Am vazut zilele trecute un minireportaj absolut halucinant. O femeie din Braila, care se crede Fecioara Maria, l-a retras pe fiul ei de la scoala. Il tinea acasa inchis intr-un garaj, ii lasase plete si-l supunea unui proces intensiv de, hai sa-i spunem, educatie teologica. Evident, din moment ce ea se credea Fecioara Maria, era convinsa ca fiul ei era insusi Iisus. Cu fata blurata si cu un glas scazut, copilul parea sa nu fie inca prea afectat de convingerile mamei sale si ii marturisea cu candoare reporteritei ca, daca ar fi dupa el, ar prefera sa repare calculatoare. Patriarhia trimisese un preot ca s-o lamureasca pe femeie ca se afla intr-o mare eroare. Materialul filmat continea si un mic interviu cu preotul respectiv, care incerca sa se pastreze in limitele unui limbaj decent si sa n-o faca pe femeie „apucata" si „nebuna la cap". Protectia copilului isi trimisese si ea armata de functionari si psihologi in zona, dar femeia se aratase imposibil de convins sa renunte la tutela asupra copilului. In concluzie, in timp ce toata lumea cauta solutii de salvare a baiatului, el statea inca in continuare in garaj ca fiu al mamei lui. Ani intregi a existat o moda a stirilor cu copii abuzati din tot felul de motive ce tin de convingerile maladive ale unor parinti sonati. Vazindu-l pe micul Iisus, m-am intrebat de ce aceste situatii nu au putut constitui motive suficient de puternice pentru a modifica legislatia in privinta scoaterii de sub tutela a copiilor torturati spiritual de catre parinti dementi. Oare citi Iisusi, Napoleoni si Gagarini minori trebuie sa apara la televizor pentru ca un functionar luminat sa vorbeasca cu sefu’ si sa apara o ordonanta de modificare a legii cu pricina?