Chiar daca in SUA si Canada, unde a fost difuzat, filmul "Mormantul pierdut al lui Iisus" nu a starnit ecoul scontat de realizatori si producatori, postul de televiziune german Pro7 (disponibil in Romania pentru abonatii UPC pachet Extrabasic, respectiv abonatii RCS/RDS, pachetul Extra) s-a gandit sa-l cumpere si sa-l difuzeze….taman in Vinerea Mare, adica pe 6 aprilie, de la ora 17.30. Prin urmare, cei care vor sa vada documentarul echipei Jams Cameron-Simcha Jacobovici, considerat de cei mai multi crestini o blasfemie, mai au de asteptat vreo trei saptamani. Pana atunci, merita semnalata demonstratia facuta de "Y-Jesus magazine", prin care sunt demontate punct cu punct argumentele realizatorilor filmului, cum ca sarcofagele descoperite ar fi adapostit osemintele Sfintei Familii. Astfel, in legatura cu numele de pe sicrie exista mari controverse. Regizorul Jacobovici baga mana-n foc ca pe osuarele prezentate la New York scrie Jesua fiul lui Iosif (adica Iisus) si Mariamene e Mara (identificata, in baza cautarii pe… Google, ca fiind Maria Magdalena). Multi experti sunt insa de cu totul alta parere. Parte din inscriptii sunt in aramaica, parte – in ebraica, iar altele – in greaca, ceea ce arata ca inhumarile au avut loc in perioade istorice diferite. In plus, numele descifrat drept Iisus este citit ca "Hanun" de Stephen Pfann, specialist in probleme biblice de la Universitatea din Ierusalim, deoarece scrijeliturile in piatra lasa loc de interpretari. Si chiar daca acolo ar scrie Jesua (adica Iisus), tot n-ar insemna mare lucru, fiindca dr. Craig Evans, autor al lucrarii "Iisus si osuarele", spune ca numele a mai fost intalnit si in alte aproximativ 100 de morminte descoperite in zona Ierusalimului. In alte 200 de asemenea grote funerare s-au gasit sarcofage cu inscriptia Iosif, iar 25% dintre femeile primului secol se chemau Maria. La randul sau, expertul in Noul Testament Richard Bauckham afirma ca prima mentiune a legaturii "Mariamene- Maria Magdalena" este facuta de un carturar nascut in anul 185, ceea ce arata ca, la moartea sa, Maria Magdalena nu era cunoscuta sub acest nume. Pe de alta parte, dr.Evans afirma chiar ca grota identificata de echipa lui Cameron drept "Mormantul pierdut al lui Iisus" ar fi adapostit, conform obiceiurilor vremii, osemintele a… 35 (!) de indivizi diferiti, ceea ce face ca gradul de contaminare sa fie foarte mare. In plus, ceea ce e foarte important, realizatorii documentarului n-au avut la dispozitie ramasitele pamantesti din sicrie, fiindca acestea au fost inmormantate de autoritatile israeliene intr-un loc neprecizat, dupa descoperirea grotei, in 1980. Asta inseamna ca probele ADN pe baza carora Simcha Jacobovici si compania isi sustin povestea despre Iisus muritorul, sotul Mariei Magdalena si tatal unui anume Iuda, au fost recoltate din interiorul sarcofagelor! Or, la vechimea acestora si la cat de firave si deteriorate sunt reziduurile biologice, cum sa pretinzi ca precizia testului ADN este de 1 la 600 de milioane? Si tot aici se pune intrebarea: cum poate fi demonstrata stiintific identitatea respectivului Jesua cu personajul biblic, cata vreme Cartea Cartilor nu ofera si…formula ADN-ului divin, cu care sa se compare cel prelevat din osuare? Richard Bauckham are indoieli si in privinta legaturii maritale dintre Jesua si Mariamene, invocata de echipa lui James Cameron. Faptul ca probele ADN nu indica o rudenie apropiata nu inseamna neaparat ca erau sot si sotie, deoarece putea fi legati pur si simplu prin tatii lor. Specialisti in probleme biblice, citati de "Y- Jesus magazine", atrag totodata atentia ca, daca ar fi fost suficient de instarita pentru a-si permite un asemenea mormant, ceea ce nu era cazul, familia lui Iisus l-ar fi avut in locul de bastina, adica Nazareth, si in nici un caz la Ierusalim. Cercetatorul antropolog Joe Zias spune ca obiceiurile vremii era sa fii inmormantat in locul de unde te tragi, nu aiurea. Prin urmare, povestea "Mormantului pierdut" i se pare expertului o facatura. Un alt argument care contrazice asa-zisul documentar ar fi incapacitatea autoritatilor romane ale vremii, de a descoperi grota, desi soldatii au cautat atunci trupul lui Iisus prin tot Ierusalimul. In plus, cum ar fi acceptat apostolii si alti mii de credinciosi sa se lase martirizati in numele unei inselatorii privind Invierea? Si de ce liderii evrei, adversari ai Mantuitorului, n-au scos la iveala mormantul care le-ar fi sustinut teoria ca Iisus nu era Mesia? In fine, arheologul Amos Kloner, unul dintre cei mai reputati specialisti in problemele primului secol, este convins ca filmuletului ii lipsesc standardele stiintifice, fiind facut exclusiv in scopul de a aduce bani. Asa se explica si lansarea documentarului taman in preajma Pastelui crestin, Sarbatoarea Invierii Domnului.
Filmul "Mormantul pierdut al lui Iisus", difuzat in Vinerea Mare!
Chiar daca in SUA si Canada, unde a fost difuzat, filmul "Mormantul pierdut al lui Iisus" nu a starnit ecoul scontat de realizatori si producatori, postul de televiziune german Pro7 (disponibil in Romania pentru abonatii UPC pachet Extrabasic, respec
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Filmul "Mormantul pierdut al lui Iisus", difuzat in Vinerea Mare!":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
