Am apreciat, inclusiv din acest colt de ziar consecventa cu care premierul Tariceanu a sustinut, timp de vreo doua luni, ca prioritatea Romaniei in acest moment o constituie organizarea alegerilor europarlamentare in mai a.c. A si somat in acest sens, atat pe presedintele Traian Basescu cat si pe liderul PSD, Mircea Geoana, ca fiecare sa intreprinda masurile cuvenite pentru ca referendumurile preconizate (cel pentru introducerea votului uninominal, respectiv cel pentru demiterea din functie a sefului statului) sa nu impiedice organizarea europarlamentarelor pe 13 mai. Dl Basescu a facut pasul de rigoare, dl Geoana, insa, nu. Acest lucru i-a permis premierului sa aprecieze ca „alegerile pentru Parlamentul European nu se pot desfasura intr-un climat perturbat de teme majore de conflict intern, iar sambata sa anunte decizia de a amana, pana in luna octombrie, aceste alegeri.
Sigur, potrivit tratatului de aderare a Romaniei la UE, noi suntem obligati sa tinem aceste alegeri cel tarziu pana la 31 decembrie 2007. Din acest punct de vedere nu ar fi o gaura in cer, suntem in interiorul termenului. Daca ne gandim insa ca adoptasem, ca urmare a unui consens al partidelor politice parlamentare, data de 13 mai, ca s-au angajat cheltuieli substantiale, ca partenerii bifasera deja aceasta data in calendarul intern, atunci nu putem spune ca aceasta amanare ne va aduce o mare comprehensiune si nici ca isi vor scoate cu totii palaria in fata noastra pentru a saluta exceptionala consecventa de care dam dovada.
Sa zicem ca trecem si peste asta, se vor obisnui, incetul cu incetul, si tarile membre ale UE, ca „pe cuvantul romanilor nu te prea poti baza din tinda pana-n poarta". Decizia amanarii nu convine clar PD (la ora la care scriu nu stiu inca ce reactie va avea acest partid si nici presedintele Basescu, nu stiu cu ce decizii se va fi soldat sedinta de guvern de luni), si nici chiar UDMR, dar ea nici nu e „lovita in plex", va suporta aceasta prelungire. In favoarea amanarii sunt, in mod evident, PSD, PRM, PC si, in buna masura, chiar PNL.
Care ar putea sa fie, insa, ratiunile, mai ales nemarturisite ale partidelor politice, pentru a amana aceste alegeri in toamna?
Mircea Geoana afirma extrem de ferm ca prioritatrea Romaniei la ora actuala nu o constituie alegerile pentru PE, ci rezolvarea starii de criza interna, survenita ca urmare a disfunctionalitatii in triunghiul Presedinte - Guvern, Presedinte - Parlament si Parlament - Guvern. PSD pare ca se afla in pozitie-cheie. Pe de o parte el vrea, in asociere cu PRM si PC, sa-l suspende pe Traian Basescu din functia de presedinte si sa declanseze un referendum pentru demitere. PSD nu face un secret nici din faptul ca spera ca, folosindu-se de o portita pe care Curtea Constiutionala a lasat-o intredeschisa, sa poata inca modifica legea referendumului in asa fel incat presedintele sa poata fi demis cu jumatate plus unu din totalul voturilor exprimate (nu din totalul cetatenilor cu drept de vot). Ceea ce nu marturiseste PSD sunt sperantele legate de acele 30 de zile misterioase in care Traian Basescu va fi suspendat, iar Nicolae Vacaroiu va fi, daca daca va fi, presedintele interimar. Pe de alta parte, PSD, desi flutura mereu amenintarea cu motiune de cenzura, nu indrazneste sa recurga la acest instrument de teama de a nu deschide o portita pentru alegerile anticipate.
Personal cred ca tactica PSD este gresita. Asocierea sa fara rezerve cu Partidul Romania Mare si cu Partidul Conservator (plin de refugiatii politici, care „se ascund" si cauta protectie din fel de fel de motive) nu cred ca ii atrage prea mult electorat. PC nu are ce sa dea, din cele doua-trei procente pe care cu greu le maI pastreaza, iar PRM cotizeaza, se pare, din greu, cu procente bune la partidul lui Gigi Becali, „Alegerea" lui Marian Vanghelie sef peste organizatia PSD din Bucuresti, are, se pare, de asemenea, un efect devastator mai ales in Transilvania, dar si in randul intelectualitatii si a celor care au asteptat din partea lui Geoana, Diaconescu, Rus, Corlatean si ceilalti din echipa noua, o reforma reala a stangii politice romanesti. Cu Vanghelie, in cel mai bun caz, se poate reveni la stadiul de la inceputul secolului 20.
Apoi, nu cred, indiferent de aliatii de moment, ca PSD va putea determina mari schimbari in structurile de putere in timpul celor 30 de zile de presedintie interimara (daca se va ajunge acolo). Iar daca ar reusi demiterea lui Traian Basescu, ceea ce nu este chiar o floare la ureche, ar urma in toamna, alegeri prezidentiale anticipate. In situatia asta ipotetica, vom avea un razboi in care nimeni n-o sa-si aminteasca de alegerile europarlamentare.
Nici PNL nu cred ca si-a calculat bine pasii. Mai intai ca nu vad prin ce minune, in urmatoarele patru-cinci luni, s-ar putea calma viata politica romaneasca. Nu stiu cum s-ar putea ca teme majore de politica interna sa nu perturbe atmosfera alegerilor europarlamentare. Apoi, eu am senzatia ca scorul pe care l-ar obtine PNL in mai, n-ar fi in nici un caz mai mic de cel pe care il poate obtine in octombrie. In sfarsit, dl Tariceanu renunta la o pozitie de maxima vizibilitate, aceea de a apara neclintit (nici macar de motiunea de cenzura cu care se tot joaca de-a bau-bau PSD si PC de o prea lunga perioada de timp) in a mentine ferm calendarul nostru european. Pozitia aceasta, de om politic in stare sa treaca peste interese prea de moment si prea legate de o persoana, un grup sau chiar un partid, ar fi putut aduce – mentine – propulsa PNL la nivelul dezideratului national.
Ceea ce surprinde la cele mai importante partide politice ale momentului: PNL, PSD, PD, este ca nici macar nu incearca sa vada cam care ar putea fi configuratia fortelor politice parlamentare, dupa alegerile din toamna lui 2008 si sa-si gandeasca miscarile de azi, raportandu-se la cele ce ar putea fi maine. Asa cum se pot citi lucrurile, din sondaje mai ales, dar nu numai, PC nu se va mai regasi in Parlamentul viitor (chiar daca azi cei 30 de deputati si senatori ai sai pot decide multe). Nici PLD-ul dlui Stolojan nu este pe cai asa de mari incat sa reziste pana la finalul cursei. Va intra, in schimb, PNG, PD, asa cum arata astrele, isi va mari numarul de parlamentari. In schimb, PSD, PRM si chiar PNL vor mai pierde din zestrea de care dispun azi. La UDMR, in pofida frecusurilor intracomunitare, apele Muresului si ale Oltului par a fi stationare.
Ce aliante ar trebui (sau ar putea fi) incheiate, la sfarsitul lui 2008, pentru a forma o majoritate stabila, confortabila. Un tandem PSD-PNL-UDMR nu va fi suficient. Nici unul PD-PSD-UDMR! Poate unul PD-PSD-UDMR! Poate va fi nevoie de un patrulater (nici rosu, nici negru, ci unul multicolor) PD-PSD-PNL-UDMR. Sau, cine stie, daca lucrurile evolueaza atat de nebunesc brownian ca in aceste zile, este posibil sa nu se poata forma un guvern fara participarea PNG.
Oricum, a face jocuri politice tinand cont doar de niste raporturi efemere, de scopuri care nu tin laolalta partidele decat cel mult pina in momentul atingerii lor, nu pare a induce prea mult optimism. Decat intr-un singur sens: se poate si mai rau!