"Transferat" la sfarsitul sezonului trecut de la Renault la McLaren, dublul campion mondial vizeaza al treilea titlu consecutiv * Sezonul F1 debuteaza maine dimineata, la ora 4.55, cu Marele Premiu al Australiei, in direct la TVR1
Era po
"Transferat" la sfarsitul sezonului trecut de la Renault la McLaren, dublul campion mondial vizeaza al treilea titlu consecutiv * Sezonul F1 debuteaza maine dimineata, la ora 4.55, cu Marele Premiu al Australiei, in direct la TVR1
Era post-Schumacher in Formula 1 incepe maine dimineata in Australia, cu spaniolul Fernando Alonso pregatit sa intre in istoria acestui sport prin cucerirea celui de-al treilea titlu mondial consecutiv. Nu ar fi un record, pentru ca Schumi are patru la rand, insa spaniolul ar intra intr-un club select, din care mai fac parte doar gemanul si Juan Manuel Fangio. Si doar ultimul a reusit acest lucru cu doua echipe diferite, iar Alonso va alerga din acest an pentru McLaren-Mercedes, dupa doi ani incununati cu succes la Renault.
"Dupa ce castigi un titlu, se poate spune ca ai avut cea mai buna masina a anului, al doilea deja inseamna un mare succes. Dar sa-l obtii si pe cel de-al treilea, inseamna ca deja ai intrat printre numele mari ale acestui sport", a declarat Alonso inainte de startul acestui sezon. Specialistii afirma ca talentatul pilot spaniol nu va avea o misiune usoara, fiindca McLaren nu a mai castigat titlul mondial din 1999, iar anul trecut si-a trecut in cont o contraperformanta stanjenitoare: nu a castigat nici o cursa. Iar Ferrari sta la panda si s-a dovedit foarte rapida in presezon si in prima zi de calificari. Kimi Raikkonen este constient ca va trebui sa se descurce onorabil ca inlocuitor al lui Schumacher, iar Felipe Massa a fost cel mai bun saptamana trecuta in Bahrein si nu va ceda nici el asa usor. De altfel, despre brazilian a vorbit foarte frumos chiar Bernie Ecclestone, boss-ul Formulei 1, care a prezis ca Massa va fi primul campion mondial din "Tara Cafelei" dupa Ayrton Senna. Un alt pilot urmarit cu mult interes este britanicul Lewis Hamilton, un debutant de 22 de ani care ii este coechipier lui Alonso la McLaren si despre care compatriotul sau Damon Hill spunea ca are un talent extraordinar, care ii va permite sa castige cel putin o cursa la primul sau sezon in F1. In afara duelului McLaren-Ferrari, se asteapta o replica solida din partea celor de la Renault, cu Fisichella si cu debutantul Kovalainen, dar si de la BMW Sauber, despre care se spune ca a cunoscut cel mai important progres in presezon. Primele antrenamente s-au desfasurat ieri, pe ploaie, iar Ferrari si-a confirmat pozitia de favorita, Massa si Raikkonen dovedindu-se, in aceasta ordine, cei mai rapizi pe circuitul Albert Park din Melbourne. Al treilea a venit Hamilton, confirmand sperantele care s-au pus in el, in timp ce campionul mondial a reusit sa castige o sesiune de antrenament, dar a incheiat ziua pe locul sapte. In aceasta dimineata, la ora 4.55, este programat antrenamentul oficial in urma caruia se va stabili grila de start a primei curse din Formula 1 2007.
Formula 1 - 2007
Echipe si piloti
McLaren: F. Alonso, L. Hamilton
Renault: G. Fisichella, H. Kovalainen
Ferrari: F. Massa, K. Raikkonen
Honda: J. Button, R. Barrichello
BMW Sauber: N. Heidfeld, R. Kubica
Toyota: R. Schumacher, J. Trulli
Red Bull: D. Coulthard, M. Webber
Williams: N. Rosberg, A. Wurz
Toro Rosso: V. Liuzzi, S. Speed
Spyker: C. Albers, A. Sutil
Super Aguri: T. Sato, A. Davidson


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.