Despre Mircea Geoana stim totul. Desi a aparut mai tarziu printre noi, suntem suficient de informati in ceea ce priveste prestatiile lui Emil Hurezeanu in strainatate, si mai ales in perioada in care a lucrat la postul de radio Europa Libera. Dar nu despre asta vrem sa vorbim, ci despre ceea ce se cheama profesionalism. Ceva ce nu le lipseste celor doi, dimpotriva, ar putea da si la altii. In calitatea sa de fost ambasador la Washington, ceea ce se spune ca ar fi buricul pamantului, este normal ca Mircea Geoana sa invarta pe degete problematica politicii mondiale. Dar iata ca nici Emil Hurezeanu nu se lasa mai prejos, si este capabil sa sustina un rang similar, atunci cand are ocazia sa participe la o confruntare in acest domeniu complex.
In ceea ce-l priveste, Emil Hurezeanu
si-a dat adevarata masura a profesionalismului sau la o intalnire recenta cu Mircea Geoana, in cadrul unei emisiuni de televiziune in care s-a discutat despre dosarul iranian. Ceea ce m-a facut sa-mi rememorez alte si alte dintre aparitiile lui televizate, in care s-a dovedit la fel de echilibrat si competent, totodata. Adica nu se marginise la spatiul germanic, cum indeobste se spune. In cazul lui Hurezeanu, cunostintele lui in materie se intind cu mult peste acest perimetru, iar predilectia lui se explica prin mediul in care si-a trait tineretea si prin personalitatile cu care s-a aflat in contact.
Asemenea prezente pe ecranele noastre sunt binevenite atata timp cat atatea pipite si atatia ageamii invart politica, asa cum invarte porcul dovleacul, la diverse televiziuni. Daca au intrat la televiziunile respective pe baza de pile sau nepotism, lucrurile se mai explica. Daca au intrat prin concurs si selectie, comisiile care care le-au apreciat cunostintele nu pot avea nici o scuza. Asta in ceea ce priveste politica externa a tarii, a Europei si a Mapamondului, in general. Incep sa ne agaseze din zorii zilei si nu se opresc pana seara tarziu, ducandu-ne uneori pana la disperare. Parca meritam si noi altceva pentru timpul si banii investiti fie in privitul televiziunilor, fie in sustinerea lor financiara, atunci cand e vorba despre televiziunea de stat! Chestiunea s-ar mai putea suporta daca pipitele si ageamii nu ar raspandi printre oameni atatea confuzii, impinse uneori pana la deruta.
Exista si in televiziunile occidentale personaje lipsite de profesionalism, dar nu se amesteca unde nu se pricep. Isi cunosc lungul nasului si stiu ca la orice calcare in strachini
i-ar scoate din post. De altfel, nici nu e rostul televiziunilor sa dea sfaturi oamenilor politici ai zilei sau sa se ocupe cu trasul lor de urechi. Comenteaza o afirmatie sau alta, isi expun o parere si cam atat, nu mai mult. Dar prin felul in care o fac se intelege ca au bunul simt in sange, ca sunt pregatiti in profesia lor si ca rodajul lor in materie determina si fasonul in care abordeaza problemele delicate ale relatiilor dintre natiuni.
Mai grav este faptul ca lipsa de profesionalism si pricepere se manifesta la noi si la cei ce se considera somitati in plan intelectual si sper ca se intelege pe care avem in vedere. Si ei se inghesuie sa ne bage in cap tot felul de viziuni fanteziste referitoare la evolutia politicii externe si-o fac uneori de-a dreptul imperativ, convinsi ca alte opinii decat ale lor nu au niciun fel de valoare. Intrati in capcana argumentelor lor, politicienii ajung sa-si puna la incercare toate rezervele de rabdare de care dispun, dar asta nu pare a fi suficient si se recurge chiar la acte de terorism intelectual si verbal.
Sa nu ni se spuna ca tratamentul la care sunt supusi zi de zi nu lasa urme in activitatile oamenilor politici. Iata, dupa o luna de balbaieli nu avem ministru al afacerilor externe si vina e inutil aruncata in spinarea presedintelui. Dar daca Traian Basescu dispune de dreptul de a superviza numirea unui ministru, de ce sa nu si-l exercite? Confuza ramane si politica noastra in ceea ce priveste Insula Serpilor si relatiile cu Ucraina si, ceea ce e mai grav, relatiile cu fosta Uniune Sovietica, cand calde, cand reci, dar niciodata deschise si cordiale. Numai datorita interverntiei exprese a presedintelui in problema dorintei moldovenilor din Basarabia de a deveni cetateni romani ezitarile de pana intrucatva s-au mai atenuat se pare. Insa si aici a fost loc de surprize: cand s-a creat o asa-zisa asociatie pentru promovarea ideii ca moldovenii ar reprezenta o entitate distincta din punct de vedere etnic, autoritatile romanesti au avut un comportament lamentabil. Acest gest antinational a fost aprobat pana si de justitie, ca sa mai vorbim de somnul in cizme al politiei si al serviciilor noastre secrete. Atat de secrete incat uneori nici nu mai stim daca exista sau nu. Desigur, in aceasta afacere un rol important l-a avut si teama autoritatilor de asa zisa „societate civila", gata oricand sa le sanctioneze pentru nerespectarea drepturilor civile, respectiv a dreptului la asociere.
La fel s-a intamplat si se mai intampla in cazul pretinselor drepturi la asociere din domeniul laic si religios, unde factiuni importante ale societatii civile sustin fie dreptul la expansiunea lor, fie dreptul la segregare. In planul acesta, lucrurile fiind nu tocmai clare nici printre civici. Deosebit de suspecta ne apare tendinta societatii civile de a incuraja tot felul de disidente, straine de traditiile romanesti si la fel de straine de interesele autohtone. Neclaritatile croindu-si drum pana pe ecranele televizoarelor, dar nu si in prestatiiile marcate de competenta ale lui Emil Hurezeanu.