O suta de tarani din Dersca - Botosani si-au facut plinul la munca in strainatate si cu banii strinsi si-au deschis afaceri in comuna si in saracia lor de judet. Cel mai greu le e sa gaseasca oameni care sa si puna osul la treaba.

Doru Ioan Duciac e un promotor al industrializarii fortate.Cu agricultura s-a lamurit. Pe roman il string ciorapii. Acolo isi tine banii, ca n-au miros. Un studiu publicat la sfirsitul anului trecut arata ca numai doi-trei dintr-o suta de romani ar investi, daca ar avea ce, si asta ii facea pe analistii economici sa sparga cu limba lor ascutita balonul doldora de bani veniti din afara: e adevarat, ziceau ei, intra niste miliarde de euro in tara, dar nu stau mult si se intorc pe la casele lor fiindca muncitorii romani cumpara masini straine, frigidere, televizoare, masini de spalat etc., totul de fabricatie straina, si mare brinza nu s-ar alege din banetul stors cu chin din capsuna sau din rasluit cu mistria prin Europa. Si mai departe ce facem? Raspunsul s-ar putea gasi in Dersca, o comuna din judetul Botosani, la granita cu Ucraina. Acolo, aproape o suta de firme cu capital muncit in strainatate scot banul de la ciorap si-l inhama la carul economiei de piata, il pun la treaba.

Proletari, hai sa ne dregem!

Primarul Ioan Stefan trage bucuros din falcile faxului un contract scris in italiana, bongiorno, mama mia, dottore, amore, sentimento, bineinteles, el nu stie italiana, si i-l da ingrijitorului sa-l duca la tradus in strada, unde s-au si adunat citiva derscani cu bagajele facute pentru Italia. Nu poate fi vorba decit despre afaceri. „Avem in Italia 40-50 de firme infiintate de derscani de-ai nostri, se impauneaza primarul. Constructii. Lucreaza tot cu derscani de-ai nostri. Plus doi stomatologi. Mai sint 20-25 de firme facute de derscani la Botosani, la oras, ca e vadul mai bun. Si mai avem 20 de firme in comuna si inca vreo doua prin vecini. Toate-s de productie si servicii, adica fac ceva, nu iau de-aici si vind colo".

Uite-asa au aparut in Dersca peste 200 de locuri de munca, fata de numai 80 de angajati la stat - majoritatea la primarie si la scoala. Patronii de fabricute, mori, ateliere, gatere, balastiere umbla cu limba scoasa din poarta-n poarta, poate s-a mai saturat vreun derscan de suspinat printre straini si ar vrea sa lucreze la ei, acasa. „Ei, na! Din 3.800 de locuitori, 2.500 sint in Italia. Daca vin acasa, cer salarii ca acolo, zice viceprimarul Vasile Aungurencei. Nici pamintul n-are cine-l lucra, sta pirloaga. N-avem nici tractorist de frontiera sa are 4 kilometri de granita cu Ucraina. Dimineata se aduna in fata primariei oameni din satele din jur, facem bursa locurilor de munca. Vin patronii, striga: cinci baietani la balastru! Trei la carat faina! Zece la busteni! Vin mai mult tigani, nu prea servesc ei munci din astea, abia daca-i indupleci cu 300 de mii pe zi, mincare cu carne si tigari, dublu de cit se plateste la sapa in satele de pe-aici. A doua zi nu-i mai prinzi, ramin patronii, ei intre ei, la o tigara". Dupa o zi de robota cu asa cistig, zilierii zac beti prin santuri, inspirindu-i poetului Constantin Bojescu versuri de coloratura locala: „Nu sint pe lume multe cai/ Sa faci productia sa creasca./ Nici muncitorii nu sint rai,/ Dar n-are cine sa-i trezeasca".

Roma de peste deal

Un autobuz de pe care sare tablaria la hopuri pleaca dimineata din Dersca spre Botosani cu citiva pasageri somnorosi. Sase autocare duc o data pe saptamina 300 de derscani si tone de bagaje la Roma. Mai greu e pina la Dorohoi, cale de 24 de kilometri pe un drum de tara. Pamintul e moale si inghite piatra, oricit ai bascula. „De la Dorohoi incolo, mii de kilometri, e floare la ureche", zice Romica Roman, cel mai infipt patron din Dersca. Firma lui de comert si transport are 45 de angajati, dintre care 20 de soferi. „Pina la Dorohoi, ducem oamenii si bagajele cu masini de hurducatura inchiriate. Acolo dam de asfalt, dar dam si de primarul Sergiu Lungu... N-are parcare, nici pe noi nu ne lasa sa ne facem una, are el ceva cu masinile scumpe, soferii parcheaza pe unde apuca si politistii le iau puncte, facem imbarcarea pe fuga, chisc-o, badie, a rividerci, Romania!".

Intrarea in satul cu 500 de vile arata ca acum 500 de ani. Pac! o fabricuta la bunica in ograda Cu zeci de milioane de euro care ar fi putut fi pusi sa produca s-au ridicat, printre case de chirpici, cu veceul in fundul gradinii, peste 500 de vile de sa nu calci in ele de aratoase, cu cite cinci, zece, cincisprezece camere. Si nici nu intra nimeni in ele decit in august, cind vin „italienii" in concediu, dar si atunci numai in cite o camera-doua, daca nu cumva stau intr-o bucatarie de vara, in curte. Nu mai e loc de case. Suta de metri patrati in sat a ajuns la 30 de milioane de lei vechi, mai scump decit in Botosani, si pretul urca.

Dupa ce si-a facut casa cit scoala si si-a luat limuzina si-o Dacie de corvoada, cu care sa ajunga pina la scumpetea parcata in oras, lui Doru Ioan Duciac i-au ramas vreo 40 de mii de euro. Sa-i fumeze? Sa-si ia grisine? Sa-i puna in banca si sa traiasca din dobinda uitindu-se dupa rindunele? - se intreba el. „Agricultura in nici un caz, ca pamintul e prost, pui cartoful si tot asa il scoti, sta in brazda ca nuca-n sac, spune proaspatul patron. Mi-am zis: ba, Siretul e la 10 kilometri, ia sa ma dotez eu cu camion, aduc balastru, fac niste boltarasi colea, niste spalieri, grinzi de beton, ca prin partile astea se construieste in draci. Pac!, am facut o fabricuta pe pamintul de la bunica. Iar peste Siret e Bucovina, padure, nene, hai sa cumpar si un gater, un abric, fac capriori, scindura, leaturi. Hai si un magazin, si-o discoteca, am facut-o giorno, ca-n Occident, dar romanasul nostru are boala la furat oglinzi si orgi de lumini, la spart gresia si ghivetele, o deschid numai vara, cind vin ai nostri acasa. Si de la ideile astea - adauga el cu un pic de emfaza - iaca dau piine la 16 angajati si la cite cinci zilieri, cind ii prind".

Cind rasare soarele, duduie tractoarele

Daca n-ai ce face cu sase milioane de lei in Dersca, bagi zece milioane intr-un hectar de griu, vinzi recolta cu patru milioane si ai rezolvat problema. Asta e chiar reteta primarului, care nu-si cultiva pamintul, ca numai agricultura nu se cheama sa umbli hita-fita cu tractorul pe parcele mici si risipite pe coclauri. Lasi pamintul pirloaga, il cosesti si faci nutret pentru vite, iar mamaliga o iei de la unguri.

In Dersca exista cite o vaca la fiecare locuitor ramas in sat - 1.300. Sapte derscani, satui de cancioc si de mistrie, si-au facut centre de preluare a laptelui - inox, frigidere, cum cere UE. Ca sa nu mai plimbe laptele, unul vrea sa ia caimacul cu o fabrica de brinzeturi, investitie serioasa, intr-o luna-doua, gata, iese cascavalul. Alde Ababei, Afloarei, Amariutei, A-etc. au firme de constructii, cu utilaje aduse din Italia, au lucrari peste tot in tara, chiar si in Bucuresti, la Banca Nationala. Pe ulite duduie excavatoare, gredere, camioane, tractoare, betoniere: tot ce inseamna constructii in zona - de la case pina la sedii de firme, fabrici sau sosele - e pe mina derscanilor.

Pufuleti, computere, imobiliare

Concurenta salbatica de pe piata constructiilor l-a facut pe Florin Chitac sa-si deschida o afacere in Lozna, de unde extrage turba, prepara pamint de flori, il ambaleaza si-l vinde in toata tara. Unul a cumparat moara veche, a reutilat-o si macina pentru toate satele pe zeci de kilometri imprejurul Derscai.

Cristi-si-nu-vrea-sa-i-apara-numele-intreg si-a bagat banii intr-o firma de calculatoare. Are grija de 200 de calculatoare in sat, 50 conectate la Internet. Primarul Stefan nu-i socoteste investitori in economia reala pe cei care au cumparat cite patru-cinci apartamente in orasele mari. Mai degraba cele 17 ateliere mici, de confectii, incaltaminte, pufuleti, maruntisuri pompeaza in venele tinerei economii rurale, pic cu pic, singe de valuta.

Doi boxeri facuti cnocaut de birocratie „Am luat-o rau in mufa aici, in Romania", se pling fratii Constantin (foto) si Dorel Aungurencei. Au pierdut 200.000 de euro dintr-o trasatura de condei. Au lichidat firma de constructii din Italia si au venit acasa. Nu cu mina goala. Cu utilajele pentru o fabrica de materiale de constructii. Au cumparat zece hectare in comuna vecina. Cu toate aprobarile la mina, au construit intii un pod si un drum, ca sa-si care utilajele si materialele pentru fabrica. Si cind au inceput constructia halei, a venit un domn de la oras, de la Distrigaz, si le-a spus ca nu au voie fiindca pe acolo trece o conducta de gaz. O conducta „moarta", dupa cum apare in proiectul cu toate parafele pe el, dar o conducta. „Pai de ce n-ati spus, fratilor, de la inceput?", se indigneaza Costel. Acum fratii Aungurencei stau cu toate utilajele ingramadite printre gramezile de coceni din gradina bunicii. Nu mai pot decit sa stringa din dinti si, amindoi fiind boxeri de performanta, isi varsa naduful pe sacul de box din sala de fitness, ultramoderna, amenajata in casa batrineasca. Se antreneaza zilnic si se indoapa cu proteine. Daca nu vor cistiga meciul cu birocratia, se vor intoarce in Italia si o vor lua de la capat. Bunica ii priveste printre lacrimi, mai suparata decit nepotii, si cind prinde aparatele libere mai trage si ea de fiare, ca nu se stie.