Vocabularul nostru politic ar fi trebuit sa integreze, deja, conceptul relativ simplu de Consiliu al Uniunii Europene. Reuniunea tocmai a avut loc la Bruxelles, pe durata a doua zile. Ne-am dus, si cu Presedinte si cu Premier, fiecare cu avionul sau, se intelege. Ce-am inteles si cu ce ne-am ales?
Institutia reprezinta modalitatea de manifestare, la cel mai inalt nivel, a puterii executive a statelor membre, in cadrul Uniunii Europene. Activitatea ei se desfasoara prin reuniuni, una de primavara si alta de toamna. Ceea ce la televizor pare doar o fataiala de simandicoase figuri ale liderilor europeni, este, in realitate, punctul final al unor intense si adesea dificile consultari, evaluari, negocieri si elaborari de proiecte pentru politicile pe care Uniunea le va promova. Presedintia Germana nu s-a dezmintit nici de aceasta data: metodica, serioasa, cu perspectiva. Documentul care sintetizeaza concluziile Consiliului are nu mai putin de 25 de pagini si ar trebui sa fie miezul activitatii guvernamentale in Romania, in lunile care urmeaza, dupa cum este si in restul Europei. Ar trebui sa fie obiect de informare publica si de dezbatere. De ce? Pentru ca vorbeste despre subiectele care fac cu adevarat agenda „cetateanului european", deci si a alegatorului roman, chiar si asa sarac si marginal cum este el.
Documentul este structurat pe trei sectiuni, de unde se vede ca birocratia Uniunii europene, chiar si la cel mai inalt nivel, nu da pe dinafara de inventivitate: Strategia Lisabona pentru crestere economica si crearea de noi locuri de munca; Reglementari mai bune si O politica integrata energetica si de mediu. Sa le luam pe rand, ca la moara.
Strategia de la Lisabona, revizuita deja de Comisie si Consiliu este „planul master" al Uniunii, de la care se asteapta cresterea sanselor Europei de a se mentine intre promotorii si castigatorii bataliei pentru viitor. O economie ale carei performante sa tina pasul cu competitia drastica a Statelor Unite si a noilor hiper-puteri emergente: China si India. Competitivitate bazata pe producerea si exploatarea inovatiei si a cercetarii, pe dezvoltarea si utilizarea stiintei, capabila sa genereze noi locuri de munca, sa ofere sanse pentru dezvoltare a cetatenilor, a comunitatilor si a natiunilor europene. Este o strategie bazata pe „mai multa Europa", adica pe intarirea pietei unice si a competitivitatii produselor sale, pe cuplarea economiei cu inovatia, cercetarea si invatamantul. Din pacate, adevarul despre Strategia de la Lisabona este ca seamana suparator de mult cu planurile cincinale ale „real-socialismului" – pline de obiective marete si schioape rau cind e vorba de legatura dintre premise si concluzii. Sau altfel spus, nici Uniunea Europeana nu a scapat de sub incidenta Adevarului Definitiv si Imuabil, conform caruia: „Planu-i plan si treaba-i treaba!" De data aceasta, Consiliul a avut, totusi, ceva motive de optimism. Cresterea economica la nivelul UE, pentru 2007, este estimata la 2,7%, implicand crearea a circa 7 milioane de locuri de munca in 2007-2008 si o crestere a ratei de folosire a fortei de munca, de la 64% in 2005, la 66% in 2008. Evident, nimeni nu poate spune cu siguranta ca acestea sunt rezultate directe ale „ilustrei" strategii de la Lisabona, sau daca se datoreaza politicilor locale, ale guvernelor statelor, ori au rezultat dintr-o combinatie de elemente conjuncturale. Ceea ce merita a fi retinut este ca Romania, la fel cu celelalte state membre, ar trebui sa prezinte un raport privind Programul National de Reforme, care sa indice masura in care obiectivele Lisabona au fost integrate in politicile guvernamentale curente. Desigur, cineva se va stradui, dintr-un obscur birou al Guvernului, sa puna pe hartie ceva cuvinte mestesugite, ca sa nu cadem prin neprezentare la proba extemporal. Chestiunea este ca o asemenea analiza ar trebui totusi facuta, daca nu de Guvern, care este ocupat cu tot felul de alte lucruri, macar de opozitie, iar daca nici opozitia nu poate, macar de centrele independente de expertiza si analiza a politicilor economice, financiare, educationale, de cercetare si sociale.
Cea de-a doua sectiune se ocupa de o tema tot mai dificila politic si tot mai ruinatoare pentru credibilitatea institutiilor Uniunii Europene: consecintele birocratice ale activitatii de legiferare si reglementare. Coeficientul de „ineficienta birocratica", sau daca vreti de eficienta al activitatii de bagat bete-n roate celor care vor sa faca ceva, a atins cote alarmante, iar lucrurile sunt semnalate nu de ieri de azi, ci de mai bine de un deceniu. Intr-un tarziu, decidentii politici par totusi hotarati sa salveze masinaria Uniunii, asumand o reducere cu 25% a incarcaturii birocratice generata de activitatea normativa a Uniunii. Statele sunt invitate
sa-si asume tinte individuale, desigur, cel putin la nivelul ridicat de stacheta Uniunii. Credeti ca vom avea anul acesta un program guvernamental pentru reducerea cu 30% a activitatii birocratice? De cerut, ni s-a cerut, in orice caz! In sfarsit, cea de-a treia sectiune este dedicata politicilor energetice si de mediu. Un capitol de care comentatorii s-au agatat de predilectie, pentru ca „da bine" in cadru, sau in pagina! In realitate, desi obiectivele sunt generoase si Europa se poate lauda ca a castigat concursul pentru „Cel mai frumos plan ecologic, din lume", realitatea va fi lasata de capul ei pentru ca aici, in Europa ca si in Statele Unite, in China sau in India, nici un politician nu este dispus sa sacrifice cresterea economica si profitul de dragul scaderii noxelor din aerul continental. In sfarsit, intr-un apendice dedicat Relatiilor Internationale, documentul indica interesul Europei pentru Orientul Mijlociu si Summitul Africa-EU. Jalnic, dar atat poate deocamdata Europa pe acest plan.
Va las pe dumneavoastra sa faceti legatura dintre aceasta agenda si ceea ce politicienii nostri spun si fac, dupa acest Consiliu de primavara al Uniunii. Iar daca nu gasiti niciuna, sa nu va speriati prea tare, nu sunteti singurii!