Inalta Curte de Casatie a respins, in week-end, recursul declarat de Sever Muresan impotriva arestarii preventive acceptate de Curtea de Apel in vederea predarii fostului presedinte al Bancii Dacia Felix catre autoritatile din Franta care vor sa-l ju
Inalta Curte de Casatie a respins, in week-end, recursul declarat de Sever Muresan impotriva arestarii preventive acceptate de Curtea de Apel in vederea predarii fostului presedinte al Bancii Dacia Felix catre autoritatile din Franta care vor sa-l judece. Recursul a fost respins ca nefondat.
In sustinerea recursului, avocatul lui Muresan, Gheorghe Diaconescu, a calificat sambata sentinta de arestare a Curtii de Apel Bucuresti ca fiind rodul "unei judecari pripite si obediente". Este dosarul din Franta "un fir" care duce catre Dacia Felix? Avocatul lui Muresan, Gheorghe Diaconescu ne spune ca nu, pentru ca "Dacia" este deja pe sfarsite, iar statul roman nu are niciun interes ca fostul presedinte al bancii sa fie judecat in Franta. Aparatorul lui Muresan a calificat sentinta de arestare a Curtii de Apel Bucuresti ca fiind rodul "unei judecari pripite si obediente".

- Ati afirmat, dupa ce Inalta Curte de Justitie si Casatie a respins recursul impotriva arestarii preventive a lui Sever Muresan, ca sentinta este rodul unei "judecari pripite si obediente". Adica?
-Vroiam sa spun ca s-a omis un fapt important cand s-a emis acest mandat de arestare. Nu poti sa arestezi pe cineva fara sa-i spui despre ce e vorba, in conditiile in care, Sever Muresan nu a parasit Romania din 2001, iar presupusa fapta in care este acuzat ca ar fi ordonat lichidarea unui fost partener elvetian s-ar fi petrecut in 2005. Sever Muresan nici nu putea sa paraseasca tara pentru ca avea interdictie. Daca un procuror de acolo, din Franta scrie trei prostii, noi trebuie sa cadem pe spate. La asta ma refeream cand spuneam obedienta. Noi nu stim sa ne aparam cetatenii. Luati exemplul lui Priplata si al autoritatilor cehe. Daca judecatorul nu se pripea, situatia era alta, pentru ca Muresan nu a fost judecat pe prevederile incidentelor in cauza. Legea prevede ca statul emitent al unui astfel de mandat de arestare, adica Franta, sa dea la cerere date suplimentare, dar nu s-a intamplat asa cum ar fi fost normal, statul roman nu a cerut asa ceva.
- Credeti ca toata povestea este cusuta cu ata alba?
- Absolut. Cine e denuntatorul, un om acuzat de pedofilie care in urma cu 11 ani a devalizat o societate din Elvetia si atunci il arestezi pe Sever Muresan pentru ca ar fi planuit asasinarea acestui om!? Tine de domeniul fantasticului. Este un roman politist de proasta calitate.
- Ce se poate face in continuare?
Ar trebui sa se solicite parchetului din Lille
sa-si anuleze mandatul. Problema este daca arestezi un om pentru asa ceva.
- Ce se urmareste de fapt?
- Se urmareste ca Sever Muresan sa fie blocat si ca sa nu mai primeasca banii care i se cuvin de la acest cetatean. Este vorba despre o suma importanta. Si, ca sa nu-i mai dea banii a recurs la acest lucru.
- Despre ce bani e vorba?
- Acest cetatean a vandut toate activele societatii la care era presedinte, societate care facea parte din grupul de firme Sever Muresan, si tot ce a vandut a bagat in buzunar. Si-a insusit valorificarea acestor active.
-"Blocarea" de care vorbeati are legatura si cu Dacia Felix, adica, in esenta asta se urmareste?
- Nu, exclus. Justitia Romana este interesata ca Sever Muresan sa ramana in tara, nu sa fie judecat in Franta. Este un mandat de arestare european si nu ai ce sa faci! Si e bine sa ramana in tara. Oricum, la Constanta ,procesul "Dacia Felix" se apropie de sfarsit si merge foarte bine. Sever Muresan a fost achitat in prima instanta, dar din cauza unui viciu de procedura s-a ajuns la casare.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.