Prima etapa a procesului de beatificare a fostului papa Ioan Paul al II-lea se va incheia pe 2 aprilie, exact la doi ani dupa decesul sau, a anuntat, sambata, vicarul Romei, Camillo Ruini, intr-o scrisoare oficiala citata de agentia italiana de presa ANSA. Cardinalul Ruini noteaza ca ancheta diocezei cu privire la „servitorul Domnului, Ioan Paul al II-lea, se va putea incheia in data de 2 aprilie", precizand ca o mesa in memoria defunctului Suveran Pontif va fi celebrata cu aceasta ocazie in Piata Sf. Petru.
Odata cu incheierea acestei prime etape, dosarul procesului de beatificare va fi preluat de Congregatia pentru cauza sfintilor. AFP precizeaza ca, din 8 aprilie 2005, in timpul funeraliilor lui Karol Wojtyla, decedat cu sase zile mai inainte, mai multe banderole pe care era scris „santo subito" (sanctificare imediata) aparusera in multimea de credinciosi.
In data de 13 mai 2005, Benedict al XVI-lea, autoriza demararea procesului de beatificare, fara a mai astepta termenul regulamentar de 5 ani, iar in data de 28 iunie, Vicariatul Romei, dioceza papala, a inaugurat in mod solemn instanta insarcinata cu instrumentarea unui dosarului. In timpul primei etape a anchetei desfasurate in Polonia, au fost audiati in spatele usilor inchise, numerosi martori, printre care fostul presedinte polonez Lech Walesa dar si generalul Wojciech Jaruzelski. Recunoasterea unui miracol este de asemenea necesara pentru ca procesul de beatificare sa fie complet.
Marturia in acest sens a unei calugarite franceze, convinsa de faptul ca a reusit sa invinga in mod miraculos maladia Parkinson datorita lui Ioan Paul al II-lea, cu numai cateva saptamani inainte de decesul acestuia, face inca subiectul unei anchete.
Potrivit unor surse de la VaticanIoan Paul al II-lea va fi beatificat
Prima etapa a procesului de beatificare a fostului papa Ioan Paul al II-lea se va incheia pe 2 aprilie, exact la doi ani dupa decesul sau, a anuntat, sambata, vicarul Romei, Camillo Ruini, intr-o scrisoare oficiala citata de agentia italiana de presa
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Potrivit unor surse de la VaticanIoan Paul al II-lea va fi beatificat":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
