"Voi imbatrani abia in clipa in care voi crede ca nu mai am nimic de facut". Aceste cuvinte apartin unui om vesnic tanar sufleteste, un cavaler peste care anii uita sa treaca, chiar daca maine numarul lor va ajunge la 90! Este vorba despre Mircea Ionescu Quintus, pe cat de pretuit ca senior al politicii romanesti, pe atat de iubit ca scriitor si om de spirit. „Liberal din tata in fiu", cum si-a intitulat si unul dintre volume, Mircea Ionescu Quintus a dedicat PNL-ului 62 de ani din viata, impartasind aceleasi convingeri politice cu credincioasa sa partenera de viata, minunata doamna Viorica, care-i sta alaturi de sase decenii! Cu umoru-i caracteristic, dl Quintus marturisea, intr-un interviu, ca sotia i-a spus, cand s-au casatorit:" Uite, cand ai sa implinesti 60 de ani, am sa-ti dau libertate". Dupa aniversarea respectiva insa, dna Viorica a revenit: "N-am stiut ca o sa te tii asa de bine. Asteapta pana la 65 de ani". Si de atunci, la fiecare aniversare, i-a ridicat baremul cu inca un cincinal. Asa ca, pe la 75 de ani, i-a zis el sotiei:"Multumesc, fetito, dupa 80 de ani poti sa-mi dai cata libertate vrei, ca oricum nu o mai pot folosi". La aniversarea de maine insa, doamna Viorica ii va fi din nou alaturi, traind bucuria de a-si vedea sotul sanatos si inconjurat de prieteni si admiratori. Caci sarbatoritul, oricat de retras din prim-planul vietii politice, ramane o voce ascultata atat de colegi, cat si de adversari, ca dovada ca lideri din partide diferite tin sa-l vada pe seniorul liberal atunci cand trec prin Ploiesti. Cu o experienta de viata deosebita – l-a cunoscut pe Duca, a luptat pe front, a fost detinut politic la Canal, alaturi de parintele Galeriu, a condus destinele PNL intre 1993 si 2000, a fost ministru al Justitiei si presedinte al Senatului Romaniei- Mircea Ionescu Quintus ramane, in ciuda inevitabililor (dar putinilor) contestatari, un reper al democratiei post-decembriste. Si, mai presus de toate, ramane un om fermecator, spiritual, cultivat si modest, care se declara bucuros ca... traieste. Sa ne traiti in continuare, domnule Mircea Ionescu Quintus! La multi ani!
P.S. Ieri dupa-amiaza, filiala Prahova a PNL i-a organizat aniversatului, in avans, o petrecere-surpriza, la care au fost invitati prietenii, colaboratorii si apropiatii lui Mircea Ionescu Quintus. Nu putea lipsi, fireste, primul-ministru Calin Popescu Tariceanu, care a tinut sa-l felicite personal pe seniorul liberal.
Mircea Ionescu Quintus - mereu tanar, si la 90 de ani
"Voi imbatrani abia in clipa in care voi crede ca nu mai am nimic de facut". Aceste cuvinte apartin unui om vesnic tanar sufleteste, un cavaler peste care anii uita sa treaca, chiar daca maine numarul lor va ajunge la 90! Este vorba despre Mircea Ion
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Mircea Ionescu Quintus - mereu tanar, si la 90 de ani":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
