MAE va continua sa sustina integrarea europeana a Republicii Moldova
Sedinta comuna a Comisiilor de Politica Externa ale Senatului si Camerei Deputatilor a fost dedicata analizarii "crizei" recent aparute pe relatia Bucuresti-Chisinau. Presedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului, social-democratul Mircea Ge
Sedinta comuna a Comisiilor de Politica Externa ale Senatului si Camerei Deputatilor a fost dedicata analizarii "crizei" recent aparute pe relatia Bucuresti-Chisinau. Presedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului, social-democratul Mircea Geoana, i-a cerut reprezentantului MAE sa faca o informare privind modul in care diplomatia romana, presedintia si Guvernul au raspuns la declaratiile Chisinaului, aratand ca este un moment de criza in relatia bilaterala cu Republica Moldova. Mircea Geoana a facut referire la declaratiile oficialilor moldoveni prin care acestia au acuzat Bucurestiul de "jocuri de culise, duplicitare si periculoase" si a solicitat pozitia MAE in contextul declaratiilor din 7 martie, prin care Republica Moldova acuza Romania "de disolutia statului" prin acordarea cetateniei romane la peste 800.000 dintre cetatenii sai. In absenta ministrului de externe demisionar Mihai Razvan Ungureanu, Razvan Rusu, director in Ministerul Afacerilor Externe a raspuns ca "Romania va continua sa sustina eforturile de integrare europeana ale Republicii Moldova si nu va renunta la sprijinul acordat pe mai multe paliere vecinului de peste Prut". El a mai specificat ca "Asa cum a spus si presedintele Traian Basescu, nu s-a schimbat nimic in politica Romaniei fata de Republica Moldova. In ultimii 16 ani au mai existat momente grele in relatia bilaterala, dar noi am continuat sa acordam un sprijin neconditionat". Totodata, directorul MAE le-a explicat senatorilor si deputatilor ca s-a luat nota de declaratiile presedintelui si premierului de la Chisinau, potrivit carora Republica Moldova nu are nevoie de Romania ca avocat pentru integrarea sa europeana si in care este acuzata tara noastra de amenintare a statalitatii si securitatii vecinului sau si exagerarea intentionata a numarului cererilor de obtinere a cetateniei romane de catre cetatenii moldoveni, cat si fata de declaratia ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, care si-a exprimat nedumerirea in legatura cu lipsa de reactie a UE si NATO fata de acordarea "masiva" a cetateniei romane locuitorilor din Republica Moldova, dar s-a hotarat sa nu se reactioneze oficial fata de aceste declaratii. Rusu a mai aratat ca presedintele Traian Basescu nu a intampinat nicio problema la recent incheiatul summit european in legatura cu acordarea de catre statul roman a cetateniei pentru cetatenii Republicii Moldova. "Comisia Europeana a manifestat interes pe aceasta tema, dar acordarea cetateniei intra in prerogativele fiecarui stat membru, iar consultarea pe care am avut-o cu oficialii europeni pe aceasta tema este facultativa, nu obligatoriu", a precizat Razvan Rusu. La randul sau, directorul oficiului pentru relatia cu Republica Moldova din MAE, Dan Dumitru a declarat ca supararea autoritatilor de la cel mai inalt nivel de la Chisinau in legatura cu numarul mare de solicitari pentru cetatenia romana priveste, in fapt, propriii cetateni, mai putin Romania. Dumitru l-a citat pe ambasadorul SUA la Chisinau care a sugerat ca "solutia cea mai indicata este eliminarea din Constitutia statului moldovean a posibilitatii dublei cetatenii" un lucru pe care autoritatile comuniste din Republica Moldova nu il vor face niciodata pentru a nu atrage nemultumirea propriilor cetateni si a Federatiei Ruse, care a acordat cetatenia sa pentru mai mult de 100.000 de locuitori din Transnistria. Repezentantul Ministerului Justitiei, Ion Codescu, a anuntat ca institutia sa a finalizat deja proiectul de modificare a legii cetateniei, care va aduce o procedura mai simpla si rapida de procesare a dosarelor depuse de locuitorii din Republica Moldova. Potrivit lui Codescu, proiectul de lege a fost trimis premierului, MAE si Ministerului Administratiei si Internelor, urmand ca, in urmatoarea perioada, sa fie organizata o dezbatere publica pe marginea lui. Potrivit ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, au fost depuse peste 500.000 de solicitari de acordare a cetateniei romane din partea unor locuitori ai Republicii Moldova, dar acestea sunt si familiale, nu numai individuale, numarul total al persoanelor fiind de peste 800.000. Pe acest subiect, directorul din MAE Dan Dumitru a precizat ca s-au depus 530.000 de cereri, restul pana la 800.000 fiind cazuri de cetateni moldoveni care s-au interesat de obtinerea cetateniei romane. Cresterea capacitatii de acordare a vizelor pentru cetatenii Republicii Moldova are drept scop scaderea presiunii cauzate de cererile de acordare a cetateniei, a explicat ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga. El a facut precizari referitoare la sistemul de facilitare a obtinerii vizelor pentru cetatenii din Republica Moldova. Ministrul a explicat ca intentia Romaniei de a creste capacitatea acordarii de vize vine tocmai pentru a scadea presiunea existenta pe obtinerea cetateniei romane. In acest context, ministrul administratiei si internelor a vorbit si despre deschiderea unui centru comun de vize la Chisinau, care sa functioneze complementar cu cel similar coordonat de Ungaria, care sa acorde 18.000 de vize pe luna. La finalul audierilor, presedintele comisiei de politica externa a Senatului, Mircea Geoana, a precizat ca, in acest moment, Romania nu stie sa se adapteze noului statut de membru UE in relatia cu Republica Moldova.
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "MAE va continua sa sustina integrarea europeana a Republicii Moldova":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
