Din pacate, realitatile romanesti nu s-au cuplat inca la dezbaterile majore din interiorul Uniunii. Capitalismul nostru, bunaoara, e in mare masura primitiv. Nici palierul politic nu pare cu mult mai adaptat la agenda europeana, configurata actualmente de PPE.

Cu jumatate de secol in urma, capitala Italiei gazduia ceremonia de semnare a tratatelor care aveau sa puna bazele a ceea ce numim astazi Uniunea Europeana. Pe 24 martie 2007, Partidul Popular European (PPE) va celebra, la Berlin, semnificatia acelui eveniment fondator. Trebuie sa recunoastem ca momentul este foarte prielnic, de vreme ce PPE exercita acum presedintia Consiliului European (prin cancelarul Angela Merkel), presedintia Comisiei Europene (prin J.M. Barroso) si presedintia Parlamentului European (prin Hans-Gert Pöttering). Cu prilejul ceremoniilor programate in apropierea Portii Brandenburg - veritabil simbol al reunificarii europene -, fortele grupate in PPE au pregatit o declaratie politica, pe marginea careia mi-am propus sa fac oarece comentarii.

Incep prin a sublinia tonul deloc triumfalist al documentului citat. Desigur ca autorii sai evoca radacinile crestin-democrate ale constructiei europene. Sint pomeniti, cu reverenta cuvenita, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi si Helmut Kohl. Dar limbajul adoptat se mentine in limitele unui realism admirabil. Iata, de pilda, o mostra privitoare la memoria recenta a continentului: „Dupa caderea comunismului, Uniunea Europeana a devenit, pentru aproape 500 de milioane de barbati si femei, un spatiu de pace, libertate, securitate si prosperitate. Am dori sa omagiem curajul si devotamentul celor care, in tarile supuse opresiunii regimurilor sovietice si comuniste, au rezistat atitea decenii, luptind pentru mentinerea in viata a valorilor spirituale si morale pe care familia noastra politica le impartaseste. Libertatea noastra se datoreaza hotaririi guvernelor democratice ale Europei, precum si coeziunii si solidaritatii din sinul Aliantei Atlantice".

Am citat pasajul dat fiind ca el face puntea dintre „vechea" Europa si noile state membre. Mi se pare important ca PPE nu priveste UE ca pe o suma eterogena de state democratice si foste state comuniste, ci mai curind ca dinamica a libertatii, pe care noile state membre au cultivat-o, in pofida represiunii comuniste. Altfel spus, nu Gorbaciov ne-a eliberat. Ne-a eliberat comunitatea euroatlantica, ale carei valori au fost obiectiv confirmate de mersul istoriei. Vad aici un altfel de a spune ca noile state membre au ales integrarea si ca din optiunea lor va decurge parcursul politic al intregului continent. Exista o diferenta majora intre ocupatia sovietica a Europei de Est, dupa 1945, si constructia europeana de dupa 1989. Din respectiva diferenta ia nastere stilistica raportului dintre institutiile comunitare si noii membri ai Uniunii. Si tot in acest perimetru se definesc responsabilitatile UE 27 fata de propriii cetateni. Printre acestea, declaratia PPE enumera extinderea spatiului Schengen si a zonei euro, utilizarea prioritara a „metodei comunitare", diminuarea birocratiei, dimpreuna cu sprijinirea unei politici comune de securitate si de aparare.

PPE intelege mai bine decit stinga europeana ca propulsarea Uniunii ca actor global comporta relansarea legaturilor transatlantice. Fie ca vorbim despre competitivitate, combaterea incalzirii globale, cresterea economica, prezervarea modelului social sau despre independenta energetica, UE nu-si va putea atinge obiectivele daca unitatea euroatlantica va prezenta fisuri tot mai largi. Nu e vorba de a compara zona euroamericana cu o cetate asediata. E suficient sa recunoastem

(si sa ne temem) ca disensiunile interaliate risca sa erodeze valorile pe baza carora SUA si UE si-au construit, democratic, intiietatea mondiala.

Din pacate, realitatile romanesti nu s-au cuplat inca la dezbaterile majore din interiorul Uniunii. Capitalismul nostru, bunaoara, e in mare masura primitiv. El prefera sa asiste - atunci cind nu contribuie - la adincirea polarizarii sociale, ignora dreptul fiecarei persoane de a-si dezvolta integral capacitatile si maltrateaza mediul cu o brutalitate demna de secolul XIX. Nici palierul politic nu pare cu mult mai adaptat la agenda europeana, configurata actualmente de PPE. Singurele partide autohtone afiliate la aceasta veritabila „familie domnitoare" sint PD, UDMR si PNTCD. Deocamdata, primele doua formatiuni amintite nu sint percepute ca partide „populare", de orientare crestin-democrata, in vreme ce ultimul nu va mai avea probabil energia de a reveni in Parlament. De aceea pomeneam, nu de mult, „santierul politic" pe care avem datoria de a-l finaliza, daca vrem ca integrarea sa duca la dezvoltarea reala, echilibrata si durabila a Romaniei. Un asemenea santier pretinde nu doar „arhitecti", ci si cetateni care s-au saturat de telenovele politico-mediatice. Vom fi oare capabili sa ne schimbam, o data cu mentalitatile, repertoriul in care ne-am complacut pina acum?