie sa dispuna de propria sa rezerva de actiune si de infrastructura necesara. Dar daca ne uitam la spitalele noastre si dotarile lor si la haosul din sistemul nostru de sanatate... Si totusi, cine trebuie sa dea aceste raspunsuri?