Deschideti televizorul, rasfoiti o gazeta si veti identifica lejer o atitudine nihilista fata de ceea ce numim indeobste „poporul roman". Eu insumi am utilizat frecvent in aceasta rubrica un astfel de ton. Fireste, traim vremuri de rearanjare tectonica a straturilor sociale, de modificari genetice ale moravurilor, in care fiecare roman mai mult sau mai putin patriot face eforturi de repozitionare in marele trib national. Ca oriunde si oricind, in astfel de conditii, mitocania si arivismul ies la iveala purulent ca lava scuipata dintr-un vulcan ce a fost multa vreme inactiv. Egalitarismul fortat al comunismului a generat in conditii de libertate o decompresie teribila a vanitatilor. Romanii au descoperit fascinati gustul diferentelor omologate de posesie si, iata, agora s-a umplut dintr-o data de mitocani dornici sa-si exhibeze proprietatile. Totusi, atunci cind genul acesta de indignare care se revendica din dezamagire prinde crusta si se solidifica ireversibil, nihilismul devine o forma de sabotaj. Nu vreau sa pomenesc numele celor citiva lideri de opinie care apar des la televizor pentru a spune de fiecare data ca „Spaga e totul in Romania" sau „Romanii sint cel mai puturos popor". Variatiile acestui registru al lamentatiilor acuzatoare traite sub zodia sinceritatii mi se par, dincolo de un anume prag, foarte daunatoare la adresa micului nostru spirit colectiv. Spuneti-i unui om slab si neincrezator ca e cel mai puturos si las din lume si s-ar putea chiar sa devina. Marturisesc ca am scris acest text din cauza unui fermier roman, pe care l-am vazut duminica dimineata, la emisiunea ,,Ferma’’ de pe TVR 2. Un roman care nu daduse spaga, era de o harnicie teribila, crestea vaci si transmitea empatic bucuria de a munci.