Povestea unui cetatean care si-a propus sa se bazeze numai pe lege.

La inceputul lunii ianuarie, in plin scandal iscat de rezultatele concursului CNC, dupa ce fusesera respinsi tineri regizori premiati in strainatate, m-am decis sa fac un experiment, sa vad cum functioneaza legea si cum este ea respectata de autoritati. Pe scurt, am demarat o actiune care se baza pe Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public, conform careia orice simplu cetatean poate sa ceara unei institutii publice informatii, iar aceasta e obligata sa i le ofere in termen de zece zile sau, daca informatiile cerute sint mai complexe, in maximum 30 de zile.

La vremea respectiva, mai multi specialisti din lumea filmului se aratau surprinsi de prezenta in juriul CNC a citorva personaje aparute din neant si care nici nu facusera ceva care sa le recomande pentru o asemenea pozitie. Exista suspiciunea ca unii membri fusesera pusi in juriu pe alte criterii decit cele profesionale.

Pornind de la acest lucru, am adresat Ministerului Culturii o cerere in baza legii mai sus amintite, in care solicitam sa mi se comunice exact criteriile in numirea fiecarui membru din juriul CNC. Si, pentru a nu se omite vreun nume, dadeam in cererea mea si lista acestor membri, asa cum aparea in documentele CNC: Constantin Chelba, director de imagine; Dinu Tanase, regizor si producator; George Balaita, scriitor; Radu Nicolau, scenograf; Marin Vladimir, distribuitor. Ceea ce solicitam eu era ca in dreptul fiecarui nume sa fie scrise motivatiile pe care le-a avut ministrul Adrian Iorgulescu cind a facut numirile pentru juriul CNC (de tipul X - „pentru merite deosebite in dezvoltarea cinematografiei etc.").

Desigur, ca jurnalist, puteam sa obtin informatiile respective „prin mijloace specifice". Puteam sa dau niste telefoane la oameni pe care-i cunosc in minister si sa aflu ceea ce-mi doream „pe surse". Am preferat, totusi, sa pun in paranteza avantajele pe care mi le da meseria de ziarist sau „pilele" si sa vad unde ma duce drumul asfaltat al legii. Asa, ca experiment. Sint un simplu cetatean care se lasa pe mina legii si nimic mai mult.

„Complexitatea cazului"

Dupa zece zile am primit un e-mail de la Liliana Coman, „referent Compartimentul Informatii Publice", in care mi se spunea ca solicitarea mea fusese inregistrata cu numarul 10/L.C./18.01.2007 si ca este in masura sa-mi comunice urmatoarele: „Avind in vedere complexitatea acestui caz, Ministerul Culturii si Cultelor, considera necesara efectuarea unei analize aprofundate asupra tuturor aspectelor ridicate de dumneavoastra. In aceste conditii, si avind in vedere dispozitiile articolului 7 alineatul 1, teza II din Legea nr. 544/2001, va informam ca raspunsul la solicitarea dumneavoastra urmeaza sa va fie transmis miine 1 februarie 2007". (Ma fac ca nu am vazut virgula dintre subiect si predicat intr-un text scris de o reprezentanta a Ministerului Culturii...)

Desi nu am prea inteles cum „complexitatea acestui caz" poate fi rezolvata in doar inca o zi, mi-am spus ca, iata, lucrurile se misca in directia normala. Si am asteptat cu interes ziua urmatoare.

Manevra „copy/paste"

A doua zi, dupa cum mi se promisese, am primit raspunsul care, cu siguranta, trebuia sa fie pe masura „complexitatii cazului".

Cind colo, ce-mi este dat sa citesc?

Imi sint reproduse mai intii „prevederile art. 40 din Ordonanta Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia" in care se stabileste ca membrii sint alesi de ministru, dupa consultarea uniunilor si asociatiilor din domeniul industriei cinematografice, dar ca „nu este obligatoriu ca in componenta comisiilor de selectie sa intre doar reprezentanti ai acestor uniuni". (Mersi, citisem si eu legea.) Apoi, mi se ofera marea informatie pretioasa. Adica, daca nu o stiam, lista cu membrii juriului. „Componenta comisiei la care faceti referire a fost: Dinu Tanase - regizor si producator din partea UPFAR, George Balaita - scriitor, Marin Vladimir - distribuitor, Constantin Chelba - director de imagine, din partea ACRO, si Radu Nicolae - scenarist, din partea AROFT." Si cu asta, basta. Ma intreb, avind in vedere „complexitatea cazului", de ce a mai fost nevoie de inca o zi pentru formularea unui raspuns care nu facea altceva decit sa reproduca papagaliceste legea si lista cu membrii juriului.

E adevarat, fata de lista pe care o dadusem eu insumi in cererea mea, aveam informatia suplimentara ca unele nume sint „din partea UPFAR, ACRO, AROFT" - suna interesant aceasta limba straina... Sa zicem ca in cazul acestora nu ar mai fi fost nevoie de justificarea numirii lor (desi propunerile venite din partea uniunilor au un caracter consultativ, iar ministrul trebuie sa fi avut propriile lui criterii in luarea deciziei finale). Ce se intimpla insa cu celelalte persoane?

I-am trimis reprezentantei Compartimentului Informatii Publice un mesaj in care-i atrageam atentia ca nu a raspuns la solicitarea mea si ca astept raspunsul in termen de 30 de zile lucratoare de la data inregistrarii cererii, dupa cum spune legea. Am semnalat acest lucru si celor de la Biroul de relatii cu presa din cadrul ministerului. Cind s-a apropiat termenul si, apoi, dupa expirarea lui, le-am trimis tuturor alte mesaje in care le aminteam ca au datoria legala sa-mi raspunda. Din pacate, fara nici un ecou. Tacere totala.

Iata saga unui cetatean care se decide sa ia calea legii.

Dincolo de faptul ca Ministerul Culturii incalca fara sa clipeasca legea, ramine intrebarea: „Oare membrii juriului CNC nu au fost numiti de ministrul Adrian Iorgulescu pe alte criterii decit cele profesionale?". Felul „invaluitor" in care a fost evitat raspunsul si tacerea ulterioara nu ne pot conduce decit spre un singur raspuns.