Episcopul Harvey a intampinat delegatia rusa in curtea resedintei si i-a condus de-a lungul lungilor coridoare, relateaza corespondentul rus la Vatican, Andrey Kolesnikov. Presedintele Putin a mai fost aici pentru o intalnire cu Ioan Paul al II-lea, cu scurt timp inainte ca acesta din urma sa se mute la cele vesnice. Presedintele a fost separat de delegatie inainte de a intra in biblioteca papala unde a avut loc intalnirea cu Suveranul Pontif.
Si-au dat mana in fata camerelor si apoi au intrat in biblioteca. Nu a fost nevoie de translator pentru ca Putin stie limba germana, limba in care au vorbit timp de 40 de minute, dupa care s-au despartit prieteni, judecand dupa expresia lor. Aceasta prima intalnire dintre cei doi s-a desfasurat "intr-un climat pozitiv, ce a relevat raporturile cordiale existente intre Sfantul Scaun si Federatia Rusa", potrivit comunicatului de presa al Vaticanului. "Teme de interes comun au fost abordate, printre care relatiile dintre Biserica Catolica si cea Ortodoxa, ca si chestiuni de actualitate internationala, in special privitoare la Orientul Mijlociu", relateaza comunicatul. O atentie speciala "a fost acordata problemelor extremismului si intolerantei, care constituie grave amenintari la adresa pacii intre natiuni", potrivit textului. "A fost subliniata necesitatea apararii pacii si favorizarii unei rezolvari negociate si pacifiste a conflictelor", conchide comunicatul Vaticanului. Membrii delegatiei ruse au fost introdusi pe scurt papei. Apoi a inceput schimbul de cadouri. Episopul Harvey i-a vorbit lui Putin intr-o rusa nu prea corecta, dar acesta a inteles. Atmosfera era relaxata, presedintele a spus o gluma papei.
Intalnirea dintre Papa si Putin s-a incheiat cu un schimb de cadouri: Benedict al XVI-lea i-a oferit lui Putin o stampa care reprezinta Basilica Sfantul Petru, in timp ce presedintele rus i-a oferit Papei o icoana cu Sfantul Nicolae facatorul de minuni si doua volume ale unei enciclopedii catolice in limba rusa. In timpul intalnirii intre Benedict al XVI-lea si Vladimir Putin, delegatia rusa formata din 14 persoane si condusa de ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov, s-a intalnit cu monseniorul Dominique Mamberti, ministru al afacerilor externe al Vaticanului, si cu cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro