Politica din epoca de piatra

Circula o butada: primul act politic notabil s-a inregistrat in epoca de piatra, in momentul cand preopinentii au inlocuit atacul cu bata in moalele capului cu injuratura. Socotita ca prima forma de dialog politic in istoria omenirii, injuratura s-a dovedit si cea mai rezistenta formula de intersectare a intereselor divergente, inainte ca ireversibilul sa se produca. Adica sa se trimita armatele la razboi sau, dupa caz si temperament, sa se verse tucalul plin in capul adversarului, comod, de la etaj, in vazul lumii si in prime-time.
Politicienii nostri se afla inca in acest stadiu. Asta stiu sa faca, asa stiu sa se comporte, acesta le este orizontul. Marginit, ca la inceputurile evolutiei, la halca de carne, unica miza care-i poate mana in lupta. Din ratiuni superioare ale unei gandiri geo-strategice am fost integrati in structurile europene si euro-atlantice. In speranta ca acest context nou va influenta in mod pozitiv evolutia mentalitatii clasei noastre politice, obligand-o cumva sa-si recentreze prioritatile in sensul asimilarii noilor valori si principii de joc.
Ce vedem acum este demonstratia pertinenta ca de-ai nostri nu s-a lipit nimic. Si nici sperante nu sunt ca asa ceva s-ar putea intampla intr-un orizont de timp previzibil. Alta explicatie nu poate sa existe pentru acest spectacolul degradant si teribil de trist de acum. Propunerile si
contra-propunerile de referendum pe teme esentiale, argumentele constitutionale, fac parte nu dintr-o lupta politica pentru binele superior al natiei, ci din tesatura unei batalii suburbane intre interese personale sau de grup, cel mai adesea cu motivatii economice din ce in ce mai vizibile.
Cine a pierdut deja? In primul rand, in bloc, institutiile statului, ridiculizate, persiflate, acuzate, demonetizate. In acest moment nu exista nici o institutie majora a statului de drept care sa nu fi suferit pierderi majore de credibilitate, fie acuzate ca fac jocuri politice evident partizane, fie ca au acoperit enorme fapte de coruptie, fie ca sunt pline de fosti securisti mascati sub faldurile sutanelor, fie....alegeti dumneavoastra, caci aveti de unde. Nu exista nici un lider politic care sa nu fi fost improscat cu noroi si a carui viata publica sau privata sa nu fi fost pusa sub semnul intrebarii, fie acuzat de coruptie, fie de infidelitate conjugala, fie de apartenenta la grupuri oculte de interese de toate felurile... Nu exista o organizatie credibila la nivelul societatii civile care sa se ocupe de altceva decat de imixtiuni pe cat de deschise, pe atat de partizane, in scarmaneala politica. Liderii sai auto-proclamati sunt subiect al contestatiei eficiente. Vezi cazul plagiatului Liiceanu.
Atunci in cine se mai poate crede? Pe cine legitimeaza Romania ca interlocutor si pe baza caror valori? In conditiile in care am reusit performanta ca, doar in cateva luni de existenta in UE, sa incepem sa implicam activ grupurile politice din Parlamentul European in mizeria noastra de acasa, nu trebuie sa ne mire ca, la Bruxelles, subiectul Romania este pus sub semnul unei mirari si neintelegeri continue. Ce nu pricep ei este cum se poate ca politicienii nostri sa aiba ca prioritate absoluta operatiunea de discreditare reciproca si nu elaborarea cadrului institutional care sa permita alocarea banilor comunitari.
Am mai fost martor la asemenea tip de nedumerire politicoasa si dispretuitoare. Pe vremea guvernarii CDR. Fenomenul se repeta. Se adanceste. Si nimanui, acasa, nu pare sa-i pese. Sa fi fost vizionari colegii de la Academia Catavencu cu rubrica "Am intrat in UE. Cum iesim?".

---

Despre autor: