Declinul parchetelor

Indiferent ca activeaza la nivelul judecatoriilor, tribunalelor, pe langa curtile de apel ori la "suprema", parchetele din Romania ofera azi un jenant exemplu cetateanului roman. Reformele Justitiei, daca au inregistrat unele progrese pe la instantele de judecata, in schimb au tras in jos parchetele, in loc sa le ridice. Se vede din relatia de zi cu zi a parchetarilor cu justitiabilii. Adevarate state in stat, parchetele sunt actualmente scapate de sub orice control ierarhic, iar domnii procurori, desi n-au inamovibilitate, nu dau nimanui socoteala pentru ceea ce fac in dosare. Fac jonglerii? Se acopera intre ei cand sunt prinsi in fapt. Trimit oameni in judecata fara probe, iar acestia sunt achitati definitiv de instante? Nu conteaza! Colegii le dau gresitilor referate de achitare, in care li se atesta ca achitarile, din varii motive, nu le sunt imputabile. Iar daunele pentru "erorile judiciare" sunt acoperite discret, din banul public. Nimeni nu s-a pornit vreodata sa ia la puricat referatele de achitare si sa puna capat acestor practici mizere. Daca prinzi un sef ierarhic si i te plangi de prestatia subalternilor lui, ti se ridica din umeri in fata, cu explicatia ca baietii sunt azi "independenti" si nimeni nu are voie sa-i intrebe de dosare. Gratie ultimelor modificari legislative, procurorii sefi au devenit decorativi si se tem sa intervina in vreun dosar, indiferent ce prostii se fac in el, ca nu cumva subaltenul sa nu se planga la CSM de "imixtiune". La fel se plange mai nou si procurorul general Codruta Kovesi, desi nimeni nu impiedica un sef sa-si avertizeze verbal subalternul, cand respectivul o ia pe aratura. Sau sa-l dea pe mana Inspectiei de la CSM cand abuzeaza. Conducerea parchetelor este evident deficitara. Nu poti sa urnesti un sistem gripat, cu declaratii de blazare.
Adaugam la acest melanj o medie sufocanta de 1000 de dosare pe an pe cap de procuror, locuri de munca improprii, o pregatire profesionala indoielnica a unora si un numar de 550 de posturi vacante din cele 2600 alocate in sistem. Rezultatul: la micile parchete se munceste ca la galere, desi la cele mari se arde gazul. Multi infractori zburda pentru ca n-are cine sa le instrumenteze dosarele. Ori prea multe se inchid cu NUP, pentru ca nu mai sta nimeni sa faca ancheta ca la carte in ele.
Cetateanul, care plateste din buzunarul sau acest sistem anacronic, sta pe tusa ca la poarta noua, in speranta ca cineva ii va face dreptate. Imaginea e sumbra. Daca cineva sustine ca parchetele functioneaza, n-are decat sa faca un test. Sa depuna o plangere penala si sa astepte sa-i fie rezolvata. Iar cand trec ani si nimeni nu-l cheama, sa-i mai dea ghes sa spuna ca functioneaza.
Cu cat este mai mare frauda, furaciunea, cu atat mai greu dosarul se misca. DIICOT-ul - structura de elita a Ministerului Public e poate cel mai nefericit exemplu. De parchet cu procurori-vedete, cu competente multe si dosare si mai multe. Dosare complexe, care zac nemiscate cu sutele, daca nu cu miile, pentru ca procurorii sunt prea putini la numar, ca sa le proceseze. De babilonia aceasta creata politic, profita din plin procurorii unsi cu toate alifiile, instalati in functii cheie, care raspund unor comandamente. Pe fondul avalansei de dosare, imposibil de rezolvat in totalitate, aceasta categorie de procurori le misca doar pe cele care trebuie. Care le aduc avantaje profesionale, politice sau materiale.

---

Despre autor: