PSD-ul incearca sa devina personajul principal intr-un basm unde e condamnat sa ramina la stadiul de mirtoaga.

Sa nu isi inchipuie cineva ca PSD este vreun personaj de poveste, capabil de metamorfoze spectaculoase. El nu este precum calul lui Fat-Frumos, ce se poate transforma din mirtoaga rapciugoasa in ditamai bidiviul. Ii lipseste apetitul pentru jar. Pentru carbunii incinsi pe care calul din basm ii inghite. Si cu toate astea, exact asa se viseaza acum partidul condus de Mircea Geoana. Unica solutie pentru a salva de la dezastru o tara care geme sub incompetenta liberalilor si fatarnicia democratilor. Accentuind conflictul dintre imparat si feciorii sai care par incompetenti in a trece probele de curaj la care acesta ii supune, PSD vrea de fapt sa rescrie un basm clasic pentru a demonstra ca, de fapt, nu capetele incoronate, nu printesa sau Fat-Frumos, nu zmeul sau Muma Padurii sint personajele importante. Calul, mirtoaga cu veleitati de Messerschmitt, este cheia povestii, liantul dintre fantastic si real, fara de care nimic nu ar fi posibil. Nici tineretea fara batrinete a mandatului detinut de Traian Basescu, nici viata fara de moarte a guvernului Tariceanu.

Dar, dupa cum am spus, oricit de tandru ne-ar ispiti mirtoaga sa o creditam cu proprietati supranaturale, trebuie sa avem in vedere cheia de bolta a intregii constructii zidite de PSD. O cheie fisurata. Lipsa apetitului pentru jar, pentru purificare interna, inainte de a putea deveni un personaj-cheie. Stomacul PSD-ului este unul lenes. Digestia este incremenita. Inainte de a se integra in basmul altora, PSD are inca serioase dificultati de a supravietui propriei sale povesti. O poveste despre tineretea fara batrinete a lui Ion Iliescu, despre viata fara de moarte a lui Nastase, Vanghelie, Hrebenciuc&Co. Despre caznele la care au fost supusi cei ce vad foarte bine, cei ce aud impecabil.

Acesta este pericolul care paste cu adevarat pe pajistea din ce in ce mai fantastica a politicii romanesti. Numai notiunea de „guvern de uniune nationala" este atit de perimata incit isi poate gasi cu usurinta locul in lada de zestre a bunicii alaturi de balada despre o oaie timpa ce indeamna la resemnare. Cind in poveste mai apare si varianta unui „guvern de tehnocrati", poti cu adevarat sa crezi ca ai plonjat in trecut, departe de tot ceea ce inseamna modernitate. Dar basmele moderne nu au aceeasi priza ca si cele clasice. Ele se intimpla linga noi, acolo unde oamenii sufera si nu gasesc solutii miraculoase, unde Ileana Cosinzeana se marita cu Zmeul de multe ori, iar Fat-Frumos sta intr-o garsoniera si e inundat sistematic de vecini. Cu toate astea, ele exista si au un mare avantaj: au mult mai multe personaje, iar fiecare dintre acestea are sansa sa isi dezvolte propria poveste, asa cum se pricepe. PSD, in stadiul de mirtoaga rapciugoasa, nu poate emite pretentii de personaj principal.