sustine Cristian Diaconescu, vicepresedinte PSD
- Ne putem astepta la o motiune de cenzura la adresa Guvernului, in cazul in care premierul Tariceanu nu prezinta o propunere pana in 21 martie?
- Termenul de 21 martie acordat premierului, ramane valabil. Guvernul este, evident, intr-un blocaj. De aceea, Partidul Social Democrat va lua deciziile politice care se impun, daca primul ministru nu-si indeplineste obligatia pe care chiar domnia sa si-a asumat-o. Motiunea de cenzura este un demers politic riguros, la care vom apela, fara indoiala, in conditiile in care va fi necesar. Exista o foarte mare posibilitate ca aceasta initiativa sa fie pusa in practica.
- Ati avut, deja, negocieri cu PC sau PRM pe aceasta tema?
- Nu, nu am avut niciun fel de negocieri cu niciun partid. Este o solicitare pe care PSD a adresat-o, in mod formal, acestor partide. Se pare ca propunerea noastra este, totusi, utila, pentru ca avem si puncte de vedere comune.
- De ce va acuza democratii ca ati avea intelegeri cu PNL? Ce motive credeti ca au?
- Afirmatiile democratilor nu au nici un fundament. Nu exista niciun fel de intelegere scrisa sau nescrisa cu liberalii. Partidul Democrat desconsidera cetatenii Romaniei aruncand astfel de declaratii. Deja este evident ca democratilor le este teama ca ar putea fi inlaturati de la guvernare, dar nu cred ca acest lucru se va intampla. Pe de alta parte, se dovedeste inca o data faptul ca PNL si PD nu au capacitatea de a-si rezolva problemele din interiorul fostei Aliante. Pentru a salva aparentele, ambele partide se folosesc de niste argumente din exterior, cu care nu mai pacalesc pe nimeni.
- Ce veti face in situatia in care PD va ramane la guvernare? Ati anuntat ca nu veti sustine, sub nici o forma, un guvern al Aliantei...
- Vom vedea la momentul respectiv care sunt masurile pe care le vom lua. Banuiesc ca exista, in Romania, si o alta formula guvernamentala decat cea construita pe un schelet al Aliantei.
- Cum ar trebui sa arate un Guvern restructurat?
- In opinia PSD, un guvern nu trebuie sa aiba mai mult de 15 ministere. Trebuie sa contina structuri care sa asigure si sa ofere solutii atat pentru depasirea crizei interne, cat si pentru integrarea rapida la structurile europene. De asemenea, trebuie avuta in vedere eliminarea birocratiei. Asa cum am mai spus, PSD nu va sustine un guvern al Aliantei, pentru ca Romania nu mai poate fi condusa in actuala formula. Dar este problema premierului Tariceanu ce culoare politica asociaza la guvernare. In fond, este responsabilitatea Guvernului sa-si castige increderea in Parlament.
- Credeti ca in conditiile actuale sunt necesare alegerile anticipate? Vor fi declansate sau nu?
- In orice democratie, alegerile anticipate pot fi o varianta, in conditiile in care toate partidele vor constata ca nu mai exista nicio varianta. Alegerile sunt dependente de restructurarea Guvernului, iar daca aceasta restructurare va intarzia, atunci e nevoie de declansarea acestora. PSD nu pledeaza pentru anticipate. Noi consideram ca este important sa reusim o restructurare prin masuri politice si dialog. Este mult mai convenabil si mult mai ieftin. Daca blocajul politic este de asa natura incat nu permite alte solutii, atunci, sigur ca am putea sustine alegerile anticipate.
- Ce consecinte credeti ca va avea demersul de suspendare asupra imaginii Partidului Social Democrat? Va asteptati la o influenta a scorului din sondaje?
- Depinde de sondajele pe care le alegem si de modul de verificare al increderii populatiei la care ne referim. Noi am explicat, in repetate randuri, ca aceste demersuri nu le-am facut din considerente de imagine. Din punctul nostru de vedere, este important sa stim raspunsul institutiilor statului, si anume daca avem sau nu o incalcare a Constitutiei. De aceea, trebuie sa asteptam derularea procedurii pentru a vedea care sunt concluziile atat la nivel parlamentar, constitutional, cat si la nivelul opiniei publice. Chestiunea de imagine nu este un argument pe care l-am luat in calcul.
"Romania nu mai poate fi condusa in actuala formula"
sustine Cristian Diaconescu, vicepresedinte PSD
- Ne putem astepta la o motiune de cenzura la adresa Guvernului, in cazul in care premierul Tariceanu nu prezinta o propunere pana in 21 martie?
- Termenul de 21 martie acordat pre
- Ne putem astepta la o motiune de cenzura la adresa Guvernului, in cazul in care premierul Tariceanu nu prezinta o propunere pana in 21 martie?
- Termenul de 21 martie acordat pre
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului ""Romania nu mai poate fi condusa in actuala formula"":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
