Mi-ar fi placut sa se intample ca Ardealul sa aiba, ca in perioada de dinainte de comunism, oameni politici care sa fie in stare sa-si asume rezolvarea unei astfel de situatii. Si, tocmai cand ma gandeam ca poate ceea ce doresc eu nu exista, deocamdata, imaginea televizorului, la care priveam din cand in cand cu coada ochiului, a disparut. Iar pentru cei care fac parte, ca mine, din "generatia expirata" o asemenea intamplare declanseaza, la capitolul aducere aminte, o sintagma binecunoscuta: "E de la ei!" Acestea erau cuvintele standard care se rosteau cand emisia TV (atata cata era ea pe atunci) se intrerupea brusc. Extraordinarul "E de la ei!" era mai mult decat o exclamatie: era o justificare la adresa "lor" a acelora care "ne dadeau", pe langa apartamente si alimente, distractia zilnica. Sunt convins ca reluata si readaptata la zilele noastre, sintagma ar prinde si si-ar dovedi incontestabila "profunzime" de altadata. Spun asta, fiindca si atunci, si acum aceste cuvintele "nevinovate" dau clar dimensiunea de asistat a unui popor, care nu a reusit in cincisprezece ani sa depaseasca aceasta etapa. "E de la ei!" vor sopti mari procente din acest popor cand rigorile europene, dar si cele ale bunului simt, se vor face simtite si in tara noastra din ce in ce mai "amenintator". Oamenii vor incerca, asa cum se pare ca fac si acum, sa-si justifice propriile neputinte si carente, fara a incerca si, mai ales, fara a fi ajutati sa inteleaga rostul alinierii la un standard de convietuire practicat in tarile din vest de sute de ani. In planul politicii interne, spre dezamagirea unora care au crezut ca am evoluat, marea majoritate a poporului nu cred ca ar avea vreo reactie daca ne-am trezi bunaoara cu o noua dictatura (una adaptata anului de gratie in care traim) sau fara Parlament. Nu se vede nici o ingrijorare pe fata brazdata de saracie a poporului cand personaje politice de prim rang incalca Legea Fundamentala a tarii, nici cand personaje de genul d-lui Becali urca vertiginos in sondaje. E de la ei!, vor spune marile majoritati care simpatizeaza un sef de stat care nu seamana deloc cu sefii de state din Europa. E de la ei!, vor sune ingaduitor multimile privind mai departe, cu seninatate si fara vreo tresarire jurnalele tv in care procurorii acuza presiunile ministrilor. Aaaa... e de la ei!, vor spune linistiti romanii afland ca numai cine nu vrea nu le poate asculta telefoanele ilegal, sau cand cei deranjati de Republica Parlamentara vor considera mai nimerit si mai simplu de guvernat fara Parlament. E de la ei!, va spune lumea cand societatea civila va reusi sa se angajeze toata, in par, la televiziunea publica sau pe posturi de consilieri ai presedintelui, iar sondajele de opinie vor fi facute doar de angajatii partidului de guvernamant. Nimeni nu se va gandi, ca si in comunismul ceausist, ca la carma tarii se afla oameni care nu au ce cauta acolo, rosi de ambitii, dominati de ura unii impotriva altora si, mai ales, de dorinta de imbogatire. Vor crede in continuare, ca niste asistati dainuind peste timp, ca in fruntea tarii sunt niste domni destoinici capabili si responsabili, care se gandesc numai la binele natiei, dar care au si ei mici scapari. Si, ca in cazul disparitiei imaginii de pe micul ecran, se vor multumi sa rosteasca molcom, cu maxima ingaduinta, privind la terfelirea propriei vieti si demnitati de asa-zisi europeni, doar fascinanta sintagma ante-decembrista de succes: Aaaa, e de la ei!