Dupa dezmembrarea URSS si caderea comunismului o relatie de "antanta" cordiala parea ca s-a instaurat, in "epoca Eltin", intre Kremlin si Washington. In Rusia, epoca a fost marcata de ascensiunea marilor oligarhi mafioti si de o rapida decadere economica si sociala. Situatia s-a schimbat, insa, radical, odata cu ascensiunea lui Vladimir Putin. Un partener de dialog mult mai dificil pentru neoconservatorii Adminstratiei Bush, care promoveaza o strategie mult mai agresiva decat cea a democratilor lui Clinton. "Doctrina Bush" i-a pus serios pe ganduri pe geopoliticienii si analistii rusi, care vad in ea expresia vointei SUA de a-si specula in scopuri ofensive pozitia de "singura super-putere militara".
Ofensiva lui Putin
In decembrie 2001, Administratia Bush a abrogat in mod unilateral "Tratatul ABM", dintre Rusia si SUA. A urmat Afganistanul (2002) si Irakul (2003). Iar acum, in pregatire, Iranul (2007). Aceasta ofensiva militara este insotita de o politica de sanctiuni economice dure si de izolare a statelor de pe "axa raului".
In ultimii ani, Rusia a contabilizat cu atentie toate semnalele nelinistitoare de peste Ocean. Si acestea nu au fost putine, de la controlul global asupra petrolului, la stabilirea unor baze americane in spatiul Eurasiei, de la modernizarea rapida a flotei de submarine, la constituirea comandamentului pentru misiunile strategice ale bombardierelor B-52. Teoriile neoconservatorilor de la Washington cu privire la razboaiele preventive sau la justificarea utilizarii armamentului nuclear (considerat pana acum strict un instrument de "descurajare") constituie tot atatea motive de ingrijorare pentru Moscova. Care se teme ca, in ciuda declaratiilor diplomatice linistitoare, Statele Unite urmaresc un singur tel: sa obtina "suprematia nucleara".
La "Conferinta de Securitate" de la München, din 10 februarie 2007, Vladimir Putin a criticat extrem de dur politica "hegemonica" americana. El a vorbit despre o lume unipolara, cu un singur centru de autoritate, un singur centru de forta, si un singur centru de luare a deciziilor. O lume "cu un singur stapan". Este pentru prima data, dupa 1991, cand un presedinte al Rusiei ataca direct politica Statelor Unite.
"Astazi suntem martorii unui cert hiperuz de forta militara in gestionarea relatiilor internationale, care va arunca lumea in abisul conflictelor permanente", a declarat Putin. El a adaugat: "Vedem astazi un dispret din ce in ce mai mare fata de principiile de baza ale legilor internationale. Un stat, si ma refer la SUA, si-a depasit demult granitele si in repetate randuri."
Putin a avertizat asupra consecintelor imprevizibile ale noilor arme spatiale, o noua zona de confruntare intre marile puteri: "Este imposibil sa nu dezaprobam aparitia unei noi generatii de arme high-tech, mai ales in spatiul cosmic. Razboiul stelelor nu mai este doar o fantezie, este o realitate. In opinia Rusiei, militarizarea spatiului cosmic va avea consecinte imprevizibile, ce vor provoca inceputul erei utilizarii armelor nucelare." Referire directa la scutul american antiracheta, gazduit, in Europa, de Cehia si Polonia. Un sistem care "va crea neliniste", a avertizat Putin.
Suspiciuni legate de "scutul" american din Cehia si Polonia
Generalul de brigada Patrick J. O'Reilly, adjunctul al "Missile Defence Agency" din cadrul Pentagonului, a facut publice, la 29 ianuarie a.c., planurile Statelor Unite de a desfasura rachete antibalistice in Europa, pana in 2011. Sistemul de rachete ar avea sarcina de a proteja instalatiile militare ale SUA si NATO din Europa impotriva unor atacuri lansate din Orientul Mijlociu. Rusia nu a fost mentionata in nici un fel. Totusi, Moscova se simte vizata direct. Si sustine ca amplasarea "scutului" american atat de aproape de granitele Rusiei tradeaza intentii ostile.
Remarcile critice lansate de Putin la München au provocat "uimire" la Departamentul de Stat. Diplomatii americani au asigurat, din nou, ca Rusia nu are nici un motiv sa se ingrijoreze din cauza unui sistem pur "defensiv". Conceput strict pentru a zadarnici un eventual atac din centrul fierbinte al fundamentalismului islamic, cel mai probabil din Iran.
Kremlinul considera ca aceste explicatii sunt cusute cu ata alba. State ca Afganistanul, Irakul sau Iranul nu au capacitatea de a pune in primejdie, nici macar pentru o clipa, securitatea teritoriului american. Sa ameninte, oare, rachetele iraniene instalatiile NATO din Europa? Atunci, se intreaba rusii, de ce nu este instalat scutul in Turcia? Care se afla mult mai aproape de Iran, este tara membra NATO si gazduieste baze americane.
De ce Polonia si Cehia? Si de ce acum?
Strategii de la Moscova sunt demult convinsi ca Washingtonul are planuri de lunga durata impotriva Rusiei. Si ca alegerea amplasementelor sistemelor de rachete "anti-balistice", asa-zis "defensive", ar putea sa faca parte din aceste planuri.
Pentru Kremlin un lucru este clar: "razboiul rece" nu a incetat niciodata. Sub forme acoperite, el a continuat neabatut sub mandatele succesive ale lui G.H.W. Bush, Bill Clinton si G.W. Bush. Iar reluarea proiectului "Razboiului Stelelor" - initiat si abandonat in anii '80, de Ronald Reagan - le trezeste rusilor cele mai negre suspiciuni.
Intr-adevar, "scutul anti-racheta" american este concretizarea unei idei avansate de Pentagon in 1983, in plin razboi rece. Aceasta viza interceptarea si detonarea in spatiu a oricarui proiectil care ar fi amenintat teritoriul american, detectat cu ajutorul unui sistem complex de sateliti militari, radare plasate in spatiu si statii de ascultare. Proiectul a fost poreclit de ziaristi "Star Wars" ("Razboiul Stelelor"). A fost intampinat, insa, cu multa reticenta. Specialistii americani au avertizat ca ar fi extrem de costisitor, fara sa fie catusi de putin sigur. La momentul respectiv, multe dintre tehnologiile necesare punerii sale in practica se aflau abia in faza experimentala. Ronald Reagan a renuntat, in cele din urma, la idee. Multi analisti au considerat ca a fost vorba, de fapt, despre un bluff, menit sa-i forteze pe sovietici sa supraliciteze in cursa inarmarii, mult peste ce le dadea mana de fapt. In incercarea de a tine pasul cu SUA, URSS-ul si-ar fi grabit falimentul.
Abandonat la sfarsitul anilor '80, proiectul "Razboiul Stelelor" a fost resuscitat, in 2002, de Presedintele Bush. La mai bine de un deceniu de la disparitia Uniunii Sovietice. Anuntul a produs stupoare la Kremlin. Intr-o lume unipolara, ce nevoie mai aveau americanii de un sistem gandit in logica razboiului rece? De ce sa cheltuiasca sume fabuloase pentru a se apara de o amenintare inexistenta?
La 31 decembrie 2001, presedintele Bush a anuntat ca Statele Unite abandoneaza, in mod unilateral, "The Anti-ballistic Missile Treaty"(ABM), incheiat de Rusia. Bush a mai anutat cu acel prilej ca SUA vor investi circa opt miliarde de dolari in 2002, pentru un sistem numit "National Missile Defence". Abandonarea "Tratatului ABM" semnifica, pentru specialisti, relansarea "cursei nucleare". Pentagonul a inlocuit rachetele balistice vechi de pe submarinele nucleare cu rachete de ultima ora, "Trident II D-5". Rachetele "MX" au fost inlocuite, in 2005, cu altele mult mai performante si de sistemul "Minuteman ICBM".
Din 1983 pana acum, Pentagonul a cheltuit pe "Star Wars" 130 de miliarde de dolari. Presedintele Bush a mai solicitat recent o alta suplimentare de 53 de miliarde de dolari, pentru urmatorii cinci ani. Sumele fabuloase inghitite de "Razboiul Stelelor" i-au alertat pe rusi. Mai ales dupa ce Statele Unite au anuntat ca vor instala sistemul "defensiv" in Europa rasariteana, la doi pasi de Rusia (Ucraina a protestat si ea) sub pretextul amenintarii rachetelor iraniene.
Rusia - incercuita de baze militare ale SUA
Pentru Kremlin, amplasarea "scutului" american in Polonia si Cehia trebuie privita in contextul expansiunii rasaritene a Aliantei Nord-atlantice, de dupa 1991. NATO a ajuns la frontierele Rusiei sau pe aproape, a subliniat Putin in discursul sau de la München. Ceea ce - sustine presedintele rus - nu are legatura cu "securitatea Europei".
Moscova se plange ca Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord s-a indepartat complet de doctrina sa initiala, conducand operatiuni militare foarte departe de zona Europei, pentru care a fost constituita. Dupa cum a observat Evgheni Primakov, devenit un apropiat consilier al lui Vladimir Putin, NATO s-a constituit in perioada razboiului rece, exclusiv in scopuri defensive: trebuia sa asigure securitatea Europei de Vest impotriva unui eventual atac al URSS.
La sfarsitul razboiului rece, s-au dat asigurari ca, odata cu desfiintarea "Tratatului de la Varsovia", va fi disparea si Alianta Nord-atlantica. Ceea ce, insa, nu s-a intamplat. Dimpotriva, NATO a inceput sa inainteze incet spre rasarit, in fosta zona a "Tratatului de la Varsovia" si a unor republici ex-sovietice (Tarile Baltice), incurajand Ucraina si Georgia, precum si unele state din Balcani, ca sa se integreze Aliantei.
Practic, NATO cuprinde acum intregul bloc al fostelor tari comuniste din Europa de Est, plus Slovenia (apartinand fostei Iugoslavii), si cele trei tari baltice (ex-sovietice): Lituania, Letonia si Estonia. In acelasi timp, NATO are in vedere extinderea, in viitor, prin cooptarea Albaniei, Croatiei, Macedoniei si cu Georgiei.
NATO s-a reformat, adoptand o structura noua, ofensiva. Astfel, la summitul de la Praga (din 2002), a fost creat "The NATO Response Force" (NFR). In 2003, vechiul "Headquarters of the Supreme Allied Commander" (HSAC) a fost desfiintat si inlocuit de "Allied Command Transformation" (ACT), cu sediul in Virginia (SUA), care are misiunea de a transforma toate structurile NATO din defensive, in ofensive. La 15 februarie 2007, "Comitetul pentru Afaceri Externe" al Camerei Reprezentantilor din SUA, a aprobat "NATO Freedom Consolidation Act", reafirmand sprijinul Statelor Unite pentru continuarea largirii NATO, mentionand drept potentiale membre Georgia si Ucraina.
Pentru Rusia, extinderea Aliantei Nord-atlantice in teritoriul ex-sovietic contrazice flagrant intelegerea convenita intre Mihail Gorbaciov si George H.W. Bush, in urma careia Kremlinul a fost de acord cu reunificarea Germaniei.
In momentul de fata, prin extinderea NATO mult spre Est, si cu bazele americane din Asia Centrala, Rusia este practic incercuita de amplasamentele militare ale SUA. Ceea ce, intr-un fel, aminteste de celebrul "cordon sanitar", constituit de Occident in jurul URSS in epoca interbelica, din care facea parte si Romania.
Baze americane in Europa de Est
Din iunie 1999, cand NATO a inceput bombardarea Serbiei, Statele Unite au lansat in forta un program de construire a unor baze militare strategice in intreaga lume, care nu pareau deloc sa aiba vreo legatura cu securitatea teritoriului american.
Washingtonul a expediat problema, declarand ca noile baze "apara democratia" din diferite colturi ale globului. In realitate, era vorba de un plan strategic de dominatie mondiala.
Plasata la granita dintre Kosovo si Macedonia, "Camp Bondsteel" a fost prima dintr-o vasta retea de baze ale SUA, constituite in ultimul deceniu. Inaugurata in vara lui 1999, ea viza direct Orientul Mijlociu, dar si teritoriul Rusiei. De aici, aviatia americana poate interveni rapid in tarile bogate in petrol din Orientul Mijlociu si de la Marea Caspica.
"Bondsteel" este cea mai mare baza americana construita dupa razboiul din Vietnam, incluzand circa 7000 de militari. Baza a fost construita de compania americana "KBR", apartinand lui "Halliburton", al carui presedinte director general era, pe atunci, Dick Cheney, actualul vicepresedinte al SUA.
"Washington Post" dezvaluia: "Cu un Orient Mijlociu din ce in ce mai fragil avem nevoie de baze si drepturi de survol in Balcani, pentru a ne proteja marile interese petroliere de la Marea Caspica."
"Camp Bondsteel" a fost modelul altor baze strategice, construite ulterior de SUA in Ungaria, Bosnia, Albania si Macedonia. Una din cele mai importante baze americane, construite in ultimii zece ani - rareori mentionata de mass-media - se gaseste la Bezmer, in Bulgaria. Are misiunea sa "monitorizeze" teritoriul Rusiei. Si in Romania se afla in constructie trei baze americane.
Ofensiva americana in Asia centrala
Alte trei baze militare strategice ale SUA au fost construite in Afganistan, imediat dupa ocuparea acestei tari de Statele Unite. In iarna dintre 2001 si 2002, americanii au ridicat "Bagram Air Field", la nord de Kabul, unul din cele mai importante centre logistice din zona; "Kandahar Air Field", in sudul Afganistanului; si "Shindand Air Field" din vestul provinciei Herat. Interesant, baza aeriana Shindand este cea mai mare din Afganistan si se gaseste la doar 100 de km de granita cu Iranul!
Istoric, Afganistanul a fost in centrul luptei pentru suprematie si control asupra Asiei Centrale, dintre Imperiul britanic si Imperiul rus, rivalitate denumita de geopoliticieni "Marele Joc" din secolul al XIX-lea si de la inceputul secolului XX. Englezii au cautat sa impiedice caderea Afganistanului in mana rusilor deoarece Marea Britanie detinea aici o baza militara cu ajutorul careia controla "perla coroanei", India.
Lumea s-a schimbat, dar Afganistanul si-a conservat importanta strategica, fiind un adevarat nod geopolitic - la intersectia Asiei de Sud, Asiei Centrale si Orientului Mijlociu.
Din Afganistan, Statele Unite pot ameninta militar Rusia si China, precum si India. Alaturi de alte tari, bogate in resurse petroliere din Orientul Mijlociu.
Pe de alta parte, Afganistanul este extrem de important energetic: pe aici va trece oleoductul UNOCAL care va pompa petrol de la Marea Caspica pana la Oceanul Indian. Precum si gazoductul care va transporta gaz natural din Turkmenistan, prin Afganistan si Pakistan, la uzina Dabhol de langa Mumbai. Primul contract - cel pentru oleoduct - a fost negociat de "Halliburton" (compania lui Cheney) si Enron. Al doilea contract - cel pentru gazoduct - apartine lui Enron, in exclusivitate.
Pentagonul a incheiat intelegeri cu guvernul Kargastanului (unde, anul trecut, a avut loc o "revolutie portocalie") si a obtinut de la noile autoritati aprobarea pentru a construi o baza militara de mare importanta strategica - "Manas Air Base"- langa aeroportul International de la Biskek, capitala tarii. Un amplasament perfect pentru supravegherea resurselor de petrol si gaze naturale de la Marea Caspica. Dar si pentru monitorizarea Rusiei si Chinei!
In Pakistan, SUA au obtinut asentimentul presedintelui, generalul Pervez Musharraf, pentru a folosi aeroportul de la Jacobabad, la 400 de km de Karachi, care va fi utilizat de Satele Unite si NATO pentru a-si sustine capania din Afganistan. Alte doua baze americane vor fi construite in Pakistan, la Dalbandin si Pasmi.
Acestea sunt doar o mica parte din reteaua mondiala de baze militare pe care SUA le-au construit dupa sfarsitul razboiului rece.
Batalia pentru energie a declansat "noul razboi rece"
Conflictul global pentru petrol si gaze naturale, din ultimii sase ani, a condus - potrivit strategilor americani - la declansarea unui "nou razboi rece". Discursul lui Putin de la München este asemanat de acestia cu cel rostit de premierul britanic Winston Churchill la Fulton (SUA), in 1946. Atunci a fost pronuntata pentru prima data sintagma "Cortina de Fier" din Europa.
Lupta pentru resurse energetice, care se intinde acum pe toate continentele, a condus insa la crearea unei aliante redutabile. O alianta care a fost mereu cosmarul strategilor occidentali, de la "parintele" britanic al geopoliticii, Sir Halford Mackinder, la Zbigniew Brzezinski sau Henry Kissinger.
In 2006, Moscova si Beijingul au hotarat sa creasca gradul lor de cooperare ecoonomica si militara, cu vecinii din Eurasia. Este vorba de tarile bogate energetic - dar slabe din punct de vedere militar - ale spatiului euro-asiatic: Kazahstan, Uzbekistan, Kirgistan, Tadjikistan, sustinute de Rusia si China. Iranul s-a alaturat si el acestei aliante, create pe structura lui "Shanghai Cooperation Organization", SCO, fondata in 2001.
Gruparea SCO s-a nascut din necesitatea unei contraponderi la forta militara si economica a Statelor Unite. Organizatia are in derulare proiecte foarte importante in domeniul energetic, precum si in cel al apararii.
India a fost, la randul ei, invitata in SCO. Iar vizita lui Putin la New Delhi, a urmarit tocmai consolidarea "axei Rusia-India-China".
Or, Mackinder, Brzezinski sau Kissinger au urmarit permanent sa promoveze raporturi internationale care sa faca imposibila o alianta intre tarile bogate in resurse energetice, dar slabe pe plan militar.
"Alianta celor fara de putere" - cum a fost denumita de strategii americani - se sprijina acum, insa, pe protectia Rusiei. Ceea ce schimba fundamental datele problemei. UE - aflata in disputa economica cu SUA - este, evident, gata la orice fel de colaborare cu SCO si "axa Rusia-China-India". Japonia ar putea adopta o pozitie similara.
Venezuela, Brazilia, Argentina, Bolivia, Peru - conduse de lideri radicali de stanga - au si stabilit contacte cu SCO, care se prefigureaza drept o alianta mondiala, sustinuta de Rusia. Paradoxal, geopolitica energetica a Administratiei Bush a fost, de fapt, cea care a creat SCO. Cea care a facut ca Rusia sa-si dea seama de formidabilul sau atu global, pe care il poate juca valorificandu-si enormul potential energetic, prin care sa-si finanteze proiectele militare si sa stabileasca "noi dependente" (ca cea a UE, China si Japonia, datorita petrolului si gazelor naturale).
"Ursul rusesc" are "masele nucleare"
Odata cu modernizarea lui "B-52", pentru a transporta armament nuclear, cu submarinele strategice "SSBN" amenintand perimetrul rus, si cu sisteme de rachete balistice desfasurate din Groenlanda in Marea Britanie, Australia si Japonia, iar recent si in Cehia si Polonia - nu trebuie sa surprinda pe nimeni nici modernizarea, in contrareplica, a armamentului rusesc din ultima vreme. In anii crizei profunde din epoca Eltin, Rusia nu a incetat totusi sa produca armament high-tech.
In mai 2003, dupa ce Bush a suspendat unilateral "Tratatul ABM"- deschizand cel putin teoretic, era razboaielor nucleare - Putin a sustinut nevoia urgenta de modernizare a arsenalului nuclear rusesc, in pas cu cel american, si a crearii unor noi tipuri de rachete. Ca urmare, Rusia a stopat programul de distrugere a rachetelor nucleare "SS-18 MIRV", si a lansat programul "START II". Acest program are in vedere reconfigurarea rachetelor nucleare "SS-18 MIRV", capabile sa loveasca tinte situate la 11.000 de km. In acelasi timp, Rusia si-a redesfasurat sistemul de rachete nucleare "SS-24 M1". In bugetul pe 2003, Rusia a inclus subventionarea construirii de noi rachete, cu un singur focos nuclear, din clasa "SS-27" si "TOPOL-M", ale caror teste au fost urmarite de ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov.
In decembrie 2006, Putin a declarat ziaristilor rusi ca desfasurarea noului tip de rachete balistice "TOPOL-M", este cruciala pentru securitatea Rusiei. Ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov, a anuntat ca, in urmatorii zece ani, Rusia va construi 63 de noi silozuri pentru sistemul "TOPOL-M",
Imediat dupa conferinta de la München, Vladimir Putin a declarat ca l-a numit pe Serghei Ivanov - vechiul sau prieten din KGB/FSB - drept supervizor pentru intreaga industrie de armament a Rusiei. Serghei Ivanov a declarat, in ianuarie 2006, ca Rusia dispune de 927 de mijloace mobile pentru rachetele nucleare, si de 4279 de focoase nucleare, fata de 1225, respectiv 5966, cat aveau, in acel moment, Statele Unite. Nici o alta tara din lume nu poate sa rivalizeze cu asemenea capacitati nucleare.
In aprilie 2006, Rusia a testat cu succes un nou tip de racheta, "K65M-K", ultra-secreta, capabila sa penetreze sistemul anti-balistic american. Noua racheta ruseasca poate fi lansata de pe pamant sau de pe mare, este hipersonica si poate sa-si modifice "urmele de zbor" de pe radare!
Cu patru luni mai devreme, Rusia a testat racheta "Bulava ICBM", versiunea navala a rachetei "TOPOL-M". "Bulava ICBM" a fost lansata de pe un submarin nuclear rus din clasa "Typhoon" aflat in Marea Alba, si a lovit o tinta situata la 1.000 de km, in Peninsula Kamciatka. Rachetele Bulava urmeaza sa fie instalate pe submarine nucleare din clasa "Borey", incepand din 2008. Washingtonul priveste cu ingrijorare investitiile militare ale Moscovei. "Noul razboi rece" pentru energie devine, din zi in zi, mai fierbinte. Iar spectrul unei confruntari nucleare, cu efecte incalculabile, pare tot mai aproape.