Sambata, pe stadionul Ghencea II, reprezentativa de rugby a Romaniei a facut uitata prestatia mai putin reusita din fata Georgiei, trecand de Spania cu scorul de 50-14. „Tricolorii” au marcat nu mai putin de 8 eseuri. Meciul a contat pentru Cupa Europeana a Natiunilor. Urmatorul meci al selectionatei noastre va avea loc saptamana viitoare, in deplasare, cu Cehia.

Dupa infrangerea oarecum rusinoasa din primul meci al actualei editii a CEN, 18-20 contra Georgiei, rugbystii romani si-au intrat in mana si au zdrobit, sambata, un adversar modest, Spania, cu 50-14. Jucatorii nostri au intrat bine in meci si au inscris primul eseu prin Cristi Petre transformat de Danut Dumbrava, dupa numai 6 minute de joc. Dupa alte 10 minute, Fercu a reusit a doua incercare pentru Romania.