Eu, unul, nu ard de nerabdare sa-mi exercit dreptul de alegator european. Ceea ce m-ar interesa - minimal! - e sa ma stiu reprezentat, ca roman, de persoane care stiu perfect, cel putin, o limba straina si au despre Europa mai mult decat ideea ca e „un continent".

Din cate ii cunosc eu (si din ce-am vazut ultima oara cand am fost in satul in care am copilarit si in care, azi, mai am doar morminte), pe cei mai multi tarani din Lisa nu-i intereseaza „Europa". Vor fi auzit, probabil, la televizor (fiindca acum noutatile nu mai sunt aduse la cunostinta cu goarna), ca „domnii de la Bruxelles" nu au toti aceeasi viziune despre viitorul Europei, dar pe ei nu „continentul" ii intereseaza. Ii intereseaza Italia. Spania. Sau Germania. Adica, tarile de unde primesc scrisori si telefoane de la cei plecati. Si, poate, unde ii bate gandul si pe altii sa plece.

Fenomenul „bajeniei" e fara precedent in Lisa. Altadata, evenimentele erau strict „locale". Putrezeau cartofii in pamant din pricina ploilor? Se va usca fanul la timp? Istoria intra in sat doar in vreme de razboi. In fata primariei exista un modest monument de ciment, cu o acvila in varf. Pe cele patru laturi ale lui sunt scrise pe placi de marmura numele celor morti in cele doua razboaie mondiale. Azi, insa, „lumea" s-a largit. Orizonturile au fost sparte. In nenumarate curti din Lisa creste, nestingherita, iarba. La ferestre, au fost batute scanduri in cruce, iar, inauntru, panzele de paianjen se intind, probabil, peste icoanele patate de muste. Stapanii acestor case sunt undeva prin Italia. Sau in Spania. Unii si-au luat si copiii. Semn ca nu mai au de gand sa se intoarca. In Anglia au ajuns doar vreo doi. Si nu se stie daca vor ramane acolo. Englezii nu-i prea privesc bine pe romani. Dar istoria n-a intrat nici azi in Lisa, desi barbatii pleaca aproape ca in timp de razboi. Europa, ca atare, nu e nici problema tinerilor care parasesc satul, nici a batranilor care raman sa ingrijeasca, asa cum pot, cimitirele. Europa e problema „domnilor de la Bucuresti" care se cearta acum pe tema „alegerilor europene".

Imi amintesc dintr-un roman politist citit pe vremuri un episod care ilustra perspicacitatea lui Sherlock Holmes. In timp ce toata lumea se inghesuia sa desluseasca intelesul unui cuvant incomplet, celebrul detectiv studia inaltimea la care fusese scris acel cuvant.

Cam asa stau lucrurile si cu alegerile europene in legatura cu care se face acum un tapaj monstruos. Ne bulucim toti in fata televizoarelor sa vedem cum va evolua infruntarea dintre Basescu si PD, pe de o parte, si Tariceanu si PNL, PSD, PRM si PC, pe de alta parte, referitoare la data alegerilor. Si nimeni, dar absolut nimeni, din cate vad, nu-si pune o problema elementara. Ce vrem, in fond, de la aceste alegeri? Vrem sa aflam cum stau partidele, la ora actuala, in preferintele romanilor? Dar, oare, locurile partidelor in top reprezinta scopul nostru? Sau vrem sa fim bine reprezentati in parlamentul Europei? La urma urmei, s-a gandit cineva ce contributie putem aduce noi in „diversitatea" dintr-o Europa unita? Sau nu vom avea nici una? Vom duce in Europa doar spectacole de folclor dubios? Vom canta manele Europei? Le vom povesti europenilor despre Dracula si despre Ceausescu? Sau tinem sa le amintim de Bratianu si de Titulescu? Multi tarani din Lisa prefera, se pare, sa se integreze individual, ca persoane, in Europa, sa-si faca un rost, daca au noroc, acolo unde se duc. Dar cei care raman asteapta ca statul sa aiba grija de viitorul lor european.

D-l Vasile Blaga se bate cu pumnul in piept ca, „tehnic", e in grafic in ce priveste pregatirea alegerilor. Zau? Totul e pregatit? Precizez: nu ma intereseaza ce motive au cei care vor amanarea alegerilor. E posibil ca la mijloc sa nu fie decat meschine calcule electorale. Dar intrebarile pe care mi le pun eu nu tin de calendar. Sunt de alta natura. Le-a explicat cineva romanilor diferenta dintre alegerile obisnuite si alegerile pentru parlamentul european? Le-a explicat cineva ca, de data aceasta, nu ne putem permite sa alegem indivizi de genul lui Vanghelie? Le-a explicat cineva ca, oricat de simpatic ar fi d-l Becali, la Bruxelles nu poti convinge pe nimeni discutand doar cu ajutorul mainilor? Le-a explicat cineva (am vrut sa evit azi numele d-lui presedinte, dar n-am incotro) ca nici engleza de balta a lui Traian Basescu n-are trecere la Bruxelles? Si ca orice mandat european incredintat cuiva care n-a auzit de Talleyrand, chiar daca n-are nici un dram din inteligenta lui, inseamna o sansa ratata pentru Romania? Pe scurt: vom face alegeri europene gandindu-ne la felul in care ne concepem noi romanii calitatea de „europeni" sau pentru a mai adauga un episod balciului intern?

Azi, e 13 martie. Mai sunt exact doua luni pana la 13 mai. Si inca n-am auzit pe nimeni vorbind de binele sau de raul pe care si-l poate crea Romania prin niste alegeri „europene" in care ar conta scandalurile, patimile si urile locale. Cred ca ar fi timpul ca, macar, de data aceasta sa ne luam in serios. Vrem sa trimitem la Bruxelles niste indivizi care sa motaie, pe bani grei, pe niste fotolii europene? Sau vrem sa trimitem acolo niste oameni capabili sa vorbeasca (da, sa vorbeasca, fiindca si oratoria poate face istorie) despre problemele de fond ale Romaniei (inclusiv ale taranilor din Lisa) si despre ce fel de Europa am vrea noi sa fie Europa?