Dragos Seuleanu ne-a vorbit despre miza reala a informatizarii radioului, reprosurile pe care i le aduce DNA, dar si despre greselile succesoarei sale la scaun, Maria Toghina. Aceasta din urma este, conform spuselor sale, o fosta biata reporterita.

Impotriva lui Dragos Seuleanu, anchetat de catre procurorii anticoruptie in dosarul privind achizitiile de echipamente in perioada 2000-2005, Initiativa Profesionala Radio din Romania a inaintat, cu intarziere de aproximativ doi ani, un memoriu catre actualul presedinte al Societatii Romane de Radiodifuziune, Maria Toghina. Seuleanu ne-a vorbit despre miza reala a informatizarii radioului, despre reprosurile pe care i le aduce DNA-ul, dar si despre greselile succesoarei sale, Maria Toghina.

- Ce puteti sa ne spuneti despre toate aceasta situatie?
- Mi se pare o proasta functionare a organelor statului pentru ca a lasat doi ani sa planeze banuiala ca as fi furat. Acuzatiile care mi-au fost aduse de catre Mona Musca se regasesc aproape in totalitate in textul de la DNA.
- Nu si cea cu WC-urile, cu modernizarea...
- Intr-adevar, lipseste cea cu WC-ul si cea conform careia as fi fost securist. Se pare ca bunul-simt a functionat la capitolul asta.
- DNA-ul v-a ascultat parerea?
- Nu, peste vreo doua saptamani avem intalniri serioase.
- Pentru ce ati facut personal cerere la DNA?
- In aprilie-mai 2005, cand inca eram presedinte director-general, am facut cerere pentru clarificarea dosarului privind informatizarea radioului. Si ei au cercetat nu doar informatizarea, ci si alte aspecte, adica exact ce a spus doamna Mona Musca, un fost parlamentar foarte 'credibil>>.
- De ce abia acum?
- „Acum a venit vremea“, asa mi-a zis un procuror.
- Care este, de fapt, miza acestei informatizari?
- Radioul era printre ultimele posturi publice din Europa din punct de vedere al informatizarii, pe acea vreme foloseam, pentru inregistrare, banda de magnetofon. Atunci, Consiliul de Administratie a luat o decizie normala, aceea de a comanda un studiu de fezabilitate, pe care l-a elaborat Institutul pentru Cercetari in Informatica. In baza acelui studiu, am elaborat un caiet de sarcini. Un mare capat de acuzare pare acum sa il reprezinte sursele de finantare pentru acest proiect. Pretul estimativ pentru ce doream sa facem a fost situat intre 3 si 10 milioane de euro. Daca aveam in cont banii astia, insemna ca trebuia sa nu mai luam taxa radio de la cetateni. In final, licitatia a fost castigata de firma care a avut cea mai buna solutie tehnica si cea mai buna solutie financiara.
- Ce va reproseaza Parchetul?
- Dupa patru ani, Parchetul imi spune ca nu era oportun sa informatizez institutia. In plus, DNA-ul imi mai reproseaza si ca informatizarea cu pricina s-a facut intr-o cladire care sta sa cada la primul cutremur, ceea ce nu este adevarat.