Ion Cristoiu, Mircea Badea sau Oreste sint numele cu care Antena 2, cel mai recent post tv marca Intact, va ataca, incepind cu 2 aprilie, ecranele romanesti.

„Vor fi multe talk-show-uri, dar spectacolul ofera informatie si satisfactie secunda de secunda. Intrebarile vor fi selectate de la public, la unele emisiuni chiar telespectatorii vor fi invitati in platou pentru a discuta cu personalitatile carora au a le adresa intrebari", spun mai marii noului post tv pe care Trustul Intact il va lansa la inceputul lunii urmatoare.

Imprumut de peste Ocean

Prime time-ul din timpul saptaminii al televiziunii conduse de Mihai Gadea este asigurat de o emisiune pe format american, „Firu’n patru", gazduita de patru femei. Ileana Pescariu, Iulia Fratila, Ana Batu si inca un nume care nu este deocamdata cunoscut vor dezbate in direct de luni pina joi „tot ce se mai intimpla nou prin tara si il afecteaza direct pe telespectatorul roman". Modelul este show-ul american, „The View", in care patru femei abordeaza fara retinere subiecte dintre cele mai controversate. Scandalul cel mai recent produs de emisiune i-a avut protagonisti pe Rosie O’Donnel si Donald Trump, acesta din urma atacat sub centura in privinta vietii profesionale si personale, dar si a infatisarii fizice. Trump a reactionat pe masura, cu declaratii jignitoare, in presa, despre corpolenta artista.

Oreste dezlipeste etichete

Agenda zilnica o va tine si talk-show-ul „Vorbe grele", moderat de jurnalistul Victor Ciutacu. „Nu pot fi pacalit cu raspunsuri in doi peri, ocolitoare sau neadevarate", da asigurari Ciutacu despre un format pe care il defineste ca fiind „altfel" si in care el se doreste un „moderator-jucator". O prezenta televizuala mai notorie, chiar daca absenta in ultima vreme este Oreste, care va prezenta de luni pina vineri emisiunea interactiva, „Codul lui Oreste". Politisti, politicieni, magistrati, blonde si fotbalisti vor fi adusi de fostul coleg al lui Mircea Badea in platou pentru a incerca sa-si dezlipeasca in decursul unei ore si jumatate eticheta pe care o poarta.

Parodii si cancanuri

Un nume complet nou pe ecranele romanilor, Rebecca Walter, va modera „Zi de zi", o emisiune care vrea sa rezolve problemele cetatenilor. Tot cu frecventa cotidiana, Georgiana Saizescu, Doru Bem si Catalin Babliuc vor realiza o emisiune parodica „Buletinul de nestiri". Actualitatea mondena va fi si ea disecata in emisiunea „Agentul VIP", de luni pina vineri, intre orele 22.30 si 00.00. Moderatorul Cristian Brancu va radiografia impreuna cu cei care tin paginile tabloidelor ce li se mai intimpla prin vieti.

Badea si Cristoiu, dozati saptaminal

Ion Cristoiu se va regasi si la nou-nascutul post tv al lui Voiculescu, unde va gazdui talk-show-ul saptaminal „Fieraria lui Iocan". Emisiunea va avea invitati „doar oameni simpli, cu posibilitati materiale reduse, care nu au acces in sferele inalte ale societatii, pentru a-si da cu parerea despre Romania de azi", anunta comunicatul de presa al trustului. Mircea Badea se tine, in schimb, tot de divertisment intr-o emisiune-concurs, „Guvernarea fantastica", in care acesta aduce in fata natiunii politicieni din mai multe partide, ii supune unor probe si invita publicul sa il voteze pe cel mai bun.

Imobiliare cu drept de antena

Un alt talk-show saptaminal, „Dincolo de aparente", este gindit in fiecare duminica dupa-amiaza de Florentina Fintinaru, care va avea interlocutori oameni de succes, din politica si din business. Scopul declarat: sa descopere ce se ascunde in spatele imaginii publice. „Case la inaltime" se vrea, in fine, un show pe teme imobiliare, insa cu o nota de divertisment, dupa cum anunta cei de la Intact. Construirea unei case, obtinerea unui teren sau contractarea unui credit ipotecar vor fi dezbatute de aceeasi Rebecca Walter, care nu se va feri totodata de monden, evaluarile de piata si critici la adresa kitsch-urilor pe patru pereti.