Scriam deunazi in acest colt de pagina ca mi-e dor de-o Elvetie ca de mama, in sensul ca tanjesc dupa un spatiu in care sa nu mai fim martorii neintreruptei balacareli politice din ultimii doi ani, receptorii involuntari ai avalansei de stiri catastr
Scriam deunazi in acest colt de pagina ca mi-e dor de-o Elvetie ca de mama, in sensul ca tanjesc dupa un spatiu in care sa nu mai fim martorii neintreruptei balacareli politice din ultimii doi ani, receptorii involuntari ai avalansei de stiri catastrofice cu violuri, aruncari pe fereastra, crime, disparitii, vanzari de copii etc. etc. Si Elvetia mi se parea un asemenea ideal refugiu intru liniste si normalitate. Dar apoi mi-am adus aminte ca acum cativa ani, primind impreuna cu prietenul meu, eseistul Marius Ghica, o invitatie din partea unei fundatii pentru drepturile omului, am stat doua saptamani in Danemarca. Programul impecabilelor noastre gazde cuprindea in special vizite in inchisori, ca sa ne dam seama cum arata un spatiu punitiv in democratie; si cum danezii, in rigoarea lor, sunt tot niste "nemti", vedeam doua sau trei inchisori pe zi, asa incat noptile nu visam decat celule, geamuri care rezista la orice tip de spargere, criminali in serie, traficanti de droguri, gardieni s.a.m.d. (Precizez ca puscarasii nu erau prea multi, iar conditiile in care-si ispaseau pedeapsa - cu sali si terenuri de sport, cu biblioteci si videoteci, cu bucatarii utilate ca-n "Neckermann" - ne-au lasat visatori). Cand ne intorceam seara la hotel si deschideam televizorul ca sa vedem care e pulsul vietii, inclusiv politice, locale - nimic! Nu tu un talk-show incendiar, nu tu o interventie telefonica furibunda in direct, nu tu o paruiala intre vecini, nu tu o alunecare de teren, nu tu un flagrant. Liniste si pace, ca nici nu-ti dadeai seama cine conduce tara aia, parea ca se conduce singura, o tara pe pilot automat. Si am realizat brusc si cu oarecare spaima ca daca peste noapte, printr-o minune dumnezeiasca, Romania ar capata chipul calm al Danemarcei sau Elvetiei, cel putin vreo 200.000 de persoane din mass-media de la noi si-ar pierde slujbele. Adio analisti politici, adio moderatori, adio experti in situatii de criza, adio "Stirile de la ora 5", adio "Ciao" si alte tabloide! Trei sferturi din publicatiile si emisiunile cu care ne-am obisnuit n-ar mai avea materie prima. Iar atunci s-ar intampla cel mai ingrozitor care ne poate paste: ar trebui sa-ncepem sa muncim.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.