Marius Moga s-a saturat de dance si vrea sa foloseasca in cintecele sale chitare si viori. A compus pentru RBD, a reorchestrat pentru Hillary Duff si va face imnul postului Romantica.

Compozitorii nu prea te iubesc. Ai, totusi, prie
Marius Moga s-a saturat de dance si vrea sa foloseasca in cintecele sale chitare si viori. A compus pentru RBD, a reorchestrat pentru Hillary Duff si va face imnul postului Romantica.

Compozitorii nu prea te iubesc. Ai, totusi, prieteni printre ei?

Smiley. Atit. Nu e nici vina mea, nici a lor. Intr-o breasla, cind unul tinde sa faca mai multe decit ceilalti, nu are cum sa aiba prieteni. Eu sint mai workoholic, de-aia compun pentru multi artisti, de aia ma chinuiesc sa fac lucruri pentru afara, pentru ca asta imi doresc sa fac in viata.

S-a dublat onorariul pe care-l primesti pentru o piesa.

Sint mai multe variante de piese. Alea normale, care intra pe un album, imnurile, jingle-urile, toate au tarife diferite. Lucrez acum cu niste copii, la My Band, carora n-am sa le cer niciodata bani.

Cit primesti pentru o piesa comandata de o casa de discuri?

In jur de 1.500 de euro, si include compozitie, orchestratie, ore de studio, inregistrari voci, mixaj, mastering, pe care le fac si alti oameni. E un pret de echipa, nu sint banii pe care-i bag eu in buzunar.

Te muti intr-o hala industriala?

Da. Sa zicem ca am ajuns la o maturitate muzicala mai pronuntata. Parca m-am plictisit de dance-ul asta. Vreau sa inregistrez si chitare, si viori.

Iti facusesi un studio in America.

Volumul de deal-uri de acolo nu e acelasi cu cel pe care il primesc de la Londra. Timpul meu de studio e ocupat 50% de Romania, 40% de Londra si 10% de America. Lucrez la un album pentru un grec, de la Universal Grecia, am facut niste reorchestratii pentru Hillary Duff si doua piese pentru RBD, pentru albumul pe care il vor lansa in America.

Se va mai auzi de "Dracula, my love"?

O vom lansa in Europa vara asta, dupa ce-i vom face un videoclip. Vom face si un musical cu acelasi nume.

Faci imnul pentru Romantica TV?

Da, cred ca sint imnasul sef. Am facut imnuri pentru emisiunile "Popstars", "Megastar", pentru Prima TV, PRO TV, ProFM, Radio 21.

Ce-ti spune numele Iulia Vintur?

E o femeie frumoasa, si desteapta, si foarte rezonabila.

Si iubita ta.

In primul rind. Presa ne-a unit, nu aveam nici o treaba unul cu altul, atunci cind s-a scris prima oara ca sintem impreuna.

Nu te deranjeaza ca are curtezani?

Intr-o relatie, am incredere totala in omul de linga mine, pina la proba contrara. Nu mi se pare ceva grav. E o femeie dorita si nu poti sa opresti chestia asta.

Ai habar sa cinti la pian?

Multi compozitori din garda veche au impresia ca sint un informatician. Sa ne intelegem, piesele le compui la pian sau la chitara. Stiu sa cint la pian, am inceput sa invat din clasa a doua. Am studiat armonie, teorie, exact cit imi trebuie sa compun, nu sa fiu Clayderman. Ma gindeam sa-mi pun un webcam in studio, sa se uite lumea online cum compun, sa nu mai existe discutii.

Esti membru UCMR?

Sint in consiliul director, alaturi de Suteu, Moculescu, Pocorski. Acum ne luptam cu un raport intre muzica straina si cea romaneasca. Se pare ca, acum citiva ani, s-au semnat acorduri la nivel de stat, intre SUA si Romania, conform carora, pe radiourile si la posturile muzicale de la noi sa se difuzeze cel putin 40% muzica americana. Am vrea sa stim daca e adevarat, si daca da, cine l-a semnat. Prin aderarea la UE, sintem obligati sa difuzam si 30% muzica europeana. Restul ramine exclusiv pentru muzica noastra. In conditiile actuale, doar 30% din ce colecteaza UCMR-ADA ramine in tara, 70% din drepturile de autor pleaca spre compozitorii straini.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.