Afirmatia din titlu este menita sa va dea fiori! Din fericire, insa, nu este vorba despre organizarea lor impotriva creatorilor. Va mai trece apa pe parau, vorba romanului, pana ce legile roboticii decretate de scriitorul Isaac Asimov prin 1942 sa fie aplicate unor roboti pozitronici creati... dupa chipul si asemanarea omului! Una dintre ultimele cercetari legate de crearea robotilor care se auto-organizeaza a oferit specialistilor satisfactia de a se aseza comod si a urmari cum dintr-un numar de robotei de mici dimensiuni a luat nastere un robot mai mare capabil sa urce o treapta pe care fiecare dintre cei mici n-ar fi avut cum s-o depaseasca singur. Este un succes? E de bine sau de rau? Unde vor ajunge cu autoorganizarea? Sunt intrebari normale pe care si le-au pus oamenii de stiinta si pe care, in timp, si le vor pune toti oamenii. Deocamdata sa vedem care sunt aspectele pozitive ale acestor cercetari, acum, cat robotii sunt inca departe de a fi confundati cu omul, ca aparenta. Proiectul, coordonat de profesorul Marco Dorigo, a fost finantat in cadrul programului comunitar european Tehnologii Viitoare si a avut drept scop crearea de roboti care, prin versatilitate si robustete, sa poata executa lucrari dincolo de posibilitatile unui om. Ori tocmai abilitatea de a se auto-organiza din elemente mici, atunci cand au atins destinatia este elementul de cercetare care constituie miezul proiectului. Robotii care roiesc (intr-o traducere aproximativa) pot sa se organizeze intr-un lant ori intr-o forma asemanatoare unui roi de albine, fiecare din aceste forme permitand numeroase utilizari. Imaginati-va un astfel de sir coborand incetisor prin esofag, transformandu-se intr-un singur robotel ceva mai mare odata ajunsi in stomac si efectuand rapid o operatie de ulcer, cu minim de suferinta pentru pacient. De acord, nu este inca posibil, dar rezultatele cercetarilor actuale sunt inceputul de drum care duce la astfel de utilizari. Si puteti sa va imaginati si dumneavoastra altele. Robotii-roi au deocamdata dimensiuni de ordinul centimetrilor, adica vreo 20 in inaltime si sunt cam greuti: cca 700 de grame. Se „hranesc" cu energia unor baterii Li-ion care tin in jur de doua ore si se pot prinde de ceilalti boti din roi cu ajutorul unui clestisor. Va intrebati, poate, cum comunica membrii roiului in asa fel incat sa ajunga sa urce cu totii scara din imagine? Pana la „cura de slabire" care i-ar face mai usori sau chiar... zburatori s-au gasit alte solutii. Opt LED-uri colorate le permit micutilor sa comunice vecinilor starea in care se afla, de exemplu albastru inseamna „nu m-am agatat", in timp ce rosu inseamna „ma tin bine de tot". Sistemul de senilute si rotite folosit pentru mobilitate le permite totodata sa se deplaseze pe teren accidentat sau cu obstacole... ma rog, rezonabile! Modulele robotizate sunt complet autonome si au capacitatea de a decide daca sa execute o sarcina singure sau este nevoie sa se asambleze intr-o entitate mai mare. O observatie cel putin curioasa a fost facuta in legatura cu numarul de module care concura la crearea unei entitati mari: cu cat roboteii sunt mai multi, cu atat viteza de formare si stabilitatea macro-robotului sunt mai mari, in parte si datorita faptului ca micutii au mai multe referinte spatiale. Extremitatile formatiei incep sa isi asume roluri de senzor si de apendice cu rol de cercetare a mediului inconjurator, exact ca in materiea vie! Exact ce spuneam la inceput: poate ca acesta este inceputul organizarii robotilor, care candva ne vor spune cum cred ei ca e bine sa traim! Poate ca acesta este inceputul colonizarii oceanelor si valorificarii resurselor de energie subacvatice, poate ca acesti roboti sunt primul pas spre construirea statiilor lunare, martiene sau poate... europene! Ah, nu Europa noastra, ci satelitul lui Jupiter!