Daca ne lasam prada apocaliptitei momentului, lehamitei, sictirului aporetic sau resemnarii acide - caracteristici care domina sever destule segmente ale lumii culturale - sigur ca nu vom acorda literaturii decat un viitor sumbru. Invazia internetului, demodarea cartii ca obiect, voga nebuna a imaginii si domnia uratului in desacralizarea, dezumanizarea si decerebrarea generala, cultul dizarmoniei, mania relativismului s.a.m.d. sunt doar cateva elemente contextuale care condamna la inchisoare pe viata lectura, educatia, credinta si morala.


Numai ca, daca ne uitam cu intelepciune inapoi, observam ca in toate marile epoci de tranzitie, de estuar in care se aduna toate deseurile, situatia artelor, a spiritului in general, a fost aceeasi: de traversare a unor pustiuri, a unor probe initiatice. Perioade intunecate, dezabuzate, aiuritoare, cand traditia este atacata, provocata, alterata, demonizata intr-atata, incat pare dizolvata. In fapt, camuflat in profan - ca sa vorbim in termeni eliadesti -, deghizat in fel si chip, sacrul isi urmeaza netulburat legile si caile.