Basescu sau Tariceanu? O granita lata, trasata parca de creionul lui Stalin, separa cele doua galerii. Patima, nervi, ultrasi, fumigene si lozinci. Vestea buna e ca referendumul a inceput de doi ani, fara cheltuieli de organizare. Vestea proasta: nu face banii economisiti.

Odata masuratorile politice facute, putem spune: da, Basescu e mai inalt. El e fondatorul epocii post Nastase si inventatorul guvernului Tariceanu. In plus, dupa doua primarii generale si o prezidentiala cistigate la limita infarctului, are copyright pe resuscitarea temporara a entuziasmului public. Aici incep deja sa se auda fluieraturile celeilalte tabere, asa ca ma vad nevoit, pentru echidistanta, sa trec gardul de sirma dintre galerii. Tariceanu e, la rindul lui, cel mai frumos premier de la Petre Roman incoace, un baiat civilizat, imbracat corect, cu papion detasabil, bun de aratat in cancelariile europene. La calitati innascute i se poate adauga vocea, pe care orice director de programe radio si-ar dori-o pe post.

Asa aratau portretele in decembrie 2004, in receptia Muzeului National de Vesnicie Rapida. Intre timp, s-au deteriorat. Pinza a capatat o patina nesanatoasa, iar ramele au pocnit. O bacterie periculoasa a atacat vopseaua si a scos la iveala culorile razboiului. Zimbetul de fotografie electorala face box la categoria rinjet. Publicul care priveste azi cele doua metamorfoze nu mai poate sta linistit. Sala de expozitie, care acum are 237.500 de kilometri patrati, e un vacarm. Bataia pluteste in aer ca o sesiune de levitatie cu mineri.

De fapt, multimile privesc la televizor si vad, in spatele portretelor, imagini. Imaginea lui Dinu Patriciu si a Monicai Macovei in cabinetul premierului, dar si imaginea lui Mircea Basescu linga Buzaianu; imaginea premierului sunind la Botos, dar si imaginea presedintelui intervenind pentru Paszkany; imaginea premierului implicat in tranzactia actiunilor Petromidia, dar si imaginea presedintelui primind casa din Mihaileanu; imaginea premierului scriind biletelul roz, dar si imaginea presedintelui tainuindu-l un an; imaginea premierului cerind retragerea trupelor din Irak, dar si imaginea presedintelui conducind dinspre Golden Blitz; imaginea premierului jignind sinistrati, dar si imaginea presedintelui rastindu-se la „gaozari". Si imaginile continua sa defileze la nesfirsit, stridente, subiective si disproportionate, avind fiecare fanii si inamicii ei, purtind in fiecare fotograma fitilul unui nou razboi.

Cel mai recent, dar citusi de putin ultimul, are in meniu aminarea europarlamentarelor. E miercuri dupa-amiaza si videograma circului se repeta, fara sa sara vreunul din cadrele ostile standard. Blaga continua sa nu-si contrasemneze premierul, Tariceanu sa-l dezgroape pe Ungureanu la Curtea Constitutionala, Boc sa se ridice pe virfuri ca sa-si faca somatia mai credibila, Orban sa-si plimbe grimasele prin cit mai multe ratinguri, iar Basescu sa decida pe telecomanda daca mai face la cinci o partida cu presa. In pauzele publicitare isi arata brandul Geoana si Voiculescu. Ai de ales intre Prostanol si Felips.

Analizata la microscop insa, furia de pe scena e mai degraba light. Incaierarea si-a atins apogeul de calm, construit cu gesturile mecanice ale obisnuintei. Temperatura de fierbere a bataii s-a stabilizat la punctul de rutina, acolo unde repetitia senina a comportamentului agresiv isi face norma de nevroza publica. Avind la dispozitie un popor scos din minti, alarmat de urgente imaginare si disociat mai rau ca o reteta de slabit, scandalagiii de la putere practica o rentabila gimnastica de intretinere cu efortul fizic al unui joc de sah. Isteria lor profesionalizata, amplificata de tiraje si audiente, induce electoratului stupida graba de a se grupa in procente si a dispretui, dupa aia, de la adapostul lor.

Am aflat aseara, la Catavencu, din biblioteca orala a unui coleg, povestea vinzatorului de loterie imbogatit sub Ceausescu: omul si-a facut o matrita si a inceput sa tipareasca in se-cret lozuri. La toneta, fara ca nimeni sa bage de seama, vindea cu precadere productia proprie si, ca sa nu atraga atentia sefilor, dadea si un mic procent din marfa statului. Ani intregi, acest procedeu minimalist de capusare socia-lista a produs o avere frumusica si nu a trezit niciodata banuieli. Secretul? Omul tiparea doar lozuri necistigatoare, acele hirtii care nu lasa urme, fiindca pier, aruncate, dupa prima lectura.

E bine sa stim ca stam in capcana unor vinzatori de lozuri necistigatoare si ca tragem zilnic biletele fara viitor. Nu Viitorul cu majuscula, patetic si idealizat, ci viitorul mic al increderii in gest. Basescu, Tariceanu, si lista poate continua cu toate obsesiile, nuantele, trecutul si partizanatele dramatice ale clipei, sint in siguranta. Ei stau la toneta convenabila, si traiesc din lipsa noastra de intrebari. E o simbioza decadenta, care, pusa sub lampa, simte nevoia sa se acopere. Patria, ratiunea prima pentru care egalii nostri alesi sint deasupra si noi dedesubt, a fost de mult izgonita din obligatiile lor afective. In locul ei s-a mutat necesitatea lui Pascal si fabulospiritul clontos.

„Viata e in alta parte" a zis Milan Kundera, un baiat destept din afacerile cu energie literara, si n-a zis rau. Spalat de crampe emotionale si reasezat in borcanul de normalitate, Basescu atirna mai putin ca o plimbare pe plaja. Iar Tariceanu, cocotat la loc, in raftul cu neant de ocazie, nu face nici a mia parte dintr-un gingurit. De-aia zic: sa-i doborim cu calm din imaginarul obsesiv, rasfoind o carte sau zimbindu-ne politicos.