Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a ramas fara conducere dupa ce, la 14 februarie, s-a publicat in „Monitorul Oficial" decretul prezidential in care se constata vacantarea unui post de membru al guvernului. Potrivit legii de functionare a guvernului, premierul ar fi trebuit sa numeasca un ministru care sa se ocupe si de MAE pana cand presedintele Basescu va semna decretul de numire a inlocuitorului lui Mihai Razvan Ungureanu. Acest lucru nu s-a intamplat insa, desi miercuri s-a desfasurat sedinta de guvern. Premierul Tariceanu s-a multumit sa reia anuntul potrivit caruia i-a transmis sefului statului propunerea ca senatorul PNL Adrian Cioroianu sa fie numit la conducerea diplomatiei romanesti. In consecinta, activitatile curente ale MAE sunt gestionate de un grup de secretari de stat, fiecare avand propriul domeniu de raspundere.